Spune-mi numele tău!

Capitolul 35-"Nu o voi răni pe brunetă, orice s-ar întâmpla"

     — Merg să cumpăr niște suc, spune Sebastian și eu bolborosesc un "bine", iar Lia îi zâmbește în aprobare.

     Își ia cheile de pe dulap, ca mai apoi să trântească ușa în urma lui.

    Mă întorc cu fața la brunetă, în timp ce ea își vede de lucru, cu vasele murdare. Mă bucur că e weekend și ca prin minune, domnul Peterson a închis astăzi restaurantul. Nu știu motivul, însă nu mă supăr. Am ocazia să petrec mai mult timp cu Lia. 

    Zâmbesc și o cuprind mai apoi pe brunetă de la spate. Îi simt mirosul slab de căpșuni și îmi afund nasul și mai puternic în părul ei. Pare surprinsă la început, dar mai apoi chicotește. 

     — Așteptai demult să plece Seb? mă întreabă și îi simt cu ușurință tachinarea din glas. 

     — Nu trebuie să aștept ca Seb să plece pentru a face asta, spun și apoi îi sărut obrazul stâng.

    Bruneta chicotește și se întoarce mai apoi cu fața la mine. Îi dau o șuviță de pe frunte, ascunzând-o după urechea sa dreaptă.

    Îmi înclin puțin capul, ca mai apoi să îi cuprind buzele cu ale mele. Când am spus că buzele ei au devenit noul meu drog, chiar nu am mințit. Cred că aș putea să le sărut toată ziua, și tot nu ar fi suficient.

        — Am uitat telefonul!

    Rup sărutul rapid, iar Lia mă privește cu ochii cât cepele. Ne uităm mai apoi amândoi în direcția ușii, văzându-l pe Seb cum stă sprijinit de perete, și având deja ochii ațintiți asupra noastră.

     Se apropie de noi doi, iar eu îl privesc inexpresiv, în timp ce bruneta se agită, din nu am habar ce motiv.

     Îi văd rânjetul și realizez că a asistat la scena de acum câteva minute, dintre mine și brunetă.

      — Dacă nu îmi uitam telefonul, când aveam să aflu? ne întreabă și eu zâmbesc.

      — Eu am vrut să îți spun mai demult. Lia este cea care a insistat să nu o fac, comentez și ridic din umeri, ca mai apoi să mă trezesc cu un cot în stomac din partea iubitei mele.

      — Lia, nu mai ai încredere în mine? Chiar atât de mult ne-am distanțat? o chestionează Seb pe brunetă prefăcându-se rănit, și se pare că teatrul îi merge, căci clipa următoare, fata de lângă mine îi ia mâinile între ale sale.

   Strâmb din nas. Nu prea îmi place ceea ce văd.

     — Nu e asta Asty! Știi mult prea bine cât de mult țin la tine! Am încredere deplină în tine, doar că... voiam să îți spun, doar că nu am găsit vreun moment potrivit, se încurcă fata în propriile cuvinte, iar eu râd subtil.

    Cum naiba nu își dă seama că Seb doar își bate joc de ea?   

     — Nu vreau să aud nicio scuză Lia, glumește în continuare brunetul, și pot observa cu ușurință că încearcă să își abțină râsul.

      — Gata Seb, lasă teatru. Nu vezi că mai are puțin și plânge? glumesc la rândul meu, făcând referire la brunetă, și apropiindu-mă de ea. 

    Brunetul începe să râdă, în timp ce fata de lângă mine,  îi aruncă o privire glacială. 

      — Mă gândeam când aveați de gând să îmi spuneți și mie. Până la urmă, era evident, spune prietenul meu, iar eu îl privesc perplex.

      — Știai? îl întreabă Lia, iar el începe să râdă din nou.

       — O haide! Nu sunt orb. În plus, de fiecare dată când vărul meu stătea pe lângă tine, îmi era frică ca idiotul ăsta să nu îi rupă gâtul, comentează și arată cu privirea înspre mine. Nu de alta, dar nu aș fi știut ce să îi spun mătușii, continuă și ridică din umeri, iar eu mă abțin să nu râd.