- De ce nu imi spui acum? Sau... am facut o pauza scurta. Stii ceva?!... l-am intrebat chitaind. Lasa-ma in pace... i-am spus cedand nervos si strangandu-mi bratele incrucisate la piept. M-am saturat de toata povestea asta!... am continuat ca pentru mine, aruncandu-ma in pat.
Mi-am intors capul nedorind in nici un caz sa-l privesc. Ma scoate din minti! Chiar nu mai inteleg de ce ma tine incuiata intre patru pereti, daca nu are de gand sa imi spuna cauza...
L-am auzit ca a oftat, iarasi.
- Ok.
Serios???? "Ok"??? Eu aproape ca ma dau cu capul de pereti, iar el imi spune doar un amarat de "Ok"??? Am respirat adanc cu scopul de a ma calma, ca sa nu rabufnesc in nervi. Simteam ca daca nu o fac, o sa sar instinctiv in parul lui si o sa il smulg cu penseta.
Am auzit cativa pasi care se indepartau si m-am intors instinctiv.
- Pleci? am intrebat ca un copil nevinovat.
Chiar daca este al naibii de enervant, nu vreau sa plece... Nu mi-a placut niciodata sa stau singura. In aceste momente ma simt parasita si neprotejata...
- Da. a raspuns scurt.
Am inghitit in sec.
- De ce? am insistat.
- Nu mi-ai spus tu sa te las in pace? m-a intrebat sarcastic.
- Ămmm, da... dar nu ti-am spus sa pleci... i-am raspuns cu voce inocenta.
A ridicat o spranceana, in semn ca nu ma intelege.
- Cum as putea sa te las in pace stand aici? Nu asta iti doreai?
Am lasat capul jos.
- Nu... am raspuns, abia auzit.
A respirat adanc.
- Uite, Lunna... a urmat o pauza scurta, de parca ar fi vrut sa sublinieze. Eu trebuie sa plec, fie ca vreau, fie ca nu... Am pierdut multe in aceasta saptamana, iar acum trebuie sa recuperez... a explicat, ducandu-ma si mai mult in ceata.
Ce a pierdut? Aceasta saptamana... A pierdut din cauza mea? am gandit, iar vina si-a facut loc in constiinta mea. Ce am facut?
Am incuviintat.
- Dar vreau sa te rog ceva... Sa... a inceput, dar l-am intrerupt.
- "Sa nu faci vreo prostie", am inteles... am repetat plictisita cuvintele pe care mi le spune mereu.
- Ok. a spus, s-a intors pe calcaie si a plecat.
Am asteptat pana am auzit usa inchizandu-se, iar, dupa, m-am lasat culcata pe pat privind tavanul.
Ce ar fi putut sa piarda? E ceva important? Daca trebuie sa recupereze inseamna ca nu este chiar atat de nesemnificativ... Nu?...
Oare chiar i-am fost o povara in acest timp?... Ce am facut? ...
Stiu ca nu am fost cel mai sfant ingeras, pentru ca am incercat sa evadez de patru ori - toate lasandu-ma ghinionista - , dar nu e normal sa rapesti o persoana de pe drum si sa o tii in cusca. Ce credeau ca o sa fac? Sa astept pana ce o sa se sature de "animalutul de circ" si o sa ma elibereze cand au ei chef? Nici nu ma gandesc... E doar vina lor ca m-am comportat asa.
Oare cat o fi ceasul? am gandit, privind spre geamul luminat de soare. Ce n-as da sa fiu afara acum... E atat de frumos...
M-am ridicat din pat si am deschis geamul lasand sa intre aerul curat in camera. Macar asa sa simt natura, daca nu pot sa ies de aici... Am inspirat adanc, apoi am aranjat patul si m-am culcat inapoi pe el. Ce altceva as putea sa fac?
Mi-am inchis ochii, fiind purtata de valul de liniste sufleteasca pe care mi-l provoca trilul indepartat al pasarilor.
Am auzit ca a fost apasata clanta usii, iar apoi s-a deschis usa incet.
S-a intors deja? m-am intrebat confuza. Abia daca a plecat de 10 minute...
- Adam?.. am intrebat, ridicandu-ma in sezut, privind spre usa.
M-am cutremurat. Vazand ca nu spune nimic am mai vorbit o data, cu frica in glas.
- Adam, tu esti?...
S-a auzit un ras infundat, iar cand a vorbit, aproape ca am sarit din loc.
- Mai ai o sansa de a ghici, papusico...
