Intrasem in apartament, dar, odata ce am facut-o, m-am oprit locului si nu am mai facut nici macar un pas. Adam m-a lasat sa gandesc in tacere, primul cuvant al lui fiind numele meu, acum cateva clipe. Nu i-am raspuns, dar nici nu puteam. Nu aveam forta necesara. Ai putea comunica cu un mort? Daca imi vorbeste inseamna ca vorbeste unui spirit?...
Inca nu imi inchipui, cum a putut sa-mi faca asta? E chiar nebun...
Nu pot sa ma gandesc la acest lucru fara sa ma cutremur.
Nu imi ieseau din minte ultimele lui cuvinte care mi-au fost adresate in totalitate: "Daca mai faci ceva, o sa sfarsesti in acelasi fel in care "ai fost gasita"... De data asta vei fi chiar tu acolo... sau cineva dintre oamenii dragi tie..."
Am clatinat din cap si mi-am ridicat ochii spre Adam, care statea chiar in fata mea. Lacrimile imi secasera cu mult timp in urma. Asteapta sa ii spun ceva. Ce i-as putea spune?
S-a apropiat mai mult de mine si m-a luat de mana, conducandu-ma in apartament. De parca as fi fost prima data aici. De ce face asta? Vrea sa ma linisteasca?... M-a dus pana in dreptul patului, iar eu m-am asezat la indemnul lui. Ma privea cu mila. Nu am nevoie de mila nimanui... aproape ca i-am spus. Nu m-a lasat nici macar doua secunde, sorbindu-ma din ochi, apoi s-a intors pe calcaie si a iesit din camera. Sunt singura... Priveam doar parchetul ce se afla jos, fara sa dau atentie modelului frumos pe care il avea. O spirala in doua culori: alb si negru.
Dar Ryan?... Tipul acela nu a spus nimic despre el... Oare a aflat despre asa-zisa mea "moarte"? Oare ii pare rau?... Cum se simte dupa aflarea acestei vesti?...
Am fost sustrasa din gandul meu, cand in fata ochilor a aparut Adam cu ceva intr-o mana si un pahar cu apa in cealalta.
- Bea astea... mi-a zis, desfacand palma si scotand la iveala doua pastile.
Le-am luat si le-am dat pe gat imediat, fara ca sa mai spun ceva. Ce imi pasa mie? Daca incearca sa ma otraveasca, mai bine pentru mine... Ce folos ar avea sa mai traiesc, ca un animal in cusca.
A fost surprins de miscarea mea. Chiar nu se astepta sa ii cedez atat de usor, dar nu am chef de o cearta acum.
A plecat, dar s-a intors in scurt timp. S-a asezat langa mine pe marginea patului si a tacut in continuare.
A trecut ceva timp, iar eu tot nu inteleg... Ce anume asteapta? De ce a mutit? Nu l-am vazut atat de tacut niciodata. Atunci cand refuzam sa ii vorbesc cauta mereu o modalitate ca sa imi scoata macar un cuvant din gura. Iar acum pastreaza linistea. Nici macar nu se misca.
Mi-am ridicat capul spre el. Statea la o distanta de cativa centimetri de mine si privea, la fel ca mine, spre podea. Parea ca e pus pe meditatii. Oare la ce se gandeste? Pare a fi adormit sau intr-o stare de hipnoza...
- Adam?... am soptit facandu-l pe el sa tresara usor la auzul vocii mele.
