Spune-mi numele tău!

Capitolul 21-,, Asta înseamnă că tu ai încredere în mine, bruneto?"

    ㅡ Bună ziua, îl salut pe domnul Peterson, după ce intru în pizzerie.

    ㅡ Este deja unu? mă întreabă, căutând cu privirea un ceas de pe perete.

    ㅡ Am venit mai repede fiindcă nu am mai făcut ultimul curs, îi explic și apoi îmi arunc ghiozdanul.

    ㅡ Ești dornic de lucru, nu? mă întreabă și apoi râde.

    ㅡ Sunt disperat, ce să mai! îi răspund ironic, și începem amândoi să râdem.

    El râde de gluma mea seacă, iar eu de râsul lui.

    ㅡ Atunci du-te în spate și ia-ți un șorț. După poți începe să ștergi mesele și să mături, îmi spune, iar eu aprob din cap.

    Nu mă pot plânge. Nu e așa de greu. Poate am fost crescut din banii părinților, dar nu m-am dat niciodată înapoi de la muncă. Dacă nu fugeam de acasă, aș fi terminat liceul, ca mai apoi să mă angajez în firma tatălui meu. Dar mai mult ca sigur l-aș fi rugat să nu facă vreo diferență, dintre mine și ceilalți angajați. Nu mi-au plăcut vreodată favoritismele.

     Mă întreb ce face acum tata. Pe lângă muncă, îi dă atenție și mamei? Știu că atunci când eram acasă, nu prea discutau. Tata venea târziu de la muncă, mama se îngrijorea permanent de mine, și cam așa decurgea o zi în familia noastră. Oare după ce am plecat, asta s-a schimbat? Stă mai mult cu mama? Are grijă de ea?

    Simt un puternic impuls de a o suna, însă nu o pot face. Mi-am schimbat de vreo două ori cartela, și chiar dacă o sun cu număr necunoscut, îmi va afla cumva numărul.

     Poate într-o zi, mă voi întoarce. Dar nu permanent, ci doar să văd ce mai fac.

     ㅡ Îți stă bine în fustiță, aud pe cineva din spatele meu și îmi dau seama că e Seb, după câteva secunde.

     ㅡ Cu ce nu îmi stă mie bine? întreb și apoi zâmbesc, făcându-i cu ochiul.

     ㅡ Da, da. Am uitat că ești cu adevărat fotogenică, spune și apoi râde.

     ㅡ Vrei să spui fotogenic?

     ㅡ Nu, răspunde și își ridică umerii non-șalant.

     ㅡ În fine, ce faci aici? De acum mă vei chinui și la locul de muncă? îl chestionez, în timp ce șterg o altă masă.

      ㅡ Îți dai seama că te voi chinui și aici! Nu scapi de mine nici în iad, replică și îmi dau ochii peste cap. Dar nu pentru tine am venit de data asta, continuă și mă întorc cu fața la el.

      ㅡ Atunci?

      ㅡ Lia vorbește în spate cu șeful tău. Vrea să se angajeze și ea aici, spune și îmi mușc buza fără să îmi dau seama pe moment.

       ㅡ Ea chiar va veni să lucreze aici? întreb, deși am auzit destul de bine din prima.

      ㅡ Da, e vreo problemă? Ieri nu părea a fi vreuna, comentează și mă privește perplex.

     Da Seb. Ieri nu era nicio problemă! Dar asta s-a schimbat imediat ce am ajuns acasă și era să o sărut. Am totuși și eu limitele mele prin care mă pot preface că nu s-a întâmplat nimic. Dacă va lucra aici, posibilitatea de a deschide subiectul va fi și mai ridicată!

      ㅡ Absolut niciuna, mint când îmi dau seama că aștepta răspunsul.

      ㅡ Bine, atunci probabil nu va fi nicio problemă dacă veți veni amândoi acasă, nu?