♡
Suntem un grup de 4 autoare, dornice să vă facă Crăciunul întâmpinării anului 2022 plin de iubire, prietenie, magie, familie și nu în ultimul rând, plin de zăpadă.
Ne-am aliniat aici pentru a concepe o carte bazată pe 4 poves...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Glasul mi-a pierit în timp ce sufletul crezut mort o dată cu trecerea anilor pare a învia din nou, făcându-mă să-i simt căldura puternică ce-mi lovește pieptul. Și-l privesc ca o nebună – știu – încercând să uit trecutul, agățându-mă puternic de prima impresie ca de picioarele lui Dumnezeu. Dac-ar fi aici....
Și știu că e nebunesc. Înțeleg că greșesc și există o mare probabilitate ca ceia ce trăiesc în aceste secunde să-mi fie nu crucial, cât definitoriu pentru mine și viitorul ce m-așteaptă. Dar, asta nu-nseamnă și că trecutul, prezentul sau fricile mele mă vor îngenunchia din nou. Sunt mai puternică de-atât, decisă să fac ceia ce e bine și destul de înțeleaptă cât să-nțeleg c-am ajuns la vârsta l-a care îi pot citi pe oameni ca pe niște cărți deschise. Ca-n secunda în care pocnitul degetelor lui mari și subțiri să se facă auzit în timpanele mele aglomerate de gânduri, idei și scenete ale unei imaginații mult prea bogate, să-mi scutur rapid capul.
— Sunteți sigură că vă simțiți bine, domnișoară? mă-ntreabă brunetul din nou, iar eu îmi adun rușinată gândurile încercând să caut un răspuns direct și cât mai subtil posibil.
Sper doar să nu-ncep a mă bâlbâi precum o școlăriță!
— Dda! este tot ceia ce buzele mele reușesc a rosti, asta în timp ce eu aproape că-mi aud conștiința înjurându-mă pentru performanța mea directă de a răspunde.
La naiba! Acum chiar m-am făcut de rușine!
Dar totuși, privind retrospectiv, sunt mândră de mine. Față de fata timidă, rușinoasă și tăcută din trecut, astăzi am atins un nou țel al vieții mele. Căci în compania acestui bărbat, mă simt ca și când aș avea deja libertatea pentru care am plecat de acasă târând după mine doar câteva haine...
Ochii lui ca o noapte senină și liniștă, îmi amintesc cine sunt eu... cine am devenit. Căldura emanată de privirea sa, îmi repetă parcă-n timpane că sunt și voi fi în siguranță doar alături de el. Asta în timp ce pieptul lui – în momentul atingerii accidentale – mi-a arătat că sunt și voi fi în siguranță doar alături de el.
Sau am înnebunit deja și-ncă nu știu asta deoarece nu cunosc semnalmentele unui nebun?
— Foarte bine, îl aud spunând brusc, apoi îl privesc cum se răsucește din nou cu spatele către mine și se reântoarce spre grupul răniților.
Tăcută, surprinsă, dar deloc speriată pentru mine sau ei îl urmăresc cu privirea pe bărbatul care cu doar câte cuvinte și-o îmbrățișare – accidentală, Ella! Ac-ci-den-ta-lă! – se ocupă de răniți, spunând de-a stânga și dreapta noastră – bine, recunosc. Mai mult a lui – că totul va fi bine și unde trebuie duși răniții grav față de cei accidentați mai ușor.
