Spune-mi numele tău!

Capitolul 45- "Sper însă ca viitorul meu, să devină viitorul nostru"

- Te căsătorești cu mine? o întreb pe brunetă într-un ton serios, ca mai apoi să începem amândoi să râdem.

- Cred că spun pas, replică și mă prefac rănit, ca mai apoi să îmi duc mâna la inimă, într-un mod puțin mai dramatic decât ar fi cerut situația.

Eram în mijlocul unei mici întâlniri la restaurant, atunci când un bărbat a cerut-o pe iubita lui de soție. S-a pus în genunchi, iar majoritatea au început să îi filmeze. Dar bărbatul nu luase în considerare faptul că iubita lui ar putea spune nu, ca mai apoi să fie făcut de râs. Femeia a ieșit fugind pe ușă, iar bărbatul a rămas precum o stană de piatră preț de câteva clipe.

- Nici nu vreau să mă gândesc cât de greu trebuie să fie pentru bărbatul ăla. Îți dai seama? Să fii refuzat în fața a zeci de oameni! Nu aș vrea să trec prin așa ceva, comentez și apoi o trag mai aproape pe brunetă, iar ea își așează capul pe pieptul meu.

- De ce? Nu vrei să riști să fii făcut de râs, în caz că te refuz? mă întreabă pe un ton amuzat, iar eu zâmbesc din nou atunci când șamponul ei îmi inundă nările.

- Nu ai putea să mă refuzi niciodată, este o onoare pentru tine oricum, spun pe un ton mândru, ca mai apoi să rânjesc. Stai puțin... încerci să îmi ceri mâna într-un mod nu foarte direct? o tachinez, iar ea îmi dă cu palma în piept.

- Tu nu poți fi serios nici măcar un minut? mă întreabă și eu îmi dau ochii peste cap.

- Vrei să spui că iei toată treaba asta precum o glumă? o întreb și ea doar chicotește.

- Care treabă? se preface și eu îmi dreg vocea puțin.

- Căsătoria. Să spunem că aș fi fost în locul tipului ăluia de la restaurant, iar tu în locul fetei care l-a refuzat. Ce răspuns mi-ai fi dat?

Nu știu de ce insist pe subiectul ăsta, dar chiar vreau să îi aflu părerea.

- Probabil ar fi exact la fel ca cel al fetei respective, o aud și îmi ridic sprânceana dreaptă.

- Adică m-ai fi refuzat? Ai fi dat cu piciorul unei șanse atât de rar întâlnite? glumesc, ca mai apoi să îmi mut privirea din nou la cerul înstelat.

Iubesc să vin aici cu bruneta. Iubesc să privesc cerul plin de stele alături de ea. Este unul dintre momentele mele preferate. Unul dintre cele mai pure și simple momente. Uneori ceea ce iubești nu ține cont de extravaganță, ci de puritate. Iar nopți ca acestea, atunci când cerul este plin de stele, nu trebuie ratate.

- Te-aș fi rugat să mai aștepți puțin, fiindcă nu mă simt pregătită. Dar tu? Ai aștepta dacă te-aș fi ruga? mă chestionează, iar eu aprob scurt din cap.

- Pentru a-ți ține mâna o viață întreagă, aș putea să trec prin iad. Cred că aș putea să mă descurc și cu o așteptare plictisitoare, spun și atunci când Lia mă sărută scurt pe gât, simt cum cerul îmi zâmbește, iar stele îi țin isonul.

- Nu vreau ca asta să se termine vreodată, spune și eu nu pricep exact la ce se referă.

- Ce anume?

- Noi, răspunde simplu, iar eu îmi cobor privirea la ea.

Îi sărut creștetul și pot jura că îi văd zâmbetul, chiar dacă este mijlocul nopții.

- Unele lucruri sunt menite să nu aibă sfârșit. Exact așa suntem și noi, replic și ea își afundă mai apoi capul în scobitura gâtului meu.

- Știi... când eram mai mică, încercam să îmi imaginez viitorul. Voiam să am unul în care greutățile ar sta departe de mine, unul în care aș putea zâmbi fără oprire. Dar cu timpul mi-am dat seama că toate obstacolele pe care le-am întâlnit, au dus la ceea ce sunt astăzi, m-au făcut mai puternică și mai înțelegătoare. Chiar nu am habar unde mă va duce drumul meu, dar știu că voi merge înainte, cu tine în dreapta mea și ținându-mă de mâmă, termină și eu îi mângâi mâna cu a mea.