Spune-mi numele tău!

Capitolul 2-,,A fost o zi mult prea lungă"

       Dacă aș fi știut că vechiul meu prieten mă va ține un sfert de oră în frigul ăsta, aș fi plecat în altă parte.

       Mă aflu de mai bine de cincisprezece minute în fața apartamentului lui Sebastian și tot nu a răspuns nimeni. Poate s-a mutat... până la urmă mi-a dat adresa asta acum doi ani.

      Mai apăs o dată soneria cu speranța că poate ceva s-a schimbat.

      ㅡ Vin acum, gata! se aude într-un final o voce de după ușă.

       După ce se deschide ușa dau față-n față cu o fată a cărei ochi albaștri mă fixează cu totul, măsurându-mă din cap până în picioare și înapoi.

      ㅡ Îl caut pe Sebastian, spun eu când observ că fata din fața mea nici nu se deranjază să își mute privirea de la mine.

       ㅡ Nu e acum acasă.

      Răsuflu ușurat când îmi dau seama că nu am greșit adresa. Bat ușor din piciorul stâng, neștiind ce ar trebui să mai spun.

       ㅡ Vrei... ăăm... să îl aștepți înăuntru? mă întreabă progenitura cu ochii maritimi, încă avându-și privirea pierdută pe undeva pe la zona feței mele.

      Aprob, iar ea îmi face loc pentru a intra în trece în apartament. Mă așez pe canapea la cererea ei, acum fiind rândul meu să o analizez de sus în jos.

       Părul său drept și brunet, ochii săi de un albastru săritor și buzele sale rozalii mă fac să mă întreb ce dracu' caută în apartamentul lui Sebas.

       Oare este vreo parteneră de noapte? Nu prea pare a fi genul ei. Oare este iubita lui? Nu prea pare a fi genul lui.

       Mereu l-am văzut pe Sebas ca pe un simplu ,,urmăritor de acțiune", mai ales dat faptul că l-am întâlnit prima dată la o petrecere, când își practica pasiunea.

        Ea nu pare a fi tipul de fată cu care Seb ar vrea o relație. De fapt, nici nu prea cred că Sebastian vrea așa ceva. Cel puțin, așa îl cunosc eu. Totuși, a trecut ceva timp. Poate s-a schimbat.

      ㅡ De unde îl cunoști pe Sebastian? mă întreabă din senin fata din stânga mea, distrugându-mi lanțul neîntrerupt de gânduri.

       ㅡ De undeva, îi răspund eu leneș, trecându-mi mâna prin părul dezordonat și destul de încâlcit.

        ㅡ ,,De undeva" sună destul de departe, spune, afișând un zâmbet timid pe față.

      Prea curioasă.
     Mult prea curioasă.

       ㅡ Poate. Unde e plecat Seb și când se întoarce?

       ㅡ Sebastian a plecat până în centru. Voia să cumpere niște alimente. Se întoarce curând.

      Dau afirmativ din cap și mă așez mai bine pe canapeaua roșie. O văd apoi pe fata curioasă cum se îndreaptă spre o altă cameră, venind în minutul următor cu ceva în mâna.

      ㅡ Poftim și apropo... eu sunt Lia, replică ea întinzându-mi o ceașcă de ceai.

    Nu îmi pasă cum te cheamă.

     ㅡ Nu beau așa ceva.

     ㅡ De ce mă rog?

     Adoptă o poziție caraghioasă, mâinile fiind acum plasate pe șoldurile ei, aceasta bătând cu piciorul în lemnul bătrân.