Am zambit nevinovata incercand sa-l fac sa accepte propunerea mea.
- Eu??? a intrebat, de parca nu ar fi auzit.
- Da... Te rog... Macar asa sa ii fiu alaturi.....
Si-a mijit ochii.
- E prietena mea de-o viata... Adam... Te implor!...
- Vrei sa ii pui vreun biletel in cadou? m-a intrebat brusc.
Am ramas socata.
- Poftim??
Avea pe fata o mimica de "a-toate-stiutor", dar nu mi-a raspuns.
- Atata incredere ai tu in mine? am spus abia auzit, fiind jignita de lipsa lui de crezare.
- Da. a raspuns simplu, dar hotarat.
Am privit suparata in alta parte, incrucisandu-mi mainile la piept.
Nu pot sa cred ca imi spune atat de liber ca se indoieste de mine... Ultimele zile am incercat cat puteam de mult sa nu fac ceva "prostesc" , dar se pare ca nici nu a observat asta... Dar... Chiar si asa... Nu e vina mea ca a venit, atunci, Kyle... E vina lui ca nu a incuiat usa...
- Ce cadou ai vrea sa ii dai? m-a intrebat dupa o pauza lunga.
- Nimic... am spus bosumflata.
A inchis ochii pentru o clipa, de parca ar incerca sa se calmeze. De ce face asta daca nici macar nu e nervos?
- Lunna... mi-a spus cu voce blanda. Ai ceva in minte pe care ai fi vrut sa i-l daruiesti Emmei?
- Parca spuneai ca o sa incerc sa fac ceva ca sa scap... am zis, inca, suparata.
M-a privit pret de cateva clipe, apoi a raspuns.
- Daca vrei - bine, daca nu - tot bine... Nu am toata ziua la dispozitie sa te rog... Daca vrei sa ii daruiesti ceva, atunci trebuie sa spui repede, nu toate magazinele lucreaza full-time...
- Adica ..? am intrebat, dandu-mi seama de faptul ca a acceptat.
- Da. a raspuns scurt.
Aproape ca am inceput sa sar in sus de bucurie.
- Deci... a spus, lungind putin cuvantul. Ai hotarat ce vrei sa ii daruiesti?
Am facut o scurta pauza, nefiind prea sigura daca el chiar vrea asta, apoi am raspuns hotarata.
- Da. Un colier pe care l-am vazut in vitrinele unui magazin, si care stiu sigur ca ii va placea.
A ramas o clipa pe ganduri.
- Trebuie sa mergi cu mine sa-mi arati ce colier ai vazut, dar....
Si-a trecut mana prin par, de parca s-ar abtine sa vorbeasca, apoi a continuat.
- Sa mergem...
L-am privit indoielnica. El chiar vrea sa faca asta sau nu?... Nu sunt prea sigura... Nu pare atat de binedispus...
Am ramas o clipa locului, nestiind cum ar trebui sa procedez, dar, l-am auzit pe Adam vorbindu-mi, si am revenit la realitate.
- Te-ai razgandit deja?
Nu mi-am mai incercat norocul si i-am raspuns, balbaindu-ma:
- Ămmmmmm... Nu.
Mi-a dat hainele mele, in care eram imbracata cand am ajuns aici, iar eu m-am schimbat rapid in baie.
- Sunt gata. i-am spus incet.
Oare chiar o sa vrea sa cumpere acel colier?
Am coborat ambii pe aceleasi scari, ce au mai fost parcurse de mine, dar Adam era distras de ceva, pentru ca nu parea in apele lui. Tot cauta ceva cu privirea. Oare ce il framanta? Nu il voi intreba, pentru ca nu vreau sa il supar, iar, dupa, sa nu ma mai ajute cu ziua de nastere a Emmei.
Ajunsi la parter, am mers la subsol, unde se afla o parcare uriasa cu lumini slabe ce se aprindeau automat in urma senzorilor de miscare, scotand la vedere tot mai multe multe masini negre, dar toate asemanatoare.
- Wow... am scapat fara sa vreau si l-am auzit pe Adam ca rade.
Nu ma pricep prea mult in marcile automobilelor, dar aceaste masini, la sigur, sunt identice. Adam a pasit sigur pe el pana la una anumita si a scos cheile din buzunar. Cum a recunoscut masina pe care o cauta? Pentru mine arata toate de parca ar fi fost scoase la imprimanta...
Mi-a deschis portiera ca sa ma asez pe scaunul pasagerului, iar el a urcat in locul soferului. A pus cheia in contact si a pornit motorul masinii, care torcea ca o pisica.
M-a privit de parca ar fi asteptat un semn de la mine, iar cand mi-am intors privirea spre el, a pus masina in miscare.
