- Te mai holbezi mult la mine? l-am intrebat artagoasa, punandu-mi mainile incrucisate la piept.
Nu mai suportam sa fiu privita atat de mult. O sa fiu o negresa, daca ma mai strapunge atat cu privirea lui arzatoare... Ma simt de parca as fi la solar... Daca vreau atat de mult, pot sa ma duc la cateva sedinte ca sa ma bronzez, nu am nevoie de el ca sa imi inlocuiasca razele ultraviolete...
A ranjit pervers, facandu-mi cu ochiul.
- Poate... De ce nu as face-o?...
Am facut ochii mari din cauza surprinderii.
- Ma deranjeaza... i-am spus cu vocea plina de incapatanare.
- Clar... a urmat o pauza. Si de ce mi-ar pasa?... m-a intrebat facandu-mi in ciuda.
- Poftim??? am chitait eu cu mainile stranse in pumni aruncate langa corp si lovind cu un picior in podea, ca un copil rasfatat, neasteptandu-ma la acest raspuns.
Cu acest gest l-am facut si mai mult sa rada de mine.
- De ce mi-ar pasa ca te deranjeaza pe tine? a repetat intrebarea, incercand sa para serios, abia abtinandu-se sa nu se tavaleasca pe jos de ras.
- Nu stiu... i-am spus sarcastica. Poate pentru ca te-am rugat sa incetezi... De ce nu ti-ar pasa? i-am pus intrebarea inversa.
Si-a dus ochii in sus, in semn ca gandeste.
- Sa vedem... Nu ar trebui sa imi pese de tine, deoarece:
1. Abia daca esti aici de o saptamana si nu am primit nici un motiv sa imi pese
2. Ai ridicat vocea la mine, nu numai o data, considerand si momentul acesta...
si 3. Nu m-ai rugat. M-ai intrebat daca ma holbez... Iar tonul tau certaret nu parea o rugaminte... mi-a spus, enumerand pe degete demonstrativ.
Abia ma abtineam sa nu ma duc la el sa-i fac cunostinta cu palma mea. Cum poate sa imi spuna asta? Nu are nici un motiv sa ii pese de mine? Atunci de ce ma tine aici?!
Dar... Daca nu depinde de el faptul ca am fost rapita? Atunci de ce toti se poarta cu mine de parca as fi in posesia lui daca oricum nu imi face nimic???
Nu mai inteleg... Ce sens mai au toate? Nu imi dau seama... Care e treaba cu tot ce mi se intampla de o saptamana incoace? Ce caut in coltul acesta pierdut de lume?
Ce vor ei de la mine? Bani?... Tata ar fi putut sa le dea cati bani cereau... Dar... Ceva imi spune ca nu asta vor ei... Ce altceva si-ar putea dori? Ahhhh! Nu imi vine nici o idee...
Am oftat. Adam nu mai era in camera. Cand a plecat? Nici macar nu mi-am dat seama ca sunt singura... M-am dus spre pat si m-am asezat, ca intotdeauna, pe marginea lui.
Daca au mintit ca sunt moarta, inseamna ca nu se gandesc sa ceara o recompensa in schimbul meu... Care ar mai fi rostul sa minta?...
Am fost sustrasa din ganduri cand am auzit un telefon sunand. Il suna cineva. am gandit. Oare este iarasi tipul acela cu ochii ca gheata si zambet de handicapat sadic? Nu ii pot uita vocea aceea, atat de joasa, care imi provoaca fiori doar cand ma gandesc la ea.... Am simtit ca ma cutremur. Totul e bine. Trebuie sa raman calma. El nu e aici. Sunt in siguranta. am incercat sa ma incurajez singura, cu toate ca stiam ca, mai ales ultima parte este falsa. Cum as putea sa fiu in siguranta cand sunt prizoniera lor si chiar am fost avertizata cu moartea daca mai incerc sa fac ceva?
Vorbea mult prea incet ca sa il pot auzi, dar mi-am dat seama ca nu era El.
