- Stiu cum facem... a spus atat de sigur.
O licarire si-a facut loc in ochii sai negri, iar ranjetul de pe chipul sau nu imi dadea deloc incredere in cuvintele ce vor iesi din gura lui. Oare ce va spune? Mi-e teama...
Nu i-am raspuns, doar asteptam sa ascult cum va continua. A ras ironic.
- De ce razi? am intrebat, incercand sa inteleg.
A clatinat din cap, razand inca o data.
- Ce-am facut? am insistat. De ce nu vrei sa imi spui?
A ranjit si s-a ridicat de jos, luandu-ma si pe mine si punandu-ma pe picioarele mele.
- In curand se face dimineata. a spus, continuand sa ranjeasca. E deja ora doua dimineata, iar noi nu mai avem prea mult timp.
Am cedat, dandu-mi ochii peste cap.
- Deci... Nu o sa imi spui ce faci cu mine sau unde ma duci.... Nu?
M-a luat de mana si a pornit cu mine printre masinile ce erau aranjate atat de simetric in parcarea uriasa. Probabil e drumul pe care am venit... Nu as putea sti exact...
- Nu. a raspuns chicotind. O sa vezi...
M-am oprit brusc iar el s-a intors surprins spre mine, cerand explicatii din priviri.
- Nu merg nicaieri.
- Poftim??? a intrebat, facand ochii mari. De ce?
- Pentru ca nici macar nu mi-ai spus unde mergem.
Si-a dat ochii peste cap.
- In apartament mergem. mi-a zis.
Mi-am incrucisat mainile la piept.
- De ce? am insistat cu intrebarile.
- Pentru ca asa trebuie. mi-a raspuns, iar un ranjet si-a facut din nou loc pe fata lui. Stii ceva?... a intrebat, dar nu a asteptat sa ii raspund.
S-a apropiat de mine si, cu toate ca am facut un pas in spate, am scapat un tipat scurt cand m-a luat de talie si m-a pus pe umarul sau, de parca as fi fost un sac.
- Nu mai avem timp, asa ca resemneaza-te si hai cu mine.
- Esti un nesimtit. am spus, dandu-mi ochii peste cap.
Stiam ca nu o sa imi raspunda. E prea incapatanat sa o faca...
- Multumesc. a spus si, chiar daca nu il vedeam, stiam ca rade ironic. E cel mai dragut lucru pe care mi l-ai spus vreodata.
Mi-am dat ochii peste cap, iarasi.
- Vin cu tine. am zis, cedand. Doar lasa-ma jos.
S-a supus fara a mai vorbi altceva. Am mers alaturi de el cativa pasi, apoi, vazand ca raman prea mult in spate, m-a luat de mana si m-a tras mai repede dupa el.
In drum spre apartamentul sau, ne-a aparut in cale Kyle. Avea niste vanatai de toata frumusetea pe fata si eram sigura ca sub haine mai erau si altele. L-a desfigurat... Stiu ca nu ar trebui, dar imi e mila de Kyle... M-am uitat la el cu compatimire, dar el, in schimb, a ranjit pervers spre mine. M-am infiorat. Sa inteleg ca nu si-a invatat lectia??? Bine ca mergea Adam in partea prin care venea el, pentru ca nu stiu ce as fi facut daca eram eu... Sau daca nu ma tinea de mana Adam... Probabil as fi inceput sa fug cat mai departe de tipul ce se apropia de noi. Adam nu i-a dat mare atentie, fiind mult prea ocupat de drumul sau.
In scurt timp, am ajuns in apartamentul lui, cu mine gafaind din cauza oboselii.
- Si acum? am intrebat cand mi-a dat drumul la mana si a inceput sa caute ceva prin sertarele dulapului din sufragerie.
Si-a strans buzele intr-o linie, iar eu am presupus ca nu gaseste ceea ce cauta.
- Sper ca nu iti e teama de medicamente... a spus, si, brusc, mi-am dat seama ca zambetul i-a pierit.
- Medicamente??? am intrebat neincrezatoare. Adam... Despre ce medicamente vorbesti?... Ma sperii....
A scos din sertar o cutiuta de metal. Oare ce o fi in ea? Aproape ca m-am lovit peste frunte. Logic ca sunt medicamente!... Dar ce vrea sa faca cu ele?... Nu imi place sa ma gandesc la asta....
- Adam... Ce vrei sa imi faci? am intrebat, facand cativa pasi in spate.
Tremuram de spaima, cand am vazut privirea plina de resemnare a lui Adam, indreptata spre mine.
- Ceea ce ar fi trebuit sa fac demult...
