Povești de Crăciun - FINALIZATĂ

Capitolul 7

—Nu am crezut că te referi la asta!

—Ba uite că m-am referit!

—Tu realizezi ce tocmai am făcut!

—Încă procesez!

Alec își șterse sângele de la gură tot o dată și zâmbetul.

—Tot nu pot crede....

—Eu da, ești vampir.

—Și jumătate vrăjitor dar ascendentul e in vampir.

—Exact.

—Tocmai am omorât o femeie!

—Evident.
—I am luat sângele ce nu l am băut și l am presărat într un cerc în jurul bradului acolo unde am ademenit creatura...

—Continuă.

—Sângele s a transformat într un zid!

—Felicitări, Nostradamus.

—Pentru?

—Pentru ce e evident.

—Femeie ești întreagă la cap?!

—Nu! Acum treci și mă ajută!

Alec aduse un scaun ce îl pune în fața a cea ce părea ieșirea din zidul de sânge ce în care închise creatura.

—Am omorât pe cineva..

—Nu i o tragedie.

—Am omorât o pe femeia care avea grijă de noi!

—Și? Oricum nu îmi plăcea de dădacă.

—Am omorât o pe Amily că așa a zis mama răsărită din morți pentru o noapte adusă la viață de Moș Crăciun ce arată ca Moartea fără coasă!

—Vrei un pahar cu apă?

—Da!

Alec se așeză pe scaunul din fața zidului iar Samina merge la bucătărie după un pahar cu apă. Comparativ cu Alec ce începu să se panicheze total, Samina nu fusese nicicând mai calmă, mai
calculată și mai rece.

—Oh, Alec...

—Ce vrei?

Vocea ce îi atrase atenția nu era orice voce, ci vocea creaturi ce ușor devenea tot mai puternic răsunătoare în mintea lui.

—Tu nu ești responsabil pentru crimă.

—Ba da...

—Nu, ascultă mă cu atenție. Tu ești un copil bun, sora ta este printre cei răi.

—Nu, sora mea este...
Se opri brusc analizând roșcata lângă care a trăit.

—Este?
—Este inocentă.

—Te înșeli tinere Maxim.

—Oare?

—Da. Dacă mă eliberezi te voi ajuta.

—Cu ce?

—Îți voi spune adevărul legat de părinți tăi.

—Ce adevăr?

—Exact. Trebuie doar să îmi dai drumul.

—Nu o să ne faci rău?

—Evident că nu. Ție cel puțin.

Samina intră în cameră și îi întinse paharul cu apă.

—Vorbeai cu ăsta?