Spune-mi numele tău!

Capitolul 33-"Îți jur bruneto, voi fi pansamentul tău."

     — Comandă la masa cu numărul nouă, spune Lia, iar eu aprob din cap, ca mai apoi să îi zâmbesc.

    Iau băuturile respective și mă îndrept spre clienții mesei cu numărul nouă.

     — Comanda dumneavoastră, spun și le zâmbesc celor două fete.
 
     — Dacă știam că sunt chelneri atât de drăguți aici, veneam mai demult, spune una dintre fete, ca mai apoi să chicotească amândouă.

    Zâmbesc puternic, privindu-le. Ambele par de vârsta mea și ținând cont după asemănarea feței lor, pot jura că sunt surori. Sunt amândouă blonde, au ochii căprui, spre un negru șters.

    Da, sunt frumoase, însă nu mai frumoase decât Lia.

     — Mai doriți și altceva? întreb, având intenția să plec pentru a lua o altă comandă.

    — Pe tine, se poate? întreabă aceeași fată, iar eu inspir frustrat, încercând să mă abțin din a reacționa mai deplasat.

     — Poftă bună, spun și vreau să mă întorc pe călcâie, dar cineva mă prinde de încheietură.

    Fata care până acum nu a spus niciun cuvânt, ci doar a zâmbit, este cea care mă ține în momentul de față de antebraț, având un zâmbet oarecare stânjenit.

   Probabil își dă seama după grimasa mea că sunt enervat de acțiunile sale, căci îmi dă drumul de la mână, dregându-și glasul. Îmi întinde mai apoi o bucată de hârtie, privindu-mă în ochi.

     — Ăsta e numărul meu. Poate ținem legătura, comentează și încerc din greu să îmi stăpânesc impulsul de a-mi da ochii peste cap.

    Mi s-au mai întâmplat lucruri de genul și înainte, chiar și când eram împreună cu Iza. Uneori niște idioate încercau să flirteze cu mine, chiar dacă eram pe lângă Iza. Nu reușeau însă să scoată mai mult decât vreo două-trei cuvinte pe gură, căci se trezeau cu ditamai scandalul din partea iub... din partea celei pe care obișnuiam să o consider iubita mea.

    Îmi dau seama că m-am lăsat purtat de gânduri, atunci când dau de rânjetul fetei din fața mea. Probabil crede că mi-a făcut nu am habar ce favoare, dar spre ghinionul ei, se înșeală amarnic.Dau să o resping, dar nu apuc să o fac, căci cineva intervine din spatele meu, și nu trebuie să mă întorc pentru a ști cine este. 

      — Ne scuzați, dar nu avem voie să flirtăm la locul de muncă, mai ales cu cei care sunt pe post de clienți, comentează Lia, pe un ton plat, iar eu îmi ridic sprânceana dreaptă. 

    E geloasă?

    Rânjesc; în minte venindu-mi o idee. 

      — Colega mea are dreptate, comentez și o privesc pe bruneta din stânga mea. Nu putem să flirtăm la locul de muncă, continui și observ cum Lia zâmbește subtil. De aceea, putem vorbi după ce ies de aici, termin ceea ce aveam de spus, luând bucata de hârtie din mâna blondei; iar aceasta zâmbește satisfăcută. 

    Bruneta îmi aruncă o privire precum gheața, ca mai apoi să plece, nespunând niciun alt cuvânt. Le zâmbesc celor două fete,și o iau pe urmele fetei furioase. 

      — S-a întâmplat ceva? o întreb, încrucișându-mi brațele la piept, privind-o amuzat, cum se răzbună pe o bucată de aluat. 

     — Nu, răspunde scurt și sec, iar eu mă abțin cu greu să nu izbucnesc în râs, fiindcă la naiba, este mult prea drăguță atunci când este geloasă. 

    Mă apropii mai mult de ea, și îmi dreg vocea. 

     — Cu ce ți-a greșit săracul? o chestionez mai apoi, referindu-mă la aluat.