Spune-mi numele tău!

Capitolul 10- ,,Ne vedem diseară, bruneto''

       ㅡ Trezește-te! strig la băiatul care pare că doarme liniștit.

          Tocmai de aia vreau să îl trezesc.

        ㅡ Mmm... lasă-mă în pace fraiere, bolborosește brunetul, făcându-mă să mă amuz teribil de tare.

         ㅡ Vrei să îți reamintesc că ești sclavul meu în următoarele patruzeci și opt de ore? îl întreb în timp ce îi dau peste bostan cu o pernă.

         ㅡ Du-te naibii Arax! Ai trișat și încă faci pe înfumuratul cu mine? mă întreabă în timp ce se pune în stil turcesc pe pat și cască leneș.

         ㅡ Totul e permis în dragoste și război sclavule, îi replic accentuând ultimul cuvânt spre indignarea lui și spre amuzamentul meu.

         ㅡ Dar majestate, spune el cu aceeași ironie de neconfundat, asta înseamnă că sunteți îndrăgostit de mine? mă întreabă și zâmbește pervers.

         Idiot mai mare ca prostia sa, iar asta e destul de radical, dat faptul că prostia sa nu are limite.

        ㅡ Mă refeream la război fraierică, îi spun în timp ce îl privesc cum își duce fără vlagă picioarele către șifonier.

         ㅡ Mda, fără Lia nu câștigai acest "război", bolborosește Sebastian, făcând ghilimelele în aer pentru ultimul cuvânt.

         ㅡ Ba normal că reușeam, îi răspund oarecum enervat de remarca sa stupidă.

        Refuz să cred că am câștigat doar datorită Liei. Puteam la fel de bine să îl scot pe afuristul brunetㅡ care stă acum în fața mea și se luptă cu un tricouㅡ din acea cameră și singur, doar că necesita mai mult timp și mai mulți neuroni puși la muncă. Nu aveam chef de asta.

        ㅡ Nu reușeai în niciun caz fără ea, continuă Seb atunci când reușește să își ia un tricou alb și șifonat.

        ㅡ Ba reușeam! mă revolt.
 
        ㅡ Ba nu reușeai codiță-de-unicorn, spune și apoi zâmbește sfidător.

         ㅡ Mai calcă-mă tu mult pe coadă și vei vedea de ce sunt în stare.

         ㅡ Parcă am stabilit că nu sunt interesat, răspunde el gândindu-se greșit la afirmația mea și afișând o față dezgustată.

         ㅡ Ești un poponar pervers, spun eu, zâmbind la gândurile lui prostești.

         ㅡ Nu drăguță. Nu vreau să îți iau locul, îmi spune și apoi iese din cameră.

        Merg după el și în minte îmi vine ideea pe care voiam să o aplic încă de când am câștigat pariul. Acesta intră în bucătărie, probabil vrând să își facă cafea, iar eu mă așez pe scaun.

         ㅡ Frumusețe, vreau să mănânc niște clătite, îi zic iar el se întoarce privindu-mă de parcă ar vrea să mă omoare.

       Probabil are câteva idei.

        ㅡ Nu am mai făcut până acum, îmi răspunde plictisit în timp ce își toarnă cafeaua proaspăt făcută într-o cană.

         ㅡ Te-am întrebat dacă ai mai făcut? Am zis doar că vreau, continui eu fiind mândru de puterea dată de acel pariu.

         ㅡ Du-te naibii, murmură el auzibil și eu doar zâmbesc.

         ㅡ Poate mă voi duce. Vii și tu cu mine? Mi-ar trebui un sclav și acolo, îl iau la mișto și pot jura că  tigaia de lângă el nu mai are mult până când îmi va turti căpățâna.