Am urcat in masina lui Adam, fara a mai spune nimic altceva, dar priveam prin geam spre Ryan care se indrepta spre casa mare a Emmei. Oare despre ce vorbea? Atatea ocolisuri si cuvinte pe care, clar, doar el si Adam le intelegeau... As fi vrut sa il intreb mai multe, dar, in acel moment, a aparut si celalalt baiat in cadru.
L-am auzit, respirand greoi. Oare imi va spune ceva? Nu am avut incredere ca o va face, dar l-am urmat doar din cauza acelor cuvinte pe care mi le-a zis la sfarsit.
A pus automobilul negru in miscare si ne-am indepartat cu viteza de casa.
- Adam?... am spus abia auzit, dupa o perioada mult prea lunga de tacere.
Nu a vorbit, doar si-a asezat protectiv mana pe coapsa mea, neluandu-si ochii de la drum. Cum sa il intreb? Mi-am pierdut darul vorbirii. De ce atingerea sa a avut asa efect asupra mea?
- Ămmm... Adam?... am repetat, neputand sa spun altceva.
- Hm? a intrebat crezand ca poate nu mi-am dat seama ca ma asculta.
Asta era si ideea. Nu ii pot vorbi...
- Adam... am repetat, iarasi, dar fara pic de vlaga in voce.
A inchis pentru o clipa ochii, dupa care s-a uitat la mine si m-a intrebat bland.
- Ce e, Lunna?
Am privit spre el neputincioasa. Nu mai aveam glas. Nu puteam sa ii spun nimic. Cuvintele mele pareau ca au zburat cu viteza gandului. Nu stiam nici ce sa spun, nici ce sa fac. El astepta sa vorbesc, dar eu i-am spus abia perceptibil.
- Nu pot...
S-a incruntat usor, pentru ca nu stia ce sa inteleaga. Poate sta fara griji, nici eu nu stiu ce imi doream sa ii spun...
Am inghitit in sec, mutandu-mi capul spre drum. Nu stiu ce sa fac... M-am pierdut... Niciodata nu mi s-a mai intamplat asta...
- Lunna, s-a intamplat ceva? m-a intrebat pe un ton ferm, de parca i-ar fi fost frica sa nu ma sperie.
Nu i-am raspuns, asa ca a insistat.
- Lunna... Te-am suparat cu ceva?...
Am clatinat din cap.
- Atunci...?
- Nu stiu... am soptit, cedand.
Nu ma mai pot gandi la absolut nimic si nu inteleg care este cauza.
A franat, oprind astfel masina.
- Ce am facut? m-a intrebat serios, iar eu continuam sa nu privesc spre el. Lunna? mi-a intors fata spre el. Vorbeste cu mine...
Mi-am intors capul in directia opusa. Pur si simplu nu puteam sa ma uit in ochii lui. O fi oare vinovatia? Ma simt vinovata ca am facut de prea multe ori ceea ce mi s-a spus sa nu fac?
A expirat adanc, iar eu mi-am facut curaj si am vorbit, amintindu-mi de raspunsurile pe care mi le-a promis Adam, atunci cand m-a luat le langa Ryan. Chiar nu stiu ce a fost in capul meu sa ma indragostesc de tipul acela...
- Chiar il cunosti pe Ryan? am intrebat fara glas.
- Da. a raspuns de parca ar fi regretat.
- De unde? am continuat.
Am hotarat sa nu pun intrebari prea lungi, pentru a-mi fi mai usor sa vorbesc. Scurt si la obiect. Asa nu mi-ar fi atat de greu sa intreb.
- Te-ai suparat... Spune-mi ce am facut...
- Nimic. am spus impasibila. De unde va cunoasteti?
A continuat sa ma priveasca cu mila.
- Nu am nevoie sa fiu jelita... Nu am murit.... am spus la fel de pasiva.
A tacut pentru un timp, interval care mi-a parut o eternitate.
- Lunna...
- Cu asta m-am lamurit... Nu vrei sa imi raspunzi... Spune-mi altceva...
A respirat greoi, iar eu am luat-o ca pe o aprobare. Continuam sa privesc impasibila in fata, la drumul intunecat, de parca as fi fost o statuie, refuzand sa ma uit la baiatul de alaturi.
- De ce mi se tot spune "papusa"? Ce semnificatie are acest cod al vostru?
- Ti-a spus Ryan ca ar avea vreo semnificatie?
- Da. am raspuns simplu. Ce inseamna?
