De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 12

Jeanși negri.
Crop-top negru.
Geaca biker.
Bocanci negri.
Ochelari aviator.

Stau rezemată de capota mașinii în fața aeroportului, așteptând plină de entuziasm oaspeții. Butonez telefonul, scrolând plictisită, doar să treacă odată timpul și să îl văd pe blondin că iese pe ușile din fața mea, însoțit de o domnișoară, poate la fel de blondă ca el, sau chiar roșcată. Mi-o imaginez pe Maia ca fiind roșcată, cu ochii albaștri. Sau căprui. Cred ca prefer căprui. Nu știu de unde obsesia mea pentru persoana asta necunoscută.

Până să îmi pun ordine în gânduri, tresar când aud tunete în spatele meu. Este o zi înnorată și, deși nu se anunța deloc șanse de ploaie, pot să jur că am simțit câteva picături pe față. Am mai zis că urăsc ploaia? Am mai zis.

În clipa următoare, în fața mea apare un Mike radiant, cu un zâmbet tâmp, până la urechi. Fraierul! Fug și mă arunc în brațele lui pupăcindu-l pe toată fața, la fel cum o făceam în copilărie când voiam să îl enervez. Râde, și mă împinge ștergându-și fața, în timp ce se preface dezgustat de gestul meu.

Îl conduc la mașină și îl ajut să așeze bagajul în portbagaj.

— Unde îți este partenera? întreb cu o privire curioasă.

— Partenera? răspunde el cu o întrebare vizibil confuz.

— Da, Maia.

— Maia? Ce treabă are Maia? Despre ce vorbești Edaline? Ai fumat ceva? râsul lui nestăpânit mă provocă să îi trag o palmă de după ceafă.

— Atunci care voi ați venit? întreb eu și mai confuză.

Nu apucă să îmi răspundă. Pe ușile de ieșire apare un Blake obosit și ciufulit. Pare-se că nu este obișnuit cu zborurile lungi.

— Adonis? Ce caută aici? mă trezesc vorbind cu gura căscată până în pământ.

— Adonis? repetă Mike după mine, îndeajuns de tare încât să fim auziți de persoana în cauză.

— Bună, love. Mă bucur să te revăd, spune pe un ton cald brunetul, oferindu-mi un sărut pe obraz.

Am pierdut ceva? Am ajuns într-un alt Univers cumva?

Love? Edaline, ți-a zis cumva L.O.V.E.??? Și te-a sărutat? Cu buzele alea delicioase???

Eu-l meu interior urlă în capul meu, iar eu nici măcar nu ma pot aduna încât să revin cu picioarele pe pământ. În jurul meu dansează Cupidon, și alți câțiva complici de-ai lui.

— Eda! Mergem? strigă Mike spre mine, după ce au terminat de așezat valizele în portbagaj, și se pregătesc să se urce în mașină.

— D..da, da. Haide, răspund bâjbâind după cheie prin buzunar. Mergem...

Conduc absentă și aproape că era să lovesc cel puțin două mașini. Parcate. Nu pot să mă adun. Blake este aici. Lângă mine. În dreapta mea, căci prietenul meu grijuliu, a considerat că mi-ar face plăcere să stea el în spate.

— Oare ne duci vii până la destinație? mă tachinează Mike după ce vede că evit o altă coliziune, după ce am ajuns accidental pe contrasens.

— Taci, mă răstesc printre dinți.

— Mi-a plăcut mesajul tău. Mă bucur că mă consideri frumușel, șoptește Blake din dreapta mea.

Îmi arunc privirea violent spre el. Frumușel? Mesaj? Idiotul ăsta i-a arătat mesajul. Îl omor. Sper că și-a făcut testamentul pentru că aici i-a venit sfârșitul.