Povești de Crăciun - FINALIZATĂ

Capitolul 1

De crăciun, se întâmplă cele mai frumoase lucruri. Însă cum va reacționa Sophie Smith, un designer renumit anul acesta?

Ei bine, chiar dacă ai o grămadă de bani, asta nu înseamnă că ești de fiecare dată fericit. Anii trecuți, Sophie nu a mai avut parte de CRĂCIUN. Editatul pozelor, desenatul rochiilor și scrierea autografelor i-au luat tot timpul liber. Nu e foare fain să fi de fiecare dată prins în anumite lucruri.

- Lucian, îmi poți pune te rog laptopul?
Trebuie să văd ce E-mailuri am mai primit de pe la fani.

- Desigur doamnă!

Lucian, e unul dintre oamenii buni al lui Sophie.

Tânăra, s-a dus la geam și s-a uitat lung. Poate avea și ea parte de Crăciun anul acesta.

- Uitați-l doamnă! Spuse Lucian.

- Mulțumesc Lucian!

- Cu mare drag, doamnă!

Sophie, s-a dus la laptop. S-a uitat și avea peste o mie de mesaje de pe la fani.

- E IMPOSIBIL! Trebuie să-mi schimb E-mailul, a țipat Sophie cât au ținut-o plămânii.

Plină de nervi, a trântit laptopul de masă. Nu mai voia să fie așa. S-a săturat de faimă și bani. Voia... voia să fie... un om normal.

Avea degând să plece. Să plece undeva unde oamenii nu o cunoșteau.

A ieșit din salon.

- Doamnă, aveți câțiva fani la ușă.

- Spune-le să plece. Nu am chef să dau autografe momentan. Am mâna roșie de la atâta scris.

- Bine...

Sophie se simțea epuizată și obosită . De o dată, telefonul a început să sune. Era un număr necunoscut.

- Da?

- Nu-mi vine să cred ! Sunt o mare fană de a ta. Ne...

De nervi, a închis telefonul. Nu l-a mai lăsat pe acel om să-și termine propoziția. Nu a fost prea frumos, dar se săturase de acești oameni enervanți.

Cu ei nu ai timp să faci nimic. Mereu stau în calea ta și nu se vor da niciodată la o parte. Așa sunt oamenii. Nu te lasă să faci nimic. Ești prins în lumea lor.

- Doamnă, mama dumneavoastră m-a rugat să o sunați când aveți timp liber.

- O să o sun. Mulțumesc!

M-am dus să-mi i-au telefonul. Ce voia mama acum? Defapt, mi-aș dori să mă cheme la curte. Mi-ar prinde bine o mică vacanță de crăciun. Am sunat-o pe mama.

- Oh, hey dragă! Ai putea să vi aici la curte? Am nevoie de puțin ajutor. Tatăl tău s-a îmbolnăvit și nu mă pot descurca singură.

- Ah, da. De ce nu. Oricum, voiam o scurtă vacanță de crăciun.

- Super. Atunci ne întâlnim diseară? Nu faci mult până aici.

- Da, sigur!

- Pa dragă!

- Pa mama!

Sophie s-a dus fericită spre camera el. În sfârșit va avea și ea parte de un Crăciun anul acesta. Aceasta, s-a dus la troler și și-a pus cele necesare în el. Și-a pus câteva haine. Nu-i trebuiau foarte multe lucruri. Câteva tricouri și niște cosmetice erau perfecte.

Abia aștepta să plece. Nu-și mai suporta fanii. Fata, s-a pregătit repede de plecare. Voia să dispară din acest oraș, nu-l mai suporta.

S-a dus fericită, dar încet spre mașină. Voia să aibă calea liberă. De o dată, a auzit un zgomot.

- SOPHIE SMITH ESTE AFARĂ!

Atunci, zeci de oameni s-au dus spre mașina doamnei Smith. Sophie, și-a ridicat repede acoperișul de la mașină. A zbughit-o repede.

Fanii alergau după fată în disperare. Probabil pentru autografe sau poze.

- SOPHIE! SOPHIE! SOPHIE! Strigau fanii tare. Însă Sophie pleca și mai repede. Dacă avea răbdare, va putea să stea liniștită.

A pornit radioul. Erau numai anunțuri despre noua ei ținută creată. O ținută aducea atât de mulți bani, dar atât de puțină fericire.

Sophie s-a uitat la un afiș, dar tot despre ea era.

S-a săturat și de numele său. Un nume... nume așa de popular. În ultima vreme, peste o sută de copii îi cheamă SOPHIE.

Începea să se înnopteze. Tânăra era de două ore pe drum. Uneori ochii i se închideau, deși nu e bine să stai pe adormite la volan, mai ales seara.

Era ora 16:40. Fata, s-a dus spre o cafenea. Trebuia să bea puțină cofeină pentru a o ține trează pe drum. A intrat înăuntru.

- Un cappuccino, te rog!

- Imediat, doamnă!

Chelnerița i-a adus lui Sophie cafeaua.

Aceasta a băut-o lent. A plecat mai energică spre mașină decât înainte. S-a urcat în mașină și a pornit mai departe. Nu mai avea mult până în estul României.

Era întuneric. Doar focul felinarelor care pâlpâiau se mai vedea și auzea.

După încă câteva ore, Sophie a ajuns la casa mamei sale. A sunat la sonerie și a așteptat până când i-a răspuns cineva. S-a așezat într-o poziție și a așteptat. Se tot uita la ceas. Nu era foarte târziu, dar era ciudat că mama ei nu a răspuns până acum. A mai sunat o dată. Atunci, cineva a ieșit pe ușă.

- Sophie! Ce dor mi-a fost de tine! Haide, intră, a zis ea.

- Și mie mi-a fost dor de tine.

Mama tinerei și tânăra au intrat în casă. S-au așezat pe canapea și au început să vorbească. Sophie nu se gândea că îi va fi așa de dor de mama ei, dar se pare căci chiar îi era dor de ea. Zâmbea la ea.

Greierii au început să se audă iar licuricii să se vadă. Dacă stăteai pe fereastră noaptea, aveai o priveliște frumoasă.

Strada era pustie. Nici măcar o mașină sau un om nu erau pe ea. Probabil că ziua era mai aglomerată.

De oboseală, Sophie s-a dus în patul din camera ei decând era mică. S-a așezat jos și și-a pus plapuma pe ea. A închis veioza de pe noptiera de lângă pat și s-a culcat. A intrat în lumea viselor. O lume fără sfârșit. Culoarea neagră îi bântuia ochii. Nu se mai vedea nimic. Ziua a sfârșit.