Povești de Crăciun - FINALIZATĂ

,,Împodobim"

,,Așteaptă! Crăciunul este momentul ideal pentru magie.".

          Deși sufletul lui Jack parcă era vandalizat, bărbatul nu mai voia să meargă la casa celor doi soți prea curând, fiind conștient că revederea Christinnei îi va perturba și mai tare gândirea.

          Era indecis cu privire la venirea ei aici, fiindcă îi lăsase loc de interpretări și nicidecum nu a pomenit vreodată că dorește să fie lăsată în pace. Privește în jur, stând pe un balot din paie, admirând cu desăvârșire priveliștea albă pe care zăpada a creat-o.

          Îi era frică de acest eșec, iar fix acum când avea cea mai mare nevoie de întărire și susținere, ea alesese să pună punct. Se putea aștepta la una ca asta, că doar nu o credea în stare pe scriitoarea faimoasă să se lase curtată de un fermier.

                 — De ce stai așa posomorât, Jack? Îl întreabă Tom, știind că probabil atinge un subiect sensibil.

                 — Cred că am dat-o rău în bară, spune el, având un nod amar în gât. Cred că tocmai mi-am semnat contractul de singurătate.

          Tom râdea. Bătrânul fermier îl putea înțelege perfect pe Jack. El încă nu era experimentat și nu știa că dragostea venea întotdeauna la pachet cu năbădăi, dar avea de gând să-i ofere acestuia o mică lecție, binemeritată.

                  — Are legătură cu acea fată de care am vorbit ieri? Privirea bătrânului era ațintită spre Jack, chiar dacă acesta nu voia să se intersecteze cu el.

                  — Exact..., acum mă simt ca ultimul om. Ea a putut alege cu ușurință să se îndepărteze de mine. Rostește profund, deși lacrimile din ochii lui puteau fi observate fără prea mult efort.

                  — Ai spune că bărbații nu plâng niciodată, Jack, dar te contrazic: când soția mea a murit, credeam că am pierdut totul. Absolut totul. Apoi, Dumnezeu mi-a arătat că viața constă în mult efort, încât dacă ți se închide ușa în nas, intri pe fereastră și tot așa.