Spune-mi numele tău!

Capitolul 47-"Pot jura că acea persoană va aduce furtuna în viața noastră"

    — De ce naiba mă doare atât de tare capul? întreabă Lia, iar eu îmi dau ochii peste cap, apoi virez la dreapta. 

    — Fiindcă ai uitat aseară, că atunci când bei, trebuie să ai și frână, răspund și apoi primesc un pumn în umărul drept.

    — Nici măcar nu îmi amintesc ce am făcut aseară, bolborosește și apoi își așează capul mai bine de spătarul scaunului.

     Eu aș vrea să pot uita ce s-a întamplat.

    — Nimic important, glumesc și apoi îmi dreg vocea. Te-ai dat la un bărbat însurat, i-ai intrebat pe Kyle si Joshua cine conduce atunci când... știi tu, sunt în acțiune și ai început să plângi fiindcă ai crezut că pereții te vor omorî, explic pe scurt ceea ce s-a întamplat cu câteva ore înainte, iar ea pare de-a dreptul rușinată. 

    — De ce nu m-ai oprit? întreabă pe un ton ridicat, iar eu încep să râd. 

    — Nu cred că te poate opri nimeni atunci când ești beată, spun și bruneta ia sticla de apă de la picioarele ei, apoi ia câteva guri. 

     Suntem pe drum de mai bine de o oră, iar în majoritatea timpului, bruneta a dormit de parcă ar fi singurul lucru pe care mai îl poate face. Nu am trezit-o fiindcă am realizat că are nevoie de cât mai mult somn. După toată petrecerea de aseară, cred și eu.

    — Bine, dar nu îmi voi retrage întrebarea pe care le-am pus-o lui Kyle și Joshua. Adică, cine dă și cine primește? întreabă fără pic de ezitare, iar eu mă abțin din a mă plesni peste față. 

     Pe bune, Lia? Pe bune? Chiar trebuie să insisți pe chestia asta?

   — Nu vreau să știu chestiile astea, te rog, spun și ea doar oftează, apoi pornește muzica. 

   — Muzica va face ca durerea ta de bostan să fie și mai puternică, replic sperând că mă pot salva de vocea ei, măcar de data asta.

     — Nu am bostan, tu ai unul, spune pe un ton indignat, iar eu doar casc subtil. Și dacă vrei să știi, muzica este tratament pentru orice durere, replică în schimb, iar apoi pornește muzica. 

     La naiba, sunt mort.

     Începe să cânte, iar eu scrânșesc încet din dinți atunci când încearcă să atingă o notă mai înaltă. Pe bune, chiar ar trebui să mă gândesc în a-mi cumpăra niște dopuri de urechi. Sau niște lecții de canto pentru ea. Dacă vrea să își expună "talentele", cel puțin să nu mă asurzească de fiecare dată. 

   " If I got locked away
    And we lost it all today
    Tell me honestly, would you still love me the same?
     If I showed you my flaws
     If I couldn't be strong
    Tell me honestly, would you still love me the same?"

      — Da, te-aș iubi oricum, spun și ea se oprește din cântat— slavă Domnului— iar apoi mă privește zâmbind. 

     — Încă nu pot să cred, șoptește și eu virez la stânga, ca mai apoi o privesc preț de câteva clipe. 

  Dau volumul muzicii mai încet, pentru a putea fi capabil să vorbesc cu ea. 

      — Ce nu îți vine să crezi? o întreb în timp ce ea privește pe fereastră. 

      — Pentru început, ideea de a fi într-o relație cu tine. Adică, știi și tu foarte bine prima noastră întâlnire, spune și apoi chicotește, în timp ce eu strâmb din nas. 

      — Era hanoracul meu preferat, ai avut noroc că pata nu a rămas, intervin și ea râde puțin mai tare. Ce altceva nu îți vine să crezi? Știu că sunt incredibil de arătos, iar tu ești... ei bine, tu. Nu ai habar de ce m-am uitat la tine, hmmm? glumesc și ea doar mă ignoră, apoi continuă.