Am pasit nesigura alaturi de Adam pe holul larg al acestei case uriase. Cum reuseste sa cunoasca atat de bine drumul pe care merge? Orice directie am lua, totul e in acelasi stil si in aceleasi nuante de culori ca si precedentul coridor.
- De ce pari atat de incurcata? a rupt Adam tacerea, scotandu-ma din lumea gandurilor.
- Ammm, nu conteaza... i-am spus incercand sa evit raspunsul.
- Spune... M-ai facut curios. a zis zambind cu blandete.
Am tacut cateva clipe, nestiind cum sa formulez intrebarea.
- Cum poti sa recunosti atat de bine locul?
A ras.
- M-am obisnuit deja. mi-a raspuns. Stiu exact ce reprezinta fiecare din camerele astea si cui apartin. a continuat, aratand in jur, spre usile de pe hol.
Mergeam in linistea atat de profunda a casei, de parca ne-ar fi fost frica sa nu o ruinam.
Aproape ca uitasem ca mana mea era unita cu a lui, pana in momentul in care el mi-a strans-o usor, de parca s-ar asigura ca e inca in palma sa. Instinctiv, mi-am intors capul in partea opusa lui. Nu il puteam privi. Simteam ca rosesc, iarasi. E un strain, dar pare ca ii pasa de mine... Nu stiu din ce cauza sau cu ce scop, dar e prea bland dupa incercarile mele de a fugi...
Tot mergand, am auzit niste voci ce proveneau din directia in care ne indreptam. Baieti... Sunt doi... Unul din ei probabil a spus ceva amuzant, pentru ca au inceput sa rada. Nu stiu din ce cauza, dar inima mea a inceput sa imi bata cu putere in piept. Ar putea fi din cauza ca nu am mers pe aceste holuri fara ca sa incerc sa ma ascund de oricine m-ar putea prinde.
Cred ca Adam a simtit pulsul care mi-a luat-o razna, caci mi-a inchis mana in pumnul lui mare, mai aproape de corpul sau, ca si cum asa ar fi putut sa ma linisteasca. Impulsul imi spunea sa fug, mancand pamantul, dar nu as fi reusit nici daca incercam. Am respirat adanc. Trebuie sa ma calmez... Nu am din ce cauza sa imi fac griji... Sunt cu Adam, nu?... Si nici nu incerc sa fug de cineva... mi-am spus in gand.
Cei doi nu ne-au remarcat decat atunci, cand au ajuns la doi pasi distanta. Am incercat sa ma fac cat puteam de marunta, pitindu-ma in spatele lui, strangandu-mi si a doua mana in jurul bratului sau si lipindu-ma si mai mult de el. Sunt mica pe langa baiatul acesta... Poate nu ma vor observa! am gandit, iar Adam mi-a aruncat o privire incurajatoare, care imi spunea ca nu are ce sa ma ingrijoreze asa.
- Si apoi eu am zis... povestea unul din ei, fiind mult prea atent la istorioara, dar a fost intrerupt de celalalt care a exclamat:
- Uite peste cine avem norocul sa dam! fiind cu un zambet mare surprins pe fata.
- Adam! Ce faci, frate? l-a intrebat celalalt intorcand capul automat in directia noastra.
Adam are frati??? am ramas eu surprinsa. Nu am putut sa nu observ ca si baiatul de langa mine avea zambetul asezat pe chip.
- Bine. Voi? a raspuns acesta.
Cred ca sunt prieteni. Nu pot spune ca seamana prea mult cu nici unul dintre ei... Unul are pielea ceva mai inchisa la culoare si parul negru ca pana corbului, asa ca nu au cum sa fie rude, iar celalalt are un par roscat si pistrui pe toata fata lui surazanda.
- Foarte bine! a zis roscatul, aruncandu-si ochii in directia mea.
S-a zis cu ascunderea mea... Am fost descoperita.
- De unde ai gasit-o pe papusica asta? a intrebat, ranjind de parca nici nu as fi fost de fata.
Incepe sa ma oboseasca acest cuvant...
Adam a ranjit ironic.
- Daca e aici inseamna ca am gasit-o undeva... a zis el si au ras toti trei.
- Cred ca ai cautat mult... a spus celalalt, lasandu-ma si mai mult in ceata.
Cum adica "Daca sunt aici inseamna ca m-a gasit undeva"??? Nu inteleg... Si ce naiba e atat de amuzant in aceasta replica? Si ce a cautat??? Pe mine???
Oare...?... Chiar ar putea fi Adam vinovat ca am ajuns in locul acesta afurisit? Mi-am plimbat privirea inca o data pe el. Nu stiu ce sa cred... Chiar ar fi putut sa faca asta???...
