Spune-mi numele tău!

Capitolul 36-"Simt că vine o furtună, iar eu nu sunt pregătit de ea"

     — Știi, nu îmi place asta, spun și o privesc pe brunetă. 

     — Ce anume? mă întreabă ea, ca mai apoi să se uite peste comenzi. Pizza Sergio la masa numărul douăzeci și trei, continuă, iar eu aprob din cap.

    — Faptul că trebuie să plec, iar tu să rămâi pe lângă nesuferitul ăla, comentez și ea mă privește amuzată.

     — Nu era Seb prietenul tău cel mai bun? mă chestionează, iar eu îmi dau ochii peste cap. 

     — Nu despre acel nesuferit vorbesc. Mă refer la vărul lui, replic și aud cum chicotește. 

     Ce i se pare amuzant?

      — Axy e gelos? mă întreabă pe o voce pițigăiată, iar eu îmi dau ochii peste cap.

      — Lia e prostuță? o tachinez la rândul meu, iar ea îmi aruncă o privire de "ai grijă"".

   Se întoarce cu fața la mine, ca mai apoi să mă sărute pe obrazul stâng.

     — Nici fiul Afroditei nu m-ar putea face să îl privesc cum te privesc pe tine. Ai încredere în mine, și nu te mai gândi la tot felul de prostii, replică ca mai apoi să îmi zâmbească.

     — Fiindcă eu sunt mai frumos decât băiatul Afroditei, comentez apoi îi fac cu ochiul.  Și am încredere în tine, dar nu și în Kyle, continui ca mai apoi să iau pizza terminată din cuptor, și să pun o alta. 

      — Eu și Kyle nu suntem nici mai mult, nici mai puțin decât prieteni. Da, poate este frumos, deștept, amuzant, înalt—

      — Pe bune, Lia? o întrerup și ea își dă ochii peste cap.

      — Dar nu mă interesează. Te am pe tine, și este mai mult deât mi-aș fi putut dori, spune și eu zâmbesc.

     Nu mai îi răspund, ci iau pizza pe care trebuie să o duc la masa cu numărul douăzeci și trei, ieșind cu un ditamai zâmbetul din bucătărie. 

    Nu, nu sunt prost. Doar îndrăgostit. Sunt îndrăgostit până peste cap de o brunetă cu o atitudine mai schimbătoare și decât vremea. Și nu regret. 

   Ajung la masa respectivă, iar zâmbetul mi se șterge atunci când le văd pe blondele ce au venit acum câteva zile, și care încercau să mă agațe. 

    Din cauza lor am ajuns să mă cert destul de grav cu Lia în acea zi, și nu mai am de gând să o fac. Îmi place să o văd geloasă, dar urăsc certurile. 

    — Comanda dumneavoastră, spun politicos, iar ambele mă privesc în sincron, având ditamai zâmbetul. 

     — Am așteptat telefonul tău, spune una dintre ele, iar eu mă abțin să nu izbucnesc în râs.

    Ea chiar crede că aveam de gând să o sun?

      — Îmi cer scuze, dar am pierdut numărul, mint și vreau să plec, dar una dintre fete mă prinde de încheietura mâinii stângi. 

     De ce se repetă exact aceleași chestii?

   De data asta nu mai am de gând fac vreun alt joc prostesc, fiindcă mai mult ca sigur, brunetei nu îi va convine. 

    Îi dau cât mai elegant cu putință mâna de pe încheietura mea, iar aceasta mă privește curioasă. 

     — Vă rog să nu mai faceți asemenea gesturi. Nu se cuvine, având în vedere faptul că sunt aici pentru a munci, dar mai ales, fiindcă am deja pe cineva, replic și le zâmbesc ștrengar, și le pot observa grimasele dezamăgite.