De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 11

Azi mi-am luat liber. Oarecum. Lucrez de acasă totuși, dar am vrut să profit de o zi în care să pun lucrurile în ordine prin casă înainte de vizita lui Mike. Nu știu încă ce planuri are, dar cu siguranță nu îl voi abandona într-un hotel oarecare, avem prea multe lucruri de recuperat. Am de gând să îl țin treaz până dimineața, vorbind și povestind tot ce am făcut în ultimii ani. Vreau să mă simt din nou prezentă în viața lui, și este cert că am mari goluri la capitolul ăsta.

Și să nu uităm de cel mai recent eveniment din viața mea, Blake. Am multe lucruri de clarificat cu blondinul în legătură cu acest subiectul.

Este după-amiază și deja am trimis planurile către departamentul de peisagistică, urmând ca la începutul săptămânii viitoare să predăm un alt proiect. Mi-a mai rămas jumătate de zi pentru a pregăti câte ceva în frigider, căci din câte îl știu pe păcălici are nevoie de provizii serioase, nu apă și vin, și pentru a pregăti camera de oaspeți.

Deși apartamentul este micuț dispune de două dormitoare, living open-space unde este încadrată și bucătăria, două băi și o terasă generoasă, unde îmi place să îmi petrec serile, cu un pahar de vin și o carte bună, sau uneori să pictez. Cam așa arată micul meu colț de rai. Aici mă simt fericită. Aici mă simt acasă.

"Gata decolăăăm! O să ai un weekend de pomină, aiurito! Abia aștept să ne vedem! P.s. să te îmbraci frumos!" — Mike

Mi-a tresărit puțin inima cât am citit mesajul. De emoție, de nerăbdare, de fericire. Și în sfârșit o voi cunoaște și pe Maia. Oare cum arată? Oricât i-am analizat blondinului profilul de pe rețelele de socializare, nu am găsit nici urmă de vreo Maia. Bine, cum de altfel nu am găsit nici urmă de Edward.

"Aștept cu nerăbdare să ajungi!" — Edaline

Încep să șterg praful, să aspir, să dau cu mopul și mă gândesc ce părere ar avea William dacă m-ar vedea în ipostaza asta. Cred că ar râde copios.

După patru ore de muncă istovitoare, îmi iau un pahar și deschid o sticlă de vin. Am nevoie de o pauză. În mod normal, plătesc o firma de curățenie să se ocupe de partea de întreținere a casei, dar de data asta a fost prea din scurt. Iau o gură din rosé-ul demidulce, și mă las îmbăiată de aroma lui divină.

Mă sprijin de blatul de bucătărie, mai iau o înghițitură și închid ochii.

Palmele lui mă strâng de mijloc, degetele sale încep un dans curajos pe spatele meu, urcând dureros de lent spre gât. Îmi spijină capul în palma lui, cealaltă croindu-și drum  spre pieptul meu, cu buzele îmi mângâie lobul urechii șoptindu-mi că sunt a lui.

Deschid ochii mari. Visez chiar și trează. Încep să halucinez. Mi-a invadat toate simțurile. Cred că înnebunesc. Sau poate Martin avea dreptate. Încep să mă îndrăgostesc. De un nebun mai nebun decât mine.

Termin paharul de vin și mă îndrept spre baie. Trebuie să scap de tot praful de pe mine și senzația lipicioasă pe care mi-a lăsat-o efortul depus azi. Dau drumul la robinetul dușului, iar între timp încep să mă dezbrac.

Oglinda din fața mea îmi prezintă o Edaline obosită, îmbujorată și jumulită. Îmi desprind cocul nereușit în care mi-am ascuns părul nepieptănat și îl las să îmi cadă pe umeri. Pete mici, rozaline, se mai văd puțin vizibil pe umeri, pe piept, pe coapse...

Nu pot să nu îmi imaginez ce s-a întâmplat în noaptea aia la hotel. Îmi doresc exasperant de tare să îmi amintesc ceva, orice detaliu, oricât de mic. Dar mulțumită lui Leon, mintea mea era în shutdown. Iar eu am rămas doar cu semnele astea și întrebări fără răspuns.

Intru sub apa fierbinte și încerc să mă deconectez, dar Adonis îmi răsare din nou în minte. Îi simt mâinile pe trupul meu, plimbându-mi-se cu buzele pe gât, pe umeri, pe sâni. Mă sufocă toate gândurile astea. Am mintea plină cu el. Când nu am mintea focusată pe altceva, mi se inundă creierul cu imaginea lui. Ochii lui verzi, hipnotizanți.

— Aaaaahhhh, țip cât mă țin plămânii, stând încă sub duș, dar cu apa oprită.

Ies din cabină, mă îmbrac într-un halat alb și mă îndrept spre dormitor să îmi caut telefonul. Mi se întâmpla adesea să îmi rătăcesc telefonul prin casă. Nu am o viața prea interesantă și, cel puțin la sfârșit de săptămână, nu am ocazii să socializez cu nimeni, decât dacă este cel legat de muncă.

Și încă o dată realizez că duc o viața singuratică. Sunt înconjurată de multe persoane, dar fiecare vineri seară mă prinde singură. Cred că este frumos să ai pe cineva la care să te întorci, cineva care să te aștepte acasă în fiecare seară. Cu care să pierzi sâmbetele la seriale și duminicile în pat până târziu. Cred că este frumos să iubești. Cred că este frumos să fii fericit.

O lacrimă de tristețe mi se scurge pe obraz și oftez. Chiar mă mint. Nu sunt fericită. Cel puțin nu cu adevărat.

"Huston, avem o problemă. Gravă. Cred că... m-am aprins după... prietenul ăla al tău frumușel, Blake" — Edaline

La naiba! Chiar i-am dat trimitere.