Spune-mi numele tău!

Capitolul 5- ,,Asta voiam să îți spun bruneto!"

       — Uită-te la mine, brioșo!
 
       — Izi, știi că nu îmi place când îmi spui așa, îi replic și mă prefac supărat.

       — Brioșa mea s-a supărat? mă întreabă ea și începe să mă strângă de obraji, precum o bătrânică.

       — Chiar dacă e enervantă porecla asta, nu pot să mă supăr în niciun caz pe tine, îi răspund și apoi o îmbrățișez.

        — Vezi? De asta te iubesc eu așa mult. Oricât de enervantă aș fi, tu tot mă suporți, îmi spune aceasta și apoi începe să râdă.

       Mereu mi-a plăcut râsul ei colorat. A fost mereu precum o melodie. O melodie pe care aș fi ascultat-o la nesfârșit. Sau ca o notă caldă de harpă. De parcă îngerii ar fi cântat.

      Îi dau două șuvițe după ureche și o privesc câteva clipe în ochii săi intenși și maritimi.

        — Te iubesc enorm Iza, îi replic și apoi o sărut scurt și apăsat.

        — Nu mai mult decât te iubesc eu, îmi spune aceasta după ce rupem sărutul.

        — Punem pariu? o întreb, ridicându-mi sprânceana dreaptă.

         — Îți spun de pe acum că vei pierde! se înstrâmbă aceasta la fel ca un copil de patru-cinci anișori.

         — Da? Se știe că Arax nu pierde niciodată!

       Următoare clipă o apuc de mijloc și o vâr pe umăr, precum un sac de cartofi. Ea doar râde și mă face să zâmbesc la rândul meu.

     *
     *
     *

       Tunetele se aud puternic, iar fulgerele se remarcă prin fereastra sufrageriei.

        Totul a fost doar un vis. Un vis al naibii de plăcut.

       Aș da orice ca să îi văd din nou acei iriși hipnotizanți. Iriși ce m-au fermecat încă din prima clipă.

       Aș da orice ca să îi aud din nou râsul colorat și puritatea ce nădăjduia în acesta.

       Aș da orice ca să îi iau locul. Aș vrea să pot să schimb numele de pe acea piatră cu al meu. Aș vrea să fiu eu în locul ei, dar din păcate nu pot.