Spune-mi numele tău!

Capitolul 48- "De ce simt că totul va lua o întorsătură nu tocmai bună?"

- Știi ce? Probabil sunt ocupați. Poate putem reveni peste câteva luni, spune Lia și încearcă să facă cale întoarsă, dar o opresc, prinzând-o de antebrațul stâng.

- Îți este chiar atât de frică? o întreb și râd, iar ea doar mă privește încruntată; mai mult ca probabil înjurându-mă în gând.

- Cred că și tu ai avea unele emoții, dacă ar fi trebuit să îi vezi pentru prima dată pe părinții mei. Din fericire pentru tine, nu e cazul, spune și observ ușoara schimbare din tonul ei, ca mai apoi să îi sărut scurt obrazul stâng.

Nu vreau să se gândească la părinții ei din nou.

- Nu ai de ce să îți faci griji, sunt sigur că te vor plăcea, o asigur și îmi zâmbește slab. În plus, voi fi mereu pe lângă tine, continui și ea aprobă din cap, apoi inspiră adânc.

- Ai dreptate, spune și mai apoi apasă soneria ușii, căutându-mi imediat mâna, împletind-o cu a sa.

- Eu mereu am dreptate, șoptesc și ea doar își dă ochii peste cap.

Nu am habar dacă ar trebui să mă simt într-un mod anume, dar nu prea simt nimic special. Poate fiindcă nu prea îmi pasă dacă părinții mei o vor plăcea pe Lia sau nu ( nu prea cred că este posibil să nu o placă oricum).

Ușa se deschide, iar apoi îi zăresc chipul mamei, în timp ce zâmbetul larg îi apare pe față. Tata ajunge imediat lângă ea, în timp ce iubita mea, pare că a înghețat. Mă abțin cu mare greu să nu râd din nou de ea, ca mai apoi să îi strâng subtil mâna, aducând-o la realitate.

- Bună! Îmi pare bine să vă întâlnesc în sfârșit! reușește să spună, într-un final, iar eu doar oftez atunci când observ cum mama începe să o scaneze de sus până jos, fără a încerca să fie măcar puțin subtilă.

Exact la fel a făcut și cu Iza.

- Intrați! intervine tata și îi mulțumesc din privire, ca mai apoi să intrăm în casă, iar mama să închidă ușa în urma noastră.

- Ea trebuie să fie fata despre care ne-ai spus atâtea! mama începe și apoi o ia în brațe pe Lia, în timp ce eu îl îmbrățișez scurt pe tata.

- El a vorbit despre mine? întreabă iubita mea și mama chicotește scurt, în timp ce tata îmi zâmbește slab.

Mă uit mai apoi în dreptul celor două, observând cum bruneta pare mai mult decât curioasă. Deja încep să regret faptul că am venit aici amândoi. Mama mai mult ca sigur mă va face de râs în fața Liei.

- Mamă, ce ar fi să mergem la mine în cameră pentru a ne lăsa bagajele? Putem veni înapoi după aceea, îi spun femeii cu părul de curând vopsit, iar ea aprobă cu un zâmbet scurt.

- Sigur nu vrei să îți pregătesc camera de oaspeți? o întreabă mama pe Lia, în timp ce bruneta doar dă negativ din cap.

- Nu este nevoie de atâta deranj! Oricum vom sta doar în weekend, deci putem împărți o singură cameră, replică și apoi iau în mâna bagajul (nu am avut nevoia de mult de unul singur) arătându-i cu privirea să mă urmeze.

- Mergeți și faceți-vă comozi, până atunci eu voi așeza masa, comentează din nou mama, iar eu doar zâmbesc.

Bine, trebuie să recunosc. Îmi era dor de vocea ei. Îmi era dor de casa asta, de sentimentul familiar de aici.

Urcăm scările și o aud pe Lia șoptind ceva, dar nu o pot înțelege.

- Ce îndrugi acolo? Faci deja vrăji? glumesc și apoi urcăm ultima dreaptă, îndreptându-ne pașii înspre camera mea.