De-a v-ați ascunselea - Vol I

Capitolul 3

După cele două cocktailuri terminate și al treilea început, se pare că îmi pierd controlul. Mă simt vulnerabilă, iar blondinul ăsta profită la maxim de ocazie.

— Și care mai este treaba cu taică-tu? Știu că ai avut niște probleme cu el în trecut. S-au rezolvat? ah, al naibi de băgăcios este ăsta.

— Eh, pe naiba. Ai mei au divorțat acum cinci ani, după ce domnul și-a dat seama că fericirea lui era alături de o puștoaică de vârsta mea, nicidecum alături de familia lui.

Involuntar oftez dezamăgită și îmi pierd privirea în paharul în care amestec fără sens.

— Știi, Mike? L-am iubit pe omul ăsta ca pe propria-mi ființă. De multe ori o blamam pe mama, eram sigură că totul se întâmplă din cauza ei. Tata a fost sufletul meu, șoptesc cu o lacrimă în colțul ochiului. Iar el, m-a distrus. A fost cea mai mare dezamagire a vieții mele. De asta am ajuns așa. De asta nu îmi las niciodată timp pentru sentimente. Mă îngrop în proiecte, lucrez zi și noapte, în weekend-uri sau de sărbători. Și nu, nu sunt cu adevărat fericită sau împlinită, dar este mai bine așa decât să sufăr cum a făcut-o mama. Nu vreau să simt ce a simțit ea. Durerea i-a luat mințile... și viața... adaug cu glasul stins.

— Oh. Nu știam... se scuză Mike, pierzându-se în cuvinte, vizibil depășit de situația în care s-a trezit.

— Stai liniștit. M-am obișnuit cu gândul. Cam asta este viața mea. Deci nu ai pierdut prea multe, zâmbesc încercând să o spun ca o glumă, dar nu îmi iese.

— Ai nevoie să vin cu tine mâine?

Propunerea lui mă izbește din plin și nu știu dacă motivul pentru care încep să plâng este grija lui față de mine sau cele trei pahare de alcool, dar cert este că o să îl inund în lacrimi.

— La naiba! sare el ca ars imediat ce încep să suspin și să îmi trag nasul pornindu-mă într-o avalanșă emoțională. Hai nu plânge! Vino aici! se apropie de mine și mă trage grijuliu în brațe oferindu-mi o îmbrățișare puternică.

— Chiar aveam nevoie de asta. Nu sunt pregătită deloc să dau ochii cu el. Nu știu de ce nu mă pot controla, dar am atâtea sentimente față de el și nici unul nu este pozitiv.

Amărâtul nu mai spune nimic, doar mă privește și mă mângâie cald pe spate. Eu am venit să depănăm amintiri și când colo l-am pricopsit cu o epavă sentimentală.

— Am o idee! sare el dintr-odată țipând cu entuziasm.

— Doamne, ce idee? mă opresc din suspinat curioasă la culme să aud ce i-a clocotit în cap.

— Mâine seară ieșim la o petrecere! După ce te vezi cu taică-tu, te îmbraci frumos și ieșim să îți descarci toată energia negativă pe care o vei acumula! Ce zici? Un tovarăș face inaugurarea unui club și suntem invitați! Jur că nu o sa regreți! De dragul vremurilor apuse, hai să ne distrăm o seară! Așa pleci cu un gust dulce după toată călătoria asta.

Îl aud cum trăncănește încontinuu, știind că fără un discurs lung și plin de argumente, nu va avea să mă convingă. Dar ideea că voi putea să uit de întâlnirea cu omul ăla cu o mahmureală zdravănă, începe să sune chiar bine.

— Dacă accept, promiți să taci? Mă încearcă o durere de cap!

Îmi masez usor tâmplele și mă ridic de pe scaun într-o încercare de a mă îndrepta spre o baie unde pot să mă clătesc cu puțină apa rece. Eșuez bineînțeles începând să fac pași stânga-dreapta, iar blondinul mă prinde repede de braț.

— Ce naiba ai pus în paharele alea? întreb de parcă ar avea el vreo vină că nu mai duc eu la alcool.

— Clasicul. Vodka, rom și ceva aromat. Nimic ce nu ai mai încercat până acum, dar se pare că ai cam uitat cum sta treaba cu băutura, râde caraghiosul în barbă, în timp ce mă ajută să îmi găsesc echilibrul.