De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 1

— Bună ziua, ăăă... Mă numesc, adică numele meu, ăăă... Mă scuzați! Bună ziua, numele meu este Cristie Haword, sunt absolventă a Universității de Arhitectură și Design și...

Mă uit la tipa din fața mea și parcă îmi apare vag în minte primul meu interviu ca proaspăt absolventă.
Părul ei prins într-o coadă strânsă în creștetul capului, puțin uleios și cămașa necălcată cu care și-a făcut apariția, lasă o primă impresie deloc acceptabilă.
Măcar în ceea ce privește imaginea mea, nu m-am făcut niciodată de râs în felul ăsta. Sunt foarte selectivă când aleg oamenii ce îmi reprezinte firma și pe lângă toate aspectele superficiale, precum aspectul fizic, domnișoara din fața mea nu are nici măcar încrederea de sine necesară să mă convingă că își știe numele.

— Suficient. Îți mulțumesc, dar nu ești deloc potrivită pentru postul acesta. O zi bună domnișoara Haword.

Arunc stiloul pe birou în timp ce bătrânul din dreapta mea oftează nemulțumit. De îndată ce domnișoara nu-știu-cum-mă-cheamă părăsește încăperea, William se întoarce cu o privire posomorâtă spre mine.

— Edaline, nu crezi că ai fost puțin cam prea intimidantă cum domnișoara Haword? Era o candidată bună pentru...

— Abia a reușit să mă convingă că știe cum o cheamă și tu crezi că avea vreo șansă să devină asistenta mea? Am nevoie de o persoană capabilă să preia din responsabilitățile mele, nu să uite pe ce planetă trăiește. La naiba, William! Nu am nevoie de nimeni! încep să îndrug eu din cauza lipsei de răbdare ce mi-a fost consumată cu toate interviurile din dimineața asta.

Mă simt destul de nervoasă și nemulțumită, dar în sinea mea știu că sigurul motiv pentru care starea mea este atât de distrusă este unul singur: tata.

Mă așez cu un zâmbet trist pe canapeaua din fața biroului meu, în timp ce William sună la recepție să ni se mai aducă câte o cafea. Ar fi a treia doar pe dimineața asta, dar cred că am nevoie de încă pe atât.
Gândul că trebuie să mă întâlnesc cu tatăl meu mă consumă prea mult. Nu sunt pregătită să dau ochii cu omul ăsta. Nu vreau. Și totul pentru o semnătură nenorocită. Pentru o semnătură prin care îmi cedează toate acțiunile din firma mamei.
Mă rog, nu știu exact cum stă treaba cu birocrația, pentru asta este angajat William, fostul asistent al mamei mele, și tatăl meu spiritual, dacă pot spune așa.
William este un boșorog simpatic, înalt, slăbuț, trecut de mult de vârsta mijlocie, dar care se încăpățânează să rămână alături de mine, chiar și după plecarea mamei mele.
Este ca un tată pentru mine, iar pentru asta îi voi fi recunoscătoare toată viața. Pentru după-amiezile în care stătea cu mine în cafeneaua de la firmă să-mi fac temele, pentru mustrările pe care le primeam când făceam câte o boacănă, dacă chiuleam sau mă prosteam cu școala. Pentru că întotdeauna avea un sfat bun. Pentru că mereu aveam unde să vin pentru o îmbrățișare când mă simțeam singură.
El mi-a oferit dragostea și atenția părintească pe care ai mei nu s-au obosit să mi-o ofere, concentrați prea mult pe carieră sau pe fuste scurte și picioare lungi, în cazul tatălui meu.

— Edaline, spuse moșulică cu glas blând, mâine dimineața ai zborul spre Italia. Am vorbit cu asistenta domnului Ryu, te va aștepta la hotel BRIT, marți la ora 15:00.

— Bine, spun sec în timp ce mă las distrasă de tipa ce tocmai a intrat în birou cu cele două cafele.

— Va fi bine, scumpo! se apropie el de mine, mângâindu-mi spatele blând, cum o făcea de fiecare dată când simțea că am nevoie de o încurajare.

Sorb zgomotos și deloc elegant din ceașca cu cafea în timp ce las fierbințeala lichidului întunecat să îmi dezmorțească simțurile.

— Știi ce, descurcă-te tu cu următoarele candidate. Mi s-a luat de atâtea interviuri și am și niște bagaje de pregătit, îi spun în timp ce mă ridic să îmi iau haina și lucrurile.

— Am înțeles, spuse William la rândul lui, deloc surprins de atitudinea mea. Să ai o călătorie plăcută și mult curaj, mă privi bătrânul cu un zâmbet cald și îmi oferi o ultimă îmbrățișare înainte să plec grăbită spre casă.

***

Un copil urlă în stânga mea cât îl țin plămânii, iar eu sunt din ce in ce mai la limita răbdării. Urăsc aeroporturile. Bat din picior anxios în timp ce aștept să îmi apară pe bandă valiza rosie, de parcă gestul ăsta ar reuși să mă calmeze vreodată.
O oră mai târziu sunt în drum spre hotelul la care voi sta pentru câteva zile. Abia aștept să termin odată cu toată tărășenia asta și să mă întorc la proiectele mele. Șoferul mă lasă în fața unui hotel deloc modest, iar lucrul ăsta mă face să strâmb din nas. Pufăi nemulțumită și trag de bagaj spre holul recepției.
William știe că ador să mă bucur de lucrurile modeste nu de opulență. Nu sunt comodă în lux. Cel mai probabil a vrut să îi arate așa-zisului meu tată că sunt cineva. Alt lucru pe care îl detest.
Mă las condusă spre apartamentul închiriat pe numele meu, dornică de o baie relaxantă după atâtea ore de zbor, și un somn bine-meritat.
Dacă ar fi să apreciez un lucru la hotelurile astea scumpe, acela ar fi saltelele și calitatea produselor de îngrijire corporală.
Mirosul de trandafir, pur, curat, inocent mă învăluie în timp ce mă cufund în cada imensă. Petrec aproape o oră în micul meu paradis al simțurilor înainte de a mă arunca în așternuturile albe ale dormitorului meu matrimonial.
Privind pustiul din jurul meu, într-un pat atât de mare, mă simt atât de singură. Aproape că regret că nu am pe nimeni cu care să îl împart. Dar si un bărbat, la ce bun? Ar fi doar un consumator de timp, energie și sentimente.
Am lucruri mai bune de făcut cu timpul, energia si sentimentele mele. Lucruri precum proiectele. Acolo îmi dedic totul. Prin ele transmit iubire. Când conturez o clădire, conturez sentimente. Așa este pentru mine.