De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 4

Deschid ochii destul de buimacă atunci când o lumină slabă îmi poposește pe chip. Soneria telefonului din fundal mă irită cumplit, dar abia după câteva minute realizez unde sunt și ce s-a întâmplat noaptea trecută. Un gust oribil îmi stă pe buze și o iuțeală îmi zvâcnește de-a lungul gâtului împreună cu o durere de cap tulburătoare. Sunt mahmură. Grozav!

De la parter încep să se audă voci pe care nu le pot distinge în totalitate. Trag pătura mai aproape de fața mea în timp ce mă așez în fund sprijinită cu spatele de tăblia din lemn. Mike mi-a spus ca voi fi singură, atunci de ce văd aruncate prin cameră alte haine și o pereche de teniși? Mă lovește un sentiment de frică și nu știu ce să fac. Realizez că sunt o intrusă într-un loc necunoscut și nu ar fi trebuit să mă încred în fraierul de Mike.

Mă ridic din pat cu viteza luminii și trag pe mine rochița abandonată de noaptea trecută pe spătarul fotoliului. Îmi iau repede teneșii în picioare și fără să apuc să mă aranjez câtuși de puțin, cobor la parter cu pași mici. Îl aud pe Mike bombănind în timp ce așează ceva de mâncare pe blatul barului, dar nici urmă de vreo altă persoană. Răsuflu ușurată și fac câțiva pași ezitanți spre acesta.

- Bună dimineața, frumoasa adormită. Sau mă rog... Mai puțin frumoasă, mai mult adormită, spune pe un ton plin de șicană.

Îmi dau ochii peste cap și îi mulțumesc pentru că m-a lăsat să rămân aici, cu toate că acum s-au instalat în mintea mea o mie de întrebări. Multe lucruri nu se conectează și nu știu dacă am dreptul să îl trag la răspundere pentru orice îmi coace mintea la ora asta.

- Mike, cumva uiți să menționezi ceva? Am văzut niște haine în dormitor și...

- Mă bucur că ai avut bunăvoință să îți miști curu' din patul meu! se aude o voce gravă și extrem de enervată venind din holul ce duce spre, probabil, altă încăpere.

Tresar și fac ochii mari când îmi intersectez privirea cu niște ochi verzi, fermecători. Cu un trup imoral de frumos se arată de după colț un tip, aș putea spune, din basm. Oare încă visez? Este posibil să existe în realitate cineva cu o astfel de frumusețe? Încep să mă holbez. La naiba, ce bărbat! Roșesc când îmi dau seama că persoana ce îmi încântă privirea este goală. Sau mă rog, în proporție de 80% goală.

— Edaline, salivezi! îmi șoptește Mike la ureche apropiindu-se suficient încât să îl aud, apoi îmi trage un bobârnac în frunte.

Gestul lui mă aduce cu picioarele pe pământ și mă întorc ca arsă cu spatele, rupând contactul vizual cu acel trupul divin.

— Scuze, bâjbâi eu, neînțelegându-mi propria reacție.

Nu este primul corp gol pe care îl văd în lumina zile, iar eu nu mă las intimidată așa ușor, cel puțin nu de un bărbat.

— Ce dracu'! După ce m-ai călărit aproape toată noaptea acum faci pe virgina? Ce cauți în casa mea?

— Ăăă, eu... Nu am... Stai puțin... conectez câteva puncte in capul meu și realizez situația în care mă aflu.

Mă întorc cu o privire de criminal spre Mike, încercând să îi găsesc câteva scuze care îl vor mai ține în viață. Fraierul își dă seama de gafa pe care a comis-o și situația în care se află, iar în clipa următoare sare de după bar, asigurându-se că ne despart cel puțin câțiva metri și o piesă de mobilier.

— Mike, te omor cu mâinile goale, fraiere! Ce mi-ai zis tu mie??? țip cât mă țin plămânii, uitând complet de prezența gazdei mele.

