- Pai... a zis lungind putin ultima litera. A aflat ca fetita lui a fost gasita... moarta...
Moarta??? Dar sunt chiar aici!!!...
- Poftim???? am chitait eu.
- Da...
A urmat o pauza.
- Si asta nu e tot... Daca iti doresti atat de mult, poti sa mergi maine la inmormantarea ta.
- Inmormantarea mea??? Esti nebun, daca iti inchipui ca o sa te cred... Sunt chiar aici!... Si sunt vie!... Cum adica sa ma inmormanteze?!
- Ca pe orice om normal, papusico. Intr-un cosciug, la cativa metri sub pamant... Mai vrei detalii? Nu cred ca se va intampla ceva special acolo... Doar daca nu vor lesina cateva babe , vazandu-te pe tine...
Aproape ca ma agatam de gatul lui ca o liana sa il sugrum, dar mi-am dat seama ca ar fi in defavoarea mea.
- Dar nu sunt moarta! i-am tipat, simtind ca lacrimile, care se adunau in ochii mei, imi fac vederea incetosata.
A ras sarcastic.
- Ei bine... Ei nu stiu asta...
- Cuvintele tale nu au nici un sens. Nu te inteleg...
A ras, iarasi. Avea un ras sadic care imi provoca fiori pe sira sprinarii.
- Ce e atat de greu de inteles? Ai murit.... Cadavrul tau a fost gasit carbonizat, la cativa kilometri de Londra. a ras pentru a mia oara. De fapt, nu era un cadavru... Era cenusa... a spus de parca ar fi un fleac minuscul.
Mi-am strans bratele incrucisate la piept. Vorbeste numai prostii... Cum as fi putut sa mor, daca vorbesc cu el? Doar nu sunt un spirit, o fantoma... Ma aude, inseamna ca sunt in carne si oase.
Am clatinat din cap, cand in minte mi-a aparut imaginea unui cadavru facut cenusa.
Mi-am dus privirea care Adam. Doar statea cu ochii inchisi, muscandu-si buza de jos si respirand greoi. Arata de parca ar regreta ceva... E de partea mea.... Dar mimica fetei lui imi arat ca, ceea ce spune dementul, este adevarat. Asta e imposibil...
- Vrei sa spui ca ei cred asta?
- Da. a raspuns scurt.
- De ce? Cum au ajuns sa creada asa prostie?... am zis, lasand sa imi curga o lacrima pe obraz.
Mi-a facut cu ochiul, luandu-ma in bataie de joc.
- Asta e partea mea preferata... a zis ranjind.
- Am intrebat ceva. i-am spus cu dintii inclestati.
- Eu le-am spus. a raspuns simplu, de parca ar fi fost logic.
- Ce-ai facut??? am chitait.
- Le-am spus... Nu-i asa ca e amuzant? Eu i-am mintit si ei m-au crezut... a ras triumfator.
Nu poate fi adevarat... Este imposibil...
- Sa stii ca prietena ta,- cum o chema? Ah da... - Emma, e distrusa de la aflarea vestii... Nu spun ca taica-tu nu e...
- Emma... am soptit cu regret.
Ne cunosteam de la gradinita, iar acum imi imaginez ce e in sufletul ei... As vrea sa ma duc la ea sa ii spun ca totul e o minciuna a unui om cu probleme psihice grave, ce nu ar trebui crezute niciodata. As vrea sa ma duc la ea, sa o strang in brate, sa ii spun ca totul e in regula, ca nu sunt moarta....
- Cum te-au crezut? am intrebat printre lacrimi. Tata nu ar face-o decat dupa ce are toate dovezile...
- Cine a spus ca nu a primit dovezile pe care le cauta?... Le are pe toate, papusa. Sa fii sigura de asta.
- Cum? am intrebat cu glas tremurator.
- Am eu mijloacele mele...
- Si.... am facut o pauza, neputand pune intrebarea cea mai importanta. Cine va fi in sicriul meu?
Pasea inca incet prin jurul meu, de parca m-ar incolti din toate partile. Ii facea placere sa ma vada suferind.
- Cum nu a fost posibil ca trupusorul tau sa fie transportat... Nimicuri... a strambat din nas. Doar o rochie frumoasa de ta, cartea ta preferata si o fotografie inramata...
- Esti un animal!!!!!!... Ce tot spun?... Jignesc animalele cand te aseman cu bietele fapturi.....
- Oh, papusico... Asta nu e nimic pe langa ce pot eu sa fac...
