♡
Suntem un grup de 4 autoare, dornice să vă facă Crăciunul întâmpinării anului 2022 plin de iubire, prietenie, magie, familie și nu în ultimul rând, plin de zăpadă.
Ne-am aliniat aici pentru a concepe o carte bazată pe 4 poves...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
—Ți-a trebuit ție s-o ceri pe mama!.
—Și tu ai acceptat!
—Taci!
Alec o prinse în brațe pe Samina rapid, punându-i la fel de repede mâna la gura ca aceasta să nu mai vorbească. Amândoi ascultară tăcuți pași de pe hol, apoi respirară ușurați când sunetele apăsate se îndepărtă. Samina își muscă fratele de mână, făcându-l astfel să scâncească.
—Serios, Samy?
—Evident, nimeni nu mă pune pe mine să tac!
Alec o ciupi de nas să o avertizeze să tacă.
—Atragem atenția, mai încet. șopti.
—Al... Ne ascundem în biroul interior al tatei de un suflet blestemat al Crăciunului ce împarte cărbuni celor obraznici. Suntem vampiri, vrăjitori, supranumiți Frații groazei iar tu te aștepți să scăpăm cu bine din asta?
—Sincer?
—Da.
—Exact.
—Ce?
—Totul va fi bine.
—Ba nu, Al... Nu va fi. Ne-a promis-o pe mama. Unde e mami acum? Unde? Unde e tata? Ne-a abandonat de Crăciun, crede că firma e mai importantă decât noi...
—Samina...
Băiatul înghiți în sec apoi o sărută