♡
Suntem un grup de 4 autoare, dornice să vă facă Crăciunul întâmpinării anului 2022 plin de iubire, prietenie, magie, familie și nu în ultimul rând, plin de zăpadă.
Ne-am aliniat aici pentru a concepe o carte bazată pe 4 poves...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Zorii zilei se lovesc puternic de fereastra înghețată, lăsând picurii reci ai ceții să se scurgă precum apa de ploaie peste geamul camerei mele. Alarma enervant de puternică - despre al cărei volum am uitat per complet - mă trezește ca din morți, iar eu tresar panicată, amintindu-mi planul făcut cu o seară în urmă..
Voi pleca atât de silențios, încât va fi de parcă nici n-aș fi locuit aici. Și astfel, nu-mi voi obține doar libertatea de a alege, viața și viitorul înapoi; ci voi reuși cumva să fac mai multe pentru mine decât aș fi reușit, sau nu, să realizez stând aici. Deci da, am luat cea mai bună decizie pentru mine, din ultimii ani și nu am nici un regret în această privință.
Astfel, cobor grăbită l-a marginea patului ignorând frigul care-mi îngheață până și sângele în vene, apoi scot rapid geanta-n care am strâns totul aseară. Curajoasă și pregătită inclusiv să stau față-n față cu ei, îmi aleg de pe scaun ținuta obișnuită de zi și-mi îmbrac geaca lungă până la genunchi, scoțându-mi de sub pat cizmele negre și pufoase pe care le voi purta în drumul meu spre libertate.
Știu că nu a fost o decizie din impuls, pentru că nu sunt o impulsivă. La fel cum am cunoștințe și de faptul c-odată plecată nu voi întâlni în cale doar zâmbete, fericire și liniște. Nu. Viața mă va testa mai mult și mai greu decât oricând pân-acum. Dar sunt pregătită, voi sta dreaptă și mândră-n fața oricărui lucru ce mă va-ntâmpina pe viitor și voi ști când să mă opresc în calea pericolelor.
Astfel, o dată ce sunt gata de plecare și pregătită de orice îmi va apărea în cale, mai privesc o dată camera mea micuță simțind cum lacrimile reci mi se vor aduna ușor-ușor în ochi forțându-mă să mă opresc. Și cum nu vreau să plâng, să mai plâng vreodată aici, mă răsucesc rapid pe călcâie și-ncep să-mi măresc pașii către ieșire. Apăs sigură pe mine mânerul deschizând ușa, apoi mă strecor cu grijă afară profitând de faptul că nu m-a observat nimeni.
Pașii crezuți a fi nesiguri, devin din ce în ce mai apăsați pe podeaua casei, iar eu strâng mânerul genții continuând să-mi blochez lacrimile și suferința din a-și face simțite prezența în ochii și sufletul meu. Sunt mai puternică de-atât, îmi repet continuu în minte și-apoi cobor treptele având grijă să nu provoc nici cel mai zgomot posibil. Ca ajunsă jos - într-un final - să oftez scurt, continuându-mi rapid drumul către libertatea aflată dincolo de acele uși duble.
Împing cu zâmbetul pe buze ușile ce mă despart de libertate, simțind cum aerul rece al iernii mă lovește cu forță în piept. Dar nu-mi pasă, pentru că nu mă pot opri din a gândi că în sfârșit sunt liberă. Într-un final am reușit să fac ceia ce mi-am propus. Așa că-mi închid scurt ochii și m-aplec după mânerul genții spre a o ridica, dar imediat ce piciorul meu stâng se apropie milimetric de cimentul podulețului scării casei, totul se oprește.
Timpul a înghețat, inima mea a devenit congelată, iar suflul mi s-a oprit. La naiba, încep să mă simt de parc-aș fi moartă, dar în viață-n același timp! Așa că, stând ca o stană din piatră ce privește același punct inexistent și-are mâna dreaptă ocupată, însă pe stânga întinsă; privesc goliciunea aerului rece de-afară nemaisimțind nimic. Nici puritatea lui și nici simul libertății mele mult visate, dorite și imaginate o noapte întreagă.
