Stateam astfel, nici unul din noi nescotand un sunet. Am cedat in bratele lui fara sa vreau si, din nu stiu ce motiv, intelesesem ca nu o sa reusesc sa scap de aici in incercarea de a evada.
Nu se poate termina totul asa... Trebuie sa ies cumva de aici... Tata e, probabil, foarte ingrijorat...
De ce?... De ce eu?...
- Ce dragut!!! a zis cineva batand din palme. Sunt de-a dreptul uluit!...
M-am impins de Adam si am sarit la doi metri de el, cand am auzit vocea atat de aproape. Uitasem ca mai era un al doilea care fugea dupa mine, iar acum regret ca nu am tinut cont de asta... Vocea aceea o recunosteam din o mie... Ce cauta el aici?! Era chiar tipul care mi-a vorbit atat de dur, atunci cand abia am ajuns... Seful clanului lor, cred... Mi-am sters rapid lacrimile aproape uscate de pe obraji, ca sa nu ma vada el asa.
In fata mea statea un tip de vreo 40 de ani, cu par negru, ochii de un albastru inghetat si privire taioasa, sfredelitoare, ce aproape ca ma stergea de pe suprafata pamantului cu ea. Ce am facut???
- Pot sa te intreb ce, dracu, incercai sa faci? m-a intrebat cu ton batjocoritor.
- Nu! Nu poti! i-am raspuns luand pozitie.
A ridicat sprancenele surprins. I-a aruncat o privire lui Adam, apoi s-a reintors spre mine. A inceput sa mearga incet in jurul meu, incercand sa ma injoseasca. Seamana cu un pradator ce abia asteapta sa sara deasupra victimei sale. Ma simteam ca o caprioara, la un pas de masina de care urma sa fie izbita. Tremuram, dar nu aveam de gand sa ii arat asta lui.
Si-a ridicat mana spre fata mea, iar eu abia m-am abtinut sa nu incep sa fug. A indoit degetul aratator, sprijinindu-l de cel mare, si apoi l-a eliberat brusc, lovind cozorocul chipiului de pe capul meu si facandu-l sa cada jos cu un sunet specific. Parul mi-a picat pe umeri, eliberandu-se din stransoarea ce il tinea.
- Ba uite ca pot. mi-a raspuns razandu-mi in fata. De multe ori am auzit aceasta expresie: "A treia oara e cu noroc" sau "Trei este o cifra norocoasa"...
A facut o pauza sfredelindu-ma cu ochii lui inghetati.
- Uite ca pentru tine nu o sa fie atat de norocoasa...
A ras batjocoritor.
- Daca nu e a treia, atunci vor fi a patra, a cincea si restul... i-am raspuns cu hotarare.
- A patra, a cincea si restul nu vor mai exista...
Abia m-am tinut sa nu ii dau o palma. De unde stii tu? Nu o sa ma las decat cand ma voi vedea acasa!
- Sa fii sigur ca vor exista! i-am zis nedorind sa cedez in fata lui.
- De ce? a intrebat de parca s-ar fi facut deodata curios.
Am clipit de cateva ori la el. Unde vrea sa ajunga?
Nu i-am raspuns, iar el a luat ca fiind o cale libera ca sa repete intrebarea.
- De ce vor exista?
Am continuat sa tac.
- Vrei sa pleci acasa?... a continuat el.
Am dat din cap incet.
- Te asteapta cineva acolo?...
M-am incruntat usor, dorind sa il inteleg. Chiar si asa am aprobat inca o data.
- Serios??? a intrebat de parca ar fi fost uimit. Cine?... a continuat cu intrebarile lui stranii.
I-am aruncat o privire lui Adam, ca sa vad cum reactioneaza el la astea. Era usor incruntat, de parca ar fi vrut sa plece cat mai departe, fiindca stia ce va urma...
- Tata... am raspuns cu vocea abia auzita.
A ras de parca ar fi vrut sa imi faca in ciuda.
- Nu este adevarat...
- Ba da! i-am raspuns taios.
- Sa stii ca el nu asa spune...
- Poftim??? am intrebat incruntandu-ma la el. Esti nebun.
A zambit sarcastic.
- Ai desconsiderat un lucru important. Tati nu te mai asteapta acasa, papusa...
- Nu este adevarat! De ce ma minti?! i-am tipat in fata.
- Doar iti spun adevarul... Domnul Richard Cole a inchis cazul tau, draga mea...
De unde stie cum il cheama pe tata?
- Cazul meu???
- Domnul avocat a incetat sa te mai caute. Nimeni nu mai incearca sa te gaseasca...
- De unde stii tu ce face toata lumea??? Tata nu ar lasa niciodata un caz de izbeliste pana nu il rezolva, daramite disparitia mea...
- Stiu mai multe decat ai crede tu, papusico... Si da. Cole a inchis cazul tau...
- Ma minti cu nerusinare!!!... Esti un nemernic!
Avea un ranjet malefic pe chip. Cine l-ar crede? E dement...
- Sa stii ca asta e adevarul, printesa... Viata nu e doar roz...
Il priveam cu ura.
- Ce motiv ar avea sa inchida cazul meu? Sunt unicul lui copil si ma iubeste neconditionat!
Incearca doar sa isi bata joc de mine... Nimic din ce imi spune nu este adevarat...
- Cine a spus ca nu ar avea un motiv?...
- Si care ar fi acela?... am intrebat dezgustata de cuvintele lui.
A ranjit sadic. Cu siguranta a fugit de la un azil de oameni grav bolnavi de dementa...
- Pai... a zis lungind putin ultima litera.
Incearca sa traga de timp... A continuat cu un ton plin de viclenie:
- A aflat ca fetita lui a fost gasita... moarta...
