Loneliness hurts like fuck

Capitolul 26

    Mă îmbrac într-o pereche de pantaloni scurți de blugi și îmi pun un tricou cu 2 mărimi mai mari decat port eu. Ce? Îmi place sa port lucruri largi.

      Ies din camera, cobor și din nefericire, iar dau ochii cu Adam, și cu Luke și Matt, desigur.

     'Unde pleci, Cass?' întreabă Luke.

     'Mă duc să mă plimb.' spun și nu mai aștept sa zică ceva.

    Aerul orașului este unul liniștit.
Mă plimb de jumătate de ora și simt cum cineva mă atinge pe talie, făcându-mă sa scot în mic țipăt.

     'Ce ai, păpușă?' spune... NICK?!

Am început sa mă agit, respirația mea era din ce în ce mai rapida și lacrimile se formau în coltul ochilor mei când ii vedeam fata. Sunt prea traumatizata ca să mai suport ceva în acest moment.

       'Nu plânge! Hanry nu a plâns când l-ai zgâriat cu cuțitul. Haide, vino aici sa te îmbrățișez, mi-a fost dor de tine, serios!' spune Nick.

      Nu mă mișc și când vad ca se apropie de mine încep sa fug, dar la naiba! E mai rapid ca mine și mă prinde de par. Mă duce în spatele unui depozit mai vechi și începe sa mă bata cu o pofta mare de suferință.

   După ce se asigura ca nu mă mai pot mișcă își poziționează picioarele de o parte și de alta a corpului meu și îmi își baga mana pe sub tricoul meu și îmi ia în mana sanul drept. Îl strânge foarte tare.

     'Da-mi drumul, te rog! Nu ți-am greșit cu nimic, de ce mă faci să sufăr?' ii spun eu plângând.

     El nu mă baga în seama și începe sa mă sarute. Îmi strânge fundul în palme făcându-mă sa tip afundat și sa îmi dau și ultimul strop de energie din mine.

       Mă dezbracă și îmi face o poza la corp, dar spre fericirea mea poza nu a ieșit bună și nu se vede mai nimic, nici fata mea.

      Un câine începe sa latre foarte tare, iar Nick nu știu de ce, se sperie foarte tare și se uita în stânga și în dreapta ca disperatul. Îmi mai da un picior în burta și pleacă.

       Sunt aici, pe jos, întinsă de 2 minute și simt ca nu mă mai pot mișca.

    De ce Nick a plecat? Poate simte ca va veni cineva, ceea ce înseamnă că trebuie să mă îmbrac, căci nu vreau sa mă mai vadă cineva dezbrăcată.

     Imi pun cu greu hainele pe mine și mă ridic în picioare. Ma îndrept spre casa. Și când ma gândesc ca ceea ce am pățit acum este puțin fata de ce voi păți în următoarele zile. Vor fi mai mulți bărbați care ma vor bate. De ce nu mor?

     Ma mișc cu greu și ma abțin sa nu cad din picioare.

     Ma uit de la ceasul de la mana și vad ca este 10 jumătate. Am lipsit o ora? Cât am stat întinsă pe jos?!

       Simt ca nu mai am putere sa ma misc. Am atâta ura în mine. Vreau sa lovesc ceva în acest moment, dar nu pot. Nu am forță suficienta nici sa ma misc. Nu o sa mi o consum pe o prostie de lovitura.

      'Cassie..?' îmi spune o voce cunoscuta.

Nu el. Nu vreau sa ma mai vadă în stadiul asta încă o data.

      'Da, Adam?' ii spun adunându-mi forțele pentru a face o fata indiferenta.

      'De ce ai plâns și de ce arati de parca ai fi căzut într un canal?' spune el amuzat de situație. Dacă ar ști prin ce am trecut... Iar...

        'Haha. Am alergat și sunt obosita.' ii spun.

      'Ai alergat o ora și te durea burta, huh?' îmi spune.

      'Poate. Nu e treaba ta.' ii spun.

     'Și de ce ai plâns?' întreabă.

     'Asa sunt ochii mei. Ți se pare.' ii spun.

      'Mă rog, haide acasă.' Îmi spune și ma ia de mana cu o atingere blândă. Insfarsit cineva care se poarta blând cu mine!

   M-a condus acasă și mi-a spus sa am grija de ce fac.

    Apreciez faptul ca ii pasa de mine cât de puțin.

    Întru in camera mea, Jenn m-a bombardat cu mesaje, dar asta e, ii voi spune mâine ce s-a întâmplat. I-am scris un mesaj de 'sunt bine, noapte buna', mi-am închis telefonul, am făcut un dus, m-am spălat pe dinți, m-am băgat în pat și m-am culcat.

     Sper ca mâine sa fie o zi buna.
 
.................. Va urma ..................

Observ ca nu mai sunt atât de mulți cititori și nu știu de ce... Îmi pare rău de asta... Vreau sa fac cartea cât se poate de buna.