— Spre surprinderea mea, ăsta, face el semn spre Adonis cel în carne si oase, nu își petrece niciodată nopțile aici!

— Prietene, asta este casa mea! Pot dormi oricând aici, asta nu înseamnă că trebuie să aduci toate pisicile vagaboante să îmi îmbâcsească așternuturile!

— Blake, nu fii măgar! Mai bine mulțumește-mi că ți-am oferit așa o colegă bună de împărțit patul.

Oare blondul ăsta și-a propus să moară azi? I s-a urât cu binele clar.

— Mike, jur că te omor! sâsâi eu printre dinți plină de nervi și iritată la culme de atitudinea celor doi. Iar tu, fac semn cu palma spre domnul trup-de-zeu, pune-ți ceva pe tine. Nu vreau să rămân cu sechele.

Pufăie plictisit și se îndreaptă leneș spre scările ce duc în dormitor. De unu am scăpat, a mai rămas unu.

— Ești nebun? Cum poți să nu mă avertizezi că poate exista o astfel de situație, Mike? Ești conștient că am împărțit patul cu un străin? Ești conștient de poziția în care m-ai pus? Doamne, Dumnezeule!

— Scuze. Chiar nu m-am gândit o clipă că îl găsește pe ăsta să vină aici peste noapte. Nu s-a întâmplat niciodată în toți anii de când are locul ăsta. Eu totuși cred că este o coincidență fericită. Hai nu mai fii așa crispată. În alte vremuri ți s-ar fi părut o întâmplare incitantă, șoptește el făcându-mi cu ochiul.

— În alte vremuri aveam șaișpe ani, aiuritule! Aici nu suntem în romanele mele de dragoste. Asta este viața reală, iar situația de față nu îmi place deloc. Dacă ar fi să împart patul cu vreun tip, prefer să și fiu de acord cu treaba asta.

Îmi așez puțin părul care oricum știu că este un dezastru, mă șterg la ochi anticipând aspectul rimelului sub pleoapele mele, dar na. Încerc să arăt prezentabil cât să pot ieși pe stradă la lumina zilei.

— Cât este ceasul? întreb pentru mine și îmi arunc ochii în ecranul telefonului.

Zece apeluri pierdute de la William și câteva e-mailuri noi. Detest când pierd controlul asupra vieții mele. Toate astea nu erau în plan. Am plecat de acasă de nici 24h și deja mă întorc la vechea Edaline cea iresponsabilă.

— Este aproape ora prânzului și eu am atâtea de pregătit înainte de întâlnirea groazei! Trebuie să plec!

— Ia măcar un sandviș pentru drum, mă îndeamnă Mike, grijuliu întinzându-mi tava cu diverse preparate.

Îl ascult docilă și mă lipesc de un croissant cu mozarella și prosciutto. Preferatul meu. Între timp își face apariția și colegul meu de dormitor de noaptea trecută, morocănos, emanând indignare prin toți porii. Trece pe lângă noi ca o tornadă, făcându-se nevăzut pe ușa masivă din lemn. Tot ce a lăsat în urmă a fost o Edaline salivând, din nou, și un val de iasomie.

— La naiba, Mike, chiar trebuie să o tai! îmi revin eu în fire.

— Bine, dacă ai nevoie de orice, sună-mă! Și nu uita de planul pentru seara asta! Nu mă lăsa baltă, te rog.

Îmi amintesc vag de propunerea lui de a ieși la o petrecere sau ceva în genul. Bun. O ultimă răzvrătire înainte de a mă întoarce la realitatea de acasă.

— Bine. Te poți baza pe mine. Chiar îmi este dor de o distracție ca pe vremuri! Dar mâine dimineață voi pleca.

— De unde te iau? este ultima întrebare pe care apucă să mi-o pună Mike înainte să închid ușa în urma mea.

— Hotel Eden.