De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 45

— Ești frumoasă, șoptește cu un deget pe chipul fetiței noastre, atingându-i cu grijă conturul.

— Este, nu-i așa? zâmbesc la imaginea asta.

— Vorbeam despre tine.

Îmi ridic ochii de pe chipul îngerașului din brațele mele, și încep să mă holbez la Blake. Vorbea cu mine? Mai devreme era în stare să dărâme casa la câta furie acumulase, iar acum îmi face complimente? Sunt sigură că are probleme. Credeam că eu sunt nebuna dintre noi doi.

Își ridică ochii ăia superbi spre mine și zâmbește. Așa cum făcea cândva. Când mă iubea.

— Nu mai ești supărat? Pentru ce am făcut? încerc să nu mă înec cu cuvintele.

— Oh, ba da! Sunt foarte dezamăgit și rănit, dar nu voi lăsa asta să îți strice bucuria momentului ăstuia. Oricât de dezamăgit sunt de tine, tu rămâi la fel de frumoasă. Și meriți să ți-o spun.

Nu știu dacă este din cauza hormonilor sau bărbatul asta a devenit din nou cel mai minunat și atrăgător de pe planetă. Aș sări pe el acum, aici, asta dacă nu as avea ghemotocul asta mic la piept, și operația nu ar începe să mă deranjeze. Se pare că efectul calmantelor din spital începe să se ducă, iar eu încep să simt dureri în zona abdomenului.

Scâncesc puțin când un junghi mai puternic mă săgeată în pântec.

— Sunt bine, zâmbesc liniștitor, când văd cum Blake își schimba privirea în una plină de grijă și compasiune.

— Trebuie să te odihnești, presupun. Voi sta eu cu ea, încearcă să mi-o ia din brațe, dar nu îl las.

— Blake, trebuie să discutăm, privirea mea devine serioasă și îmi dispare orice zâmbet.

Situația în care ne aflam este destul de serioasă și nu mai putem amâna inevitabilul. Nu pot să îi permit să pătrundă brusc în viața noastră. Cel puțin nu înainte de a-i ști intențiile.

Mă ridic cu greu de pe fotoliu și o așez pe micuța în pătuț. O mângâi,o sărut pe frunte și ies din camera de îndată ce mă asigur că este adormita. Blake îmi repeta fiecare gest, o mângâie, o săruta și iese după mine.
In living stau pe canapea nerăbdători și puțin îngrijorați, Mike și Nicklas. Ne privesc cu fetele lor confuze, iar eu mă simt ca prinsă între doi torționari.

— Băieți, noi vom ieși afara în curte, îi anunț pe aiuriții mei. Dacă se trezește mă strigați, vă rog.

Dau să mă îndrept spre ușa ce dă în curtea din spate a casei, dar vocea lui Nicklas mă oprește în loc.

— Cred că înainte trebuie să avem o discuție toți patru, spune acesta pe un ton grav. Așa ar fi cel mai corect.

Nu știu de ce așa ar fi cel mai corect. Mi-e foarte teama că dacă vom sta toți patru la aceeași masă prea mult, unu din ei va sfârși la urgente, si la cum se prezintă situația, cred că Blake este în dezavantaj aici.

Înainte de a mai spune ceva, Blake deja ia loc pe canapeaua din fața celor doi. Perfect, îi despart o măsuță și probabil doi metri. Cred că este în regulă și așa.

— Deci, începe Mike, cantarindu-si cuvintele înainte de a le spune.

— Ce ai de gând? îl completează Nicklas cu o mină furioasă.

Atitudinea lor îmi dau sentimentul că mă aflu în rolul surorii virgine a unor frați super protectivi, înainte de prima întâlnire. Râd în sinea mea, dar nu las expresia să mi se schimbe.

— Am de gând să nu vă dau vouă explicații, vine răspunsul agresiv din partea lui Blake.

Îl văd pe Mike cum își încordează un pumn, dar închide ochii si răsufla profund.

— Deci, prietene, începe din nou acesta, să ne înțelegem. Eu și fraierul ăsta, face semn spre Nick, le iubim pe fetele astea ca pe propria noastră viață. Că ți-am permis o dată sa îți bati joc de Edaline, a fost o mare greșeală, dar nu se va mai întâmpla.

