De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 14

Se strecoară în cameră, îngândurat, cu aceeași privire dezamăgită. Are pe el doar o pereche de pantaloni de trening până la genunchi, iar restul trupului dezgolit.

— Pot să mă așez lângă tine? întreabă făcând semn spre jumătatea liberă de pat.

Dau aprobator din cap și îl urmăresc cu privirea. Se întinde lângă mine, imitând poziția pe care o am eu. Se așează cu capul pe pernă și cu ochii în tavan, cu mâinile încrucișate în dreptul pieptului.

— Nu sunt bine, îmi șoptește, cu privirea ațintită în sus.

Mă sucesc spre el, sprijinindu-mi capul în palmă și îi privesc profilul superb. Îl ascult în liniște, și îl admir cu nerușinare.

— Asociatul meu a făcut o prostie, o mare prostie, iar acum nu știe cum să iasă basma curată din calvarul pe care l-a creat. Mai rău este că mă afectează și pe mine în mod direct. Am devenit un om rău, Edaline, fără voia mea.

— Nu ești, nu ești un om rău, sar imediat în fund, punându-mi palma peste mâinile lui. Ești cel mai bun din întregul Univers.

Își întoarce privirea spre mine, afișând un zâmbet de consolare, trist.

— Aș vrea să fie așa, love. Chiar aș vrea.

— Este! Nu ești tu vinovat pentru alegerile altora!

— Nici dacă decizia finală a venit din partea mea?

— Sunt sigură că indiferent de ce decizie ai luat, nu ai intenționat să faci rău nimănui. Sigur ai avut motivațiile potrivite pentru ce ai făcut. Nu te simți responsabil pentru greșelile celorlalți.

Zâmbește din nou, parcă uitând o clipă tot ce îl apasă.

— Vino aici, șoptește înainte de a mă trage într-o îmbrățișare peste el. Am nevoie de tine în viața mea.

Inima îmi dansează în piept, iar faptul că trupul îmi este lipit de al lui, mă înnebunește. Hormonii încep să se joace de-a războiul prin corpul meu. Mă sprijin cu coatele pe pieptul său și mă ridic cât să îl pot privi în ochi.

— Doar dacă promiți că nu o să mai fugi așa vreodată și să mă lași singură.

— Promit. Eu încă nu știu cum să las pe cineva în viața mea.

— Și cum rămâne cu tot acel discurs cu "am 31 de ani. Eu nu mă joc de-a dragostea bla bla". Credeam că ai experiență în domeniul relații.

— Până la vârsta asta am acumulat experiență în orice domeniu, mai puțin relații, îmi răspunde râzând amuzat.

— Deci avem o relație? întreb roșind, nerăbdătoare să aud un răspuns afirmativ.

— Avem?

— Asta te-am întrebat eu, nesuferitule.

Nu îmi răspunde, în schimb mă trage înapoi spre el, până buzele ni se întâlnesc într-un sărut violent.

Toate filmele, imaginile, gândurile, ideile, nimic! Absolut nimic nu putea prezice intensitatea acestui sărut. Nu se compară cu nimic din ce am trăit sau chiar din ce mi-am imaginat.
Efectul lui paralizant mă pătrunde până în ultima celulă a corpului. Simt că m-am transformat în lut. Iar mâinile lui îmi modelează fiecare unduire a corpului. Un vulcan fierbinte erupe în mine, eradicând orice urmă de rațiune.

— Vreau să fii a mea, Edaline! îmi șoptește Blake, pe buze.

— Mai vedem, reușesc să îi răspund după ce am adunat toată forța din mine pentru a da glas cuvintelor.

Simt cum buzele i se conturează într-un zâmbet înainte de a pornit un joc chinuitor. Un joc în care trupul meu era miza, sau poate inima. Cert este că în noaptea ce a urmat, le-a câștigat pe amândouă. Iar eu am devenit iremediabil a lui.

***

— Bună dimineața, adormito, îmi strigă Mike de pe canapea în timp ce își savurează cafeaua. Noapte grea? face semn spre părul meu răvășit.

Știu că fraierul insinuează ceva cu privire la noaptea trecută și oarecum mă simt rușinată.

— Ți-am zis eu că aici se va ajunge, dar tu nuuu. Mă mai făceai pe mine nebun, de parcă nu vă cunosc destul de bine. Este vizibil că sunteți topiți unul după celălat, chiar și pentru un orb.

Oare câți ani de închisoare îmi voi lua pentru crimă? Sau poate mă ajută Blake să îi ascund cadavrul atât de bine încât să nu îl mai găsească nimeni, vreodată.

— Poftim, love, îmi rupe Blake șirul de gânduri, întinzând spre mine o ceașcă cu cafea.

Mă așez în liniște pe scaun, lângă el și încep să sorb din băutura fierbinte.

— Deci, care este răspunsul tău pentru întrebarea de aseară? mă cercetează cu zâmbetul pe buze Adonis la bustul gol.

— Ce întrebare? mijesc ochii spre el.

— Avem o relație?

Am ajuns din nou aici?

— Credeam că am definitivat problema asta noaptea trecută, roșesc imediat ce termin de rostit ultimul cuvânt.

— Bun! lăsă apoi un zâmbet de satisfacție să îi invadeze chipul.

— Iubiței, eu trebuie să mă pregătesc pentru concertul din după amiaza asta, așa că vă las să vă faceți de cap singurei. Nu de alta, dar noaptea trecută abia am putut să închid un ochi de voi.

— Taci! Noaptea trecută nu ți-a tresărit nici măcar o geană, cât nebunul ăsta încerca să dărâme ușa.

Nu spune nimic, în schimb dispare din raza noastră vizuale în câteva secunde, zbughind-o spre dormitor să se pregătească.

— Ce facem azi? îl întreb pe minunatul meu iubit.

Sună atât de ciudat.
Am un iubit. Doamne.
Un iubit care arată imoral de bine, îmi spun în gând în timp ce îi sorb cu privirea fiecare centimetru din trupul dezgolit.

— Orice vrei tu, Edaline.

Orice vreau eu. Roșesc din nou. Se uită în ochii mei și parcă mi-a citit gândurile.

— Și eu aș vrea să facem același lucru, din nou și din nou, toată ziua, îmi recunoaște, înainte de a se apleca și a mă fura într-un sărut intoxicant.