Povești de Crăciun - FINALIZATĂ

15. Regăsire?

           Credeam că timpul se scurge precum nisipul din clepsidră. Dar aceste trei zile de l-a discuția mea cu Angel, mi-au demonstrat cât de încet trece vremea și cât de greu de găsit poți fi tu, îngerul meu fugar..

             N-aș fi crezut niciodată că-mi va fi așa de dificil să te găsesc, Aiy. Totul părea atât de frumos, aproape fantastic. Sau, poate că eu am creat povestea fantagosmatică din mintea mea. Nu știu. Cert e că, chiar și după aceste trei zile de căutări deșarte, eu încă nu vreau să cred ce mi se spune. Și anume, faptul că nu te vor găsi niciodată.

             Și-am obosit. Să plâng, sufăr, simt cum arde sufletul în mine de dor. Dar cu toate astea, încă respir. Cumva, tot simt că am speranța vie în interiorul meu și te voi găsi. Oricât de departe ai fi, oriunde vei merge și orice s-ar întâmpla.

             Dar așa suntem noi, oamenii. Ne mințim întru totul și ne-atașăm de cele mai mici lucruri ca de aer. Și cel mai grav e că ne-o facem nouă înșine. Suntem veșnicii călăi ai propriei existențe ce unora aduce suferință multă, iar altora în dozaje ceva mai mici.

             Eu nu voi uita niciodată copilăria chiar dacă e plină de cruzime, abuzuri și violență. Pentru că acolo ești tu, soră și deoarece doar acolo știu că te pot găsi. Dar viața e altfel. Realitatea cruntă îmi amintește continuu cât de gol e paharul vieții mele, pentru că ceia ce îl acoperă se numește speranță. Și nu știu cât mai pot spera. Trăi. Visa. Face totul.

             Însă știu că și tu mă cauți. Poate adânc în sufletul tău, atât de ascuns de ochii curioșilor și tu simți lipsa mea, a fratelui nostru și-a mamei noastre. Un frate ucis de bețiile unui tată nemilos și-o mamă lăsată în urmă de către mine din cumva aceleași motive. Mereu aceleași.

             De aceia am și ales amândouă calea cea mai ușoară – s-ar putea zice – de a fi, face și reuși. Și cumva, făcând asta știu că atât eu cât și tu avem un viitor frumos în față. Căci spre deosebire de vremurile de dinainte atât de nemilose ce sunt sigură că ne-a încercat pe amândouă, atât prezentul cât și viitorul – cu siguranță – sunt menite a ne aduce înapoi tot ceia ce trecutul ne-a furat. Însă, spre deosebire de lucrurile materiale – poate – și cele emoționale, ceia ce nu vom recupera nicicând este viața lui Fatih.

             Astfel că, în această a treia zi de crăciun, renunț. La speranță, vise, iluzii și trecut. Vreau doar să trăiesc în prezent, fără a mă mai gândi la cuvântul „dacă" ... Dacă te voi găsi, de te vei întoarce, când vom sta din nou față-n față, unde ești în această clipă? Însă să știi, Aiyla că n-o să încetez niciodată în a te iubi și-ați simți lipsa.

             Cu aceste ultime cuvinte, îmi șterg lacrimile îndrăznețe ce mi-au acaparat fața și-nchid jurnalul punându-l l-a locul lui. Cuvinte pline de tristețe ce reprezintă doar alte rânduri amare care-mi vor aminti mereu cât de greu mi-a fost sau îmi va fi să potolesc furtuna din sufletul meu creată de dorința de-a te fi găsit, surioară.