De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 10

— Ești bine? Nu pare să te fi odihnit noaptea trecută, îmi șoptește William înainte de a începe prima ședință cu partenerii din Emirate.

— Sunt grozav.

Asta dacă nu luăm în calcul că am avut o noapte plină de vise erotice cu Adonis.

Oricât fond de ten și corector am aplicat, cearcănele mele sunt prea vizibile. Intrând în sala de ședințe, oaspeții noștri ne așteaptă nerăbdători să audă propunerile pentru noul proiect. Prezentarea decurge mai mult decât bine, iar la final toți sunt multumiți. Contract semnat. Misiune îndeplinită.

Întoarsă înapoi în birou, comand o cafea dublă. Sunt extenuată, iar ziua abia acum începe. William bate la ușă și își bagă sprâncenele stufoase înăuntru înainte de a-i spune că poate intra. Îi fac semn că este binevenit și se face comod pe canapea.

— Este ceva în neregulă, scumpo? Pari distrasă.

Iar lucrul ăsta nu mi se întâmplă niciodată. Cel puțin nu când vine vorba de viața profesională. Bătrânul mă cunoaște mult prea bine.

— Nu. Nimic neobișnuita, probabil sunt încă epuizată după întrevederea cu tata, mint eu.

— Cum a fost?

— Scurt și la obiect. Nu am putut rezista mai mult de treizeci de minute la masă cu omul ăla.

Oftează. Oftez și eu.

— De asta ai cerut să te întâlnești cu Martin? A deschis rănile trecutului?

Rănile trecutului au fost cicatrizate de mult, dar nu are sens să vorbesc despre asta. Și nici nu vreau să îi dau de înțeles că cineva m-a debusolat. Nu vreau să mă vadă ca pe o copilă naivă. Nu am nevoie de dragostea lui părintească excesivă în momentul ăsta. Și nici să mă cicălească.

— Mda, răspund absentă.

— Te așteaptă la cabinet la ora 18:30, mă anunță el.

— Mulțumesc.

Îl văd cum stă aplecat, sprijinit cu coatele pe genunchi, privindu-mă încă îngândurat.

— Mai este ceva? întreb puțin iritată de prezența lui.

Vreau să beau cafeaua singură. Am nevoie să fiu eu cu mine și atât.

— Nu, scumpo, vreau doar să știi că sunt aici, oricând.

William are un mod aparte de a-mi spune că mă iubește. Iar pentru asta îi sunt profund recunoscătoare.

— Îți mulțumesc, șoptesc și îl urmăresc cu privirea cum se ridică și părăsește încăperea.
În sfârșit singură.
Sorb din cafeaua fierbinte, închid ochii și mă las pe spate, cufundându-mă în gânduri.

"La naiba cu tot, în noaptea asta ești a mea Edaline" îmi răsună în cap încă de dimineață.
Știu că totul a fost un vis, un vis foarte real, dar nu îmi pot scoate din cap vocea lui. Săruturile, palmele ce îi cutreierau nestăpânite de-a lungul trupului meu, buzele fierbinți și umede, ce mă sărutau cu nesaț centimetru cu centimetru.
Am neapărat nevoie de ședința de terapie. Trebuie să mă descarc cumva, iar Martin este singurul în măsură să mă aducă cu picioarele pe pământ.

Termin cafeaua și mai verific odată prezentarea pentru următoarea ședință. Mă asigur că toate detaliile sunt revizuite și toate modificările cerute de inginerul de șantier, au fost refăcute.

— Domnișoara Ryu, domnii sunt în sala de ședința, vă așteaptă, mă anunță secretara noastră.

— Mulțumesc, Sandra.