Spune-mi numele tău!

Capitolul 20-,,Cum dracu te prefaci că nu era aproape să săruți pe cineva?"

            — Poți începe de mâine, îmi aduce la cunoștință domnul Peterson. 

            — Mulțumesc, îi spun și apoi mă îndrept spre ieșire. 

      Am găsit destul de greu un job part-time, dar până la urmă, domnul Peterson, un bărbat rotofei și chel, avea nevoie urgentă de un asistent la pizzeria sa. Din câte am înțeles, celălalt asistent a demisionat din cauza unor probleme familiale, deci a fost suficient de disperat să mă angajeze de la unu după-amiază, până la nouă seara. 

      Salariul nu este așa strălucit, dar nici nu m-aș fi așteptat la altceva, având în vedere faptul că este un job part-time și că nu am pic de experiență. Nu mi-a spus chiar tot ce va trebui să fac, dar din mare am priceput, va trebui să mă ocup de curățenie și să îl ajut și în bucătărie, când este foarte aglomerat. 

       Probabil am pierdut prima oră, dar măcar am rezolvat ceva important. Din câte îmi amintesc, astăzi nu am ore cu profesoara de istorie, și mă simt puțin mai relaxat. Doamna Margaret chiar nu are ce căuta la catedră! Bagă spaima în proștii care au cursuri cu dânsa. Mie nu îmi e frică de ea, doar că nu o suport. 

 ***

           — Unde mergem? îl întreabă bruneta pe Seb.

           —  La un club, îi răspunde și apoi cotește la stânga. 

           — Trebuia să îmi spui de dinainte! se revoltă Lia și apoi își mută privirea pe geam.

           — Trebuie să sărbătorim faptul că Aaa... acest băiat și-a găsit un job, spune imediat ce își dă seama că era cât pe ce, să mă dea de gol. 

           —  Nu e ca și cum am trecut interviul în nu știu ce companie, ci doar într-o pizzerie, spun în glumă, apoi o aud pe Lia râzând; lucru care mă face și pe mine să zâmbesc. 

           — Toți încep de jos domnule, replică înțeleptul din brunet, și îmi vine să mă arunc din mașină.

        Uneori idiotul de lângă mine, se comportă de parcă ar avea o sută de ani, și că a trecut prin mii și mii de experiențe, care l-au făcut să devină un fel de Budha. 

           — Și eu aș vrea să îmi caut de lucru, o aud pe Lia, care privește atentă, ecranul telefonului. 

            — De ce nu încerci acolo unde este angajat el? întreabă Asty, arătând cu degetul spre mine. 

            — Nu mersi. Îl enervez destul în timpul liber. Nu aș vrea să îi fac viața un chin și la locul de muncă, replică fata, ca mai apoi să râdă scurt. 

            — Dacă vrei, poți încerca. Nu mă deranjează, intervin, și ridic din umeri. 

       De ce naiba mă ia gura pe dinainte?

           — Sigur? mă întreabă, vrând să se asigure. 

            — Da, doar că va trebui să mergi de la școală, direct la pizzerie, comentez și o văd pe Lia gândindu-se la ceva. 

        Ce dracu mă apucă?

           — Oricum nu cred că mai are nevoie de cineva, având în vedere că ești tu acolo, dar merită să încerc, o aud și nu mai apuc să îi spun ceva, căci mașina se oprește, și fata coboară imediat din aceasta.