— Cât tu erai, dracu' știe unde, începe Nicklas, noi am purtat-o prin spitale, prin ședințe de terapie, prin tratamente, iar apoi când am aflat că va fi mamă, noi am fost aici să o susținem. Nouă ar trebui să ne mulțumești pentru îngerașul din camera cealaltă! Așa că nu te mai comporta ca un dobitoc arogant și spune-ne ce ai de gând. Noua trebuie să ne dai explicații în primul rând. Asta dacă vrei să mai ai ocazia să calci vreodată în casa asta.

Mă simt oarecum trădată de faptul că Nick ii expune adevarul lui Blake. Adevarul despre viața mea de după el. Nu mi-as fi dorit să știe prin câte am trecut și cat de greu mi-a fost fără el. Dar răul a fost deja făcut. Oricât de mult mă deranjează să fiu expusă ca o victima vulnerabilă.

Blake oftează trist și își mută privirea spre mine. Ii repet mișcarea. Ne privim ochi in ochi, iar mie mi se adună o lacrimă în colțul lor. Zâmbește trist spre mine și încearcă să îmi spună din privire că va fi bine. Zâmbesc si eu la rândul meu.
Ochii lui încep să strălucească, iar eu nu pot să nu observ ceea ce se întâmpla în sufletul lui. Își deschide inima. Pentru mine.

— Vă mulțumesc pentru tot. Oricât de mult vă urăsc pentru faptul că m-ați jucat urat, vă sunt recunoscător pentru tot ce ați făcut. Atât pentru ea, cat și pentru fiica noastră.

A spus a noastră, nu a lui, iar inima mi-o ia la sănătoasa. Hormoni trădători ce sunteți!

— Vreau să preiau eu toate responsabilitățile de acum. Cred că ați făcut suficient până acum, aveți nevoie să vă întoarceți la a vă trăi viețile, îmi repetă cuvânt cu cuvânt aceleași gânduri pe care le am și eu cu privire la băieți.

— Crezi că este așa ușor? răbufnește Mike. Hocuspocus apari aici, iar noi te lăsam să îi invadezi viața liniștit? Nu mai este așa ușor! Ai venit cam prea târziu.

— Prea târziu? As fi venit la momentul potrivit dacă nu vă băteați voi joc de mine! Și tu, își aruncă acuzator mana spre Nicklas, credeam că îmi ești prieten. Ai lăsat impresia că ești cu ea. Când te-am rupt în bătaie după ce te-ai întors din Canada, de ce nu ai zis nimic? Măcar un "bă prostule, ai un copil cu ea"!

— Ai făcut ce? îmi arunc privirea când la Blake, când la Nicklas. Nick, despre ce vorbește? Ce bătaie?

Nicklas scutura din cap vinovat, spunând cumva că nu era momentul să aflu.

— Nu am vrut să te împovărez cu detaliul asta, scumpo. Erai însărcinată. Tii minte că nu am venit o lună întreaga aici după ce am aflat de sarcină? Ei bine, ăsta a fost motivul. Nu am vrut să mă vezi șifonat.

— Cred că aici am contribuit și eu, încearcă Mike să îs vina de pe umerii lui Blake. Se prea poate să îi fi dat de înțeles că Nicklas l-a înlocuit.

— De ce ați face asta? îi privesc cu tristețe.

— Nu te face nevinovată, începe Blake să își arunce privirea acuzatoare spre mine. Când am venit la tine, te-am întrebat de ăsta? Ce mi-ai spus? Ca oricine este mai bun decât mine, nu? Și după toate astea tot voi aveți dreptul să mă scoateți vinovatul principal?

— Stai așa, mă răstesc la el. De mine nu ai dreptul să spui nimic, eu eram sub influența hormonilor sarcinii, clipesc nevinovata, dornică să ies curată din tot circul ăsta.

Toți trei se uita la mine cu câte o sprânceană ridicată, confuzi. După câteva secunde încep să râdă amuzați de expresia de pe fața mea.
Bun.
Măcar gluma mea a mai calmat spiritele.

Blake se ridica de pe canapea și dă să iasă în curtea din spate.

— Ies la o țigară, mă anunța cu spatele.

Ceva mă face să cred că de fapt mă ruga cu subînțeles să îl urmez, așa că mă ridic și ies după el.
Băieții ne privesc tăcuți, dar nu mai spun nimic. O sa presupun că discuția dintre ei a luat sfârșit.
Acum va urma discuția noastră.

Vreau să știu cum vede el viitorul nostru.