Spune-mi numele tău!

Capitolul 28- "Deci așa se simte o inimă frântă"

       ㅡ Ai grijă de ea, îi spun lui Seb în timp ce îmi caut cheile de la mașină.

       Puteam jura că le-am pus pe masă. 

       ㅡ Stai liniștit. Am eu grijă de iubita ta, răspunde și eu doar îmi dau ochii peste cap. 

       ㅡ Nu am nicio treabă cu Lia. Doar ți-am spus să ai grijă de ea, atâta tot, comentez și mă felicit în gând pentru prostia mea, atunci când realizez că am cheile în buzunar.

     Vreau să văd ce face Lia, dar probabil ar fi mai bine să nu o fac. Sebastian ar exagera din nou și nu aș obține nimic altceva decât niște bătaie de cap.

     Este adevărat faptul că simt ceva pentru brunetă, însă până nu îmi dau seama cât de puternice îmi sunt sentimentele cu privirea la ea, aș prefera să nu îi spun nimic lui Seb. Dacă nu voi fi pregătit să o iau de la capăt, nu voi încerca să îi mai dau semnale false Liei. Nu aș vrea să o rănesc și mai mult decât am făcut-o deja. 

     Ies și închid ușa cu grijă în urma mea. Probabil bruneta încă doarme, și nu aș vrea să o trezesc. 

     Mă apropii de mașină, dându-mi seama că nu i-ar strica o vizită la spălătorie. Nu îmi amintesc ultima dată când am fost pe acolo, dar oricum, nu a fost de curând. 

     Casc și îmi notez în minte să dorm câteva ore, după ce ajung de la liceu. 

     Nu prea am dormit noaptea trecută. Nu fiindcă nu am avut somn, ci fiindcă brunetei i-a fost frică. Am vrut să stau lângă ea aseară, dar m-a respins. Probabil era încă afectată de discuția noastră. Seb i-a propus să doarmă lângă el, dar ea a refuzat. Și spre surprinderea mea, am simțit un fel de ușurare. Nu e ca și cum ar face ceva, doar că... dacă Lia va începe să nutrească sentimente pentru Sebastian? Aseară nu a fost singura dată când m-am gândit la chestia asta. Știu că prietenul meu nu o vede pe brunetă decât ca pe o prietenă bună, sau ca pe sora lui mai mică, însă nu am de unde să știu ce se petrece prin mintea Liei. Dacă ea nu îl vede doar ca pe un prieten? 

     Da, au fost momente când am putut jura că bruneta simte ceva pentru mine, dar dacă e doar o simplă iluzie de a mea? Dacă este doar un simplu joc de-al minții mele, menit să mă inducă în eroare și să îmi ofere speranțe deșarte? 

     Aș fi vrut să stau lângă ea. Știu că nu a putut ațipi mai deloc. Îi puteam auzi suspinele din camera alăturată, și nu doar o singură dată m-am trezit ridicat în picioare, cu gândul de a pleca la ea și de a o lua în brațe. Dar m-am oprit de fiecare dată exact în fața ușii. Mi-am dat seama că are nevoie de spațiu, mai mult decât de o companie. Mai ales de compania mea. În cele din urmă am decis să mă așez pe canapea, așteptând ca ceasul de pe perete să arate naibii odată că e dimineața. Iar atunci când dimineața a venit, Seb mi-a reamintit că este rândul meu să plec la cursuri.  

     Dacă i-aș fi spus că vreau să rămân eu cu ea ㅡdin nouㅡ ar fi născocit din nou unele chestii care nu și-ar fi avut locul în momentul respectiv. A trebuit să cedez, și să plec fără să o văd înainte.

     Parchez mașina în fața liceului, și cobor fără mare tragere de inimă din ea. Mai câteva luni afurisite și scap de iadul ăsta.

     — Stați! țip la bărbatul de pază, care voia să închidă porțile.

    Trec pe lângă el și după moaca lui, pot pune pariu că m-a înjurat. De parcă aș fi singurul care întârzie.
  
    Abia aștept să termin cursurile pe ziua de azi. Primul lucru pe care îl voi face atunci când voi ajunge la apartament, va fi să dorm puțin. Bine, asta după ce o verific pe brunetă.