Spune-mi numele tău!

Capitolul 8-,,Lia, ești curajoasă, dar curajul ăsta e prostesc! "

  
         ㅡ Arax! Îmi spui și mie ce dracu s-a întâmplat? De ce ai venit cu Lia în brațe? De ce a adormit în primul rând? Unde v-ați întâlnit și de ceㅡ

         ㅡ Sebastian ușor! îi tai eu șirul de întrebări când observ că mai are puțin și uită cum se respiră.

         ㅡ Răspunde-mi Arax, spune el, încercând să nu vorbească prea tare și să o trezească pe fata din cealaltă cameră.

        ㅡ Păi m-am dus în parc. Voiam să stau puțin singur, îi spun, el aruncându-mi acum o privire mai compătimitoare. Am văzut-o apoi pe Iz... adică pe Lia pe cealaltă parte a drumului, continui și apoi mă opresc, încercând să îmi pun frână miile de gânduri și să mă axez doar pe unul.

        ㅡ Apoi? întreabă Seb, nevrând să aducă vorba de numele pe care mai aveam puțin și îl scoteam pe gură.

        ㅡ Am mers să văd ce se întâmplă cu ea deoarece părea speriată parcă de bombe, continui la îndemnul prietenului meu. Când am ajuns lângă ea, părea și mai speriată. Parcă voia să plec și să o las acolo. Nu am înțeles pe moment de ce. Nu până când unchiul ei și-a făcut apariția, îi spun eu și ochii lui Sebastian se măresc și parcă capătă o tentă de mânie în ei.

       ㅡ Nemernicul ăla? mă întreabă țipând într-un fel silențios și își strânge pumnii cu putere.

       ㅡ După ce ne-a văzut vorbind, a început să o jignească pe Lia, ca mai apoi să o tragă și de păr. Cu greu am putut să o scot din mâinile jegosului acela. A trebuit să îi dau câteva scatoalce ca să plece precum o gorilă speriată, îi spun amintindu-mi de replica dată chiar lui.

         ㅡ Lia nu mă ascultă niciodată! spune el ridicându-se nervos de pe canapea și plecând spre camera lui parcă ars. Camera lui care era acum contaminată de mirosul de căpșuni a Liei.

        Acel miros l-am putut simți din prima zi de când Lia a venit aici, dar atunci când am luat-o în brațe, am simțit că mă sufoc din cauza ambientului dulce-naturist pe care îl deține acea aromă de parfum.

       Nu este neplăcut, dar îmi amintește de Iza. Poate de aceea m-am simțit acasă, atunci când am luat-o în brațe pe Lia și am adus-o în apartament.

         ㅡ Mi-ai promis Lia! vocea gravă și serioasă a lui Seb mă scoate din gândurile nu tocmai obișnuite.

       Mă apropii și eu mai tare de cameră și o observ pe Lia cum stă în stil turcesc pe pat, privindu-l plictisită pe Sebastian. Acesta se învârte precum un titirez în jurul camerei și probabil că dacă o tot ține așa, va ajunge la chinezi.

        ㅡ Sebastian, nu pot sta aici la nesfârșit, îi replică fata, dându-și ochii peste cap.

        ㅡ Cine spune? întreabă cel din fața mea și își ridică sprânceana dreaptă sublinând întrebarea.

        ㅡ Sebastian, nu pot. Plătești chirie de două ori mai mult. Prietenul tău plătește chiria, dar tu știi bine că eu nu am de unde să scot atâția bani!

       Prietenul tău. Îmi vine și acum să râd când știu că fata care a stat în aceeași casă cu mine aproape o săptămână întreagă, nu îmi știe nici măcar numele. Sebastian mi-a promis că nu îi va spune, iar de la școală nu prea are de unde afla. Am mers o singură zi și dacă stau să mă gândesc ar cam trebui să mai calc acel gazon și să îmi târăsc picioarele în sala de curs. Nici acum nu prea știu dacă ascunderea numelui meu este ca un fel de scut, sau doar fiindcă îmi place să o enervez.