Spune-mi numele tău!

Capitolul 34-"Să fii normalitatea mea"

   — Nu te-am mai văzut de câteva zile, spune Seb, în timp ce îi face loc lui Kyle, pentru a intra în apartament.

    — Da, am murit de dorul tău, replic eu pe un ton sarcastic, iar vărul brunetului își intersectează privirea cu a mea.

    — Și eu care credeam că dimineața asta este frumoasă. Ei bine, a fost până ai deschis tu gura, spune el, iar eu rânjesc.

    — Și a mea a fost frumoasă până când ai apărut tu în peisaj, îi întorc cu aceeași monedă, iar el zâmbește, vizibil prefăcut.

     — Nu am cerut dis-de-dimineață dramă, intervine Seb, iar eu îmi dau ochii peste cap.

     — Nu am cerut dis-de-dimineață un idiot la ușă, bolborosesc, căutându-mi cu privirea adidașii, în timp ce Seb și Kyle se așează pe canapeaua din sufragerie.

    Mai este suficient timp până când vor începe cursurile, dar prefer să aștept în fața liceului, decât să stau prin preajma lui Kyle. Pur și simplu nu îl suport.

    — Unde este Lia? îl aud pe idiotul ăla întrebând, și îmi dau din nou ochii peste cap.

    — Ea este-

    — Departe de tine, îi tai replica lui Seb, și ridic tonul pentru a putea fi auzit, ca mai apoi să deschid ușa și să o trântesc în urma mea.

     E destul de greu să privesc detașat cum nesuferitul ăla încă ține șarada cu "bruneta este iubita mea", dar nu pot să îi spun nimic deocamdată. Lia a insistat ca ea să îl anunțe atât pe Seb, cât și pe Kyle de faptul să suntem împreună, iar eu, ca un pămpălău ce sunt, am acceptat. La naiba, ce tare mi-ar plăcea să îi spun că Lia are cu adevărat un iubit, și că acela sunt eu. Cu siguranță i-ar cădea moaca!

    Cobor scările, și ajung în fața blocului, iar imediat ce îmi aud soneria telefonului, am o vagă impresie cine mă sună.

    Îmi scot telefonul din buzunar și deschid portiera mașinii, urcându-mă în aceasta. Privesc ecranul celularului, și îmi confirm bănuială. Răspund și bag cheia în contact, pornind automobilul.

     —  Alo? încep conversația, știind despre ce vrea să vorbim.

    "Arax, ce faci dragul meu?" aud de la celălalt capăt și zâmbesc slab, involuntar.

   —  Bine, tu ce faci? Tata ce face? întreb și apoi virez la dreapta, având de gând să opresc pe la brunetă mai întâi.

   "Noi... suntem bine. Ne este dor de tine." replică, și inspir adânc.

    — Mă bucur că sunteți bine, spun plat, încercând să evit senzația de vină care mă încearcă.

    "Arax, te-ai mai gândit dacă vei veni la aniversarea mea și a tatălui tău?" trece la subiect, și îmi lipesc degetele mâinii drepte mult mai puternic de volan, deoarece tonul pe care l-a folosit, mă rănește profund.

   Pare atât de fragilă.

    — Eu... voi fi acolo, replic, știind că se va bucura să audă acest lucru.

    "Serios? Ethan! Vino aici!" țipă mai apoi la tatăl meu entuziasmată, iar eu chicotesc.

    Îi spune mai apoi ceva, însă nu pot pricep, dar atunci când aud cum își drege vocea, realizez că tata este la telefon.

     — Tată, ce faci? intru eu în vorbă, observând că el nu are idee ce să spună.

    "Bine, tu, fiule?" aud și zâmbesc din nou.