De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 54

Și acum ce urmează îmi spun în gând in timp ce o privesc pe doctora ce tocmai a finalizat intervenția.

— Câteva zile trebuie să vă odihniți la pat. V-am prescris calmante pentru durere și va aștept peste o săptămâna la un alt control.

Dau din cap că am înțeles, dar nu spun nimic. Nu sunt în stare in clipa asta. Simt că glasul mi-a dispărut complet. Sunt înecată în foarte multă durere, in schimb. Simt că am distrus o parte din mine. O parte frumoasa din mine.

— Ați sunat pe cineva să vină sa va ia?

Nu. Nu am sunat. Nici nu știu pe cine să sun. Pe Blake? Nu. Nu vreau să afle. Nu vreau sa ma privească cu aceeași ura cu care ma privesc eu. Abia acum când totul devine frumos între noi, nu pot să ii fac asta și sa distrug totul din nou. Cred ca îl pot suna pe Mike. Este îndeajuns de înțelegător încât să păstreze secretul asta.

O rog pe asistenta sa îmi dea telefonul de pe masă, apoi îi formez numele blondinului. Sun o data. De doua ori. Nimic. Nu răspunde. A treia oară deja îmi intra mesageria. I s-a închis telefonului grozav. A doua varianta. William. Nu. Nu am cum sa îl sun pe bătrân. Nu vreau acum sfaturile lui părintești si plus de asta ar fi primul care i-ar spune lui Blake. Deci nu. A mai rămas Nicklas. Și Blake o să mă vadă că vin cu el acasă. Singuri. Sigur o sa o sa se supere. Dar in clipa asta este singura varianta.

Mă uit in tavan cât ma decid dacă sa îl sun sau nu. De ce trebuie să mi se intample mie toate astea? Nu înțeleg. De ce fiecare gram de fericire se plătește atât de scump?

— Da Eda, se aude glasul lui răgușit din telefon.

— Am nevoie de o favoare, ii spun printre suspine.

— Ești bine? aproape că rămân fără auz la cât de tare a țipat.

— Sunt ma spital. Poți veni să mă iei? Dar fără sa afle altcineva, apăs pe ultimul cuvânt.

— Desigur. Ajung imediat.

Jumătate de oră mai târziu, Nicklas îmi completează fisa de externare și mă ajuta să mă urc în mașina. Nu întreabă nimic. Doar îmi este alături. Știe deja ce s-a întâmplat. Într-un fel. A avut o discuție deschisă cu doctora, aceasta crezând că el este cel responsabil de problema care tocmai s-a terminat.

Odată ajunsă in mașina, încep să las să curgă toate lacrimile pe care le-am ținut in mine din clipa in care am pășit in spital. O fracțiune de secundă. Atât durează să distrugi sufletul unei femei.

— Vei fi bine? glasul îngrijorat al lui Nicklas sparge liniștea din mașina.

— Nu cred. Nici nu știu ce să simt, continui să plâng tăcut.

— Trebuie să îi spui.

Știu că se referă la Blake. Dar nu știu cum pot să ii explic ca nu vreau să îl dezamăgesc.

— Nu este momentul acum. Nu sunt pregătită. Dar îi voi spune după ce îmi revin puțin. Am nevoie să înțeleg eu ce s-a întâmplat. Si să mă accept.

— Nu este vina ta. Nu este vina nimănui, Edaline. Nu înțeleg de ce te urăști atât de tare.

— Nu o să înțelegi, pana când nu o sa simți cum este să fii responsabil pentru ceva a cărui viața depinde de tine.

— Nu. Asta nu înțeleg. Te rog. Mi se rupe inima să te văd așa.

— Voi fi bine, încerc să forțez un zâmbet de îndată ce ajungem pe aleea casei. Cred că va trebui să îți chem un Uber, având in vedere că m-ai adus cu mașina mea.