Am inchis ochii, incercand sa respir adanc ca sa ma calmez. Exact de asta ma temeam...
- De ce? am intrebat cu voce mica, fara sa imi dau seama.
Adam s-a apropiat de mine si s-a asezat alaturi. Parea ca trage de timp. Asta nu inteleg la el: de ce se comporta de parca ar fi vinovat cu ceva in toata chestia asta? Tipul acela a zis clar, e doar din dorinta lui. Ce are Adam in legatura cu asta?
- Asta nu pot sa ti-o spun. a zis la fel de incet ca mine, cu regret in glas.
Privea ratacit la modelul de pe podea. Incearca sa ma evite? De ce ar face-o?...
- De ce? am intrebat iarasi.
Cu ochii inchisi, mi-a raspuns dintr-o suflare.
- Doar... Nu pot...
Ma uitam la el lung. De ce nu poti? Te rog, raspunde-mi!...
- Asta inseamna ca... Eu o sa... m-am balbait. Raman aici? am adaugat in gand, pentru ca nu puteam sa o rostesc cu voce tare.
Si-a ridicat capul si m-a privit. Cred ca a citit in ochii mei la ce ma gandeam, pentru ca mi-a raspuns, intorcandu-se la examinatul modelului din podea.
- Da. O sa stai aici. a zis scurt.
Am oftat. De ce am cazut eu in asta? Ce am facut gresit sa merit asa ceva?
Am putut sa zaresc ca intunericul din ochii lui capata o oarecare stralucire. La ce se gandeste? Pana acum nu avea urma aceasta de speranta in privire....
Eu am tacut, lasandu-mi ochii in podea. Nu pot sa stau aici... Nu trebuie...
Chiar daca nu il priveam direct, am putut observa ca a clipit rapid si a respirat adanc.
S-a ridicat rapid de langa mine si a afisat o fata nepasatoare.
Cum a reusit sa se schimbe atat de rapid? Cu doua secunde in urma paream ca imi vorbeste ca unui prieten apropiat, dar acum simt ca e din nou distant...
Este atat de imprevizibil... De ce face asta?... Imi placea mai mult persoana cu care tocmai am vorbit, care parea ca are ceva suflet in el, decat de "vechiul Adam", cel indiferent si nepasator....
- Sa nu faci vreo alta prostie cat timp lipsesc... Nu o sa te mai protejeze nimeni... Cine stie in ce te mai bagi...
Mi-a vorbit de parca as fi fost un copil enervant. Vrea sa para superior, iar asta nu imi place... Nu sunt un nimic pe langa el...
- Tu pleci undeva? am intrebat surprinsa.
Privirea mea s-a indreptat instinctiv spre locul unde stiam sigur ca se afla un geam. Deja a innoptat...
- Da. mi-a spus indiferent.
- Unde? am insistat.
M-a privit de parca mi-ar spune ca nu ar trebui sa imi pese. Acum seamana atat de mult cu tipul acela... Aceeasi privire rece, superioara, acelasi maxilar inclestat. Nu imi place sa il vad astfel...
- Nu e treaba ta. mi-a taiat-o dur.
Mi-am inchis gura surprinsa. Cum poate sa imi vorbeasca astfel? Ce i-am facut eu rau?...
Stiu ca am incercat sa scap de cateva ori, dar nimic altceva... Oricum... De ce i-ar pasa daca sunt aici sau nu?
- Eu ce sa fac singura? Ce nu ar reprezenta o prostie, dupa parerea ta?... l-am intrebat artagoasa.
A facut ochii mari si a ridicat o stranceana.
- Nu stiu. a zis exasperat. Ceva ce nu ar include o alta tentativa de a evada. mi-a raspuns sarcastic, de parca ar fi fost logic.
Il priveam in ochi suparata, iar el se uita la mine rece. Aceasta nu poate sa fie persoana care era cu cateva minute in urma... E atat de diferit...
De parca am fi la un concurs de holbat. am gandit. Nu o sa pierd in fata lui....
Am continuat aceasta "intrecere". Dar nu am rezistat mult. Fara sa vreau, mi-am coborat privirea. Sunt atat de slaba...
- Trebuie sa plec. a zis intr-un sfarsit.
A urmat o pauza. Si-a trecut degetele lungi prin par si a spus oftand.
- Chiar nu stiu ce sa faci... a oftat iarasi. Fa ceea ce vrei tu. mi-a vorbit scurt. Pune-ti muzica, un film la televizor, daca ti-e foame - mananca... bucataria, baia si restul apartamentului sunt la dispozitia ta... Fa-ti de cap... a zis nepasator, dandu-si ochii peste cap.
O alta pauza.
- Dar nu mai incerca sa fugi. Nu stii in ce te bagi... mi-a spus de parca m-ar ruga, dar cu ton de avertizare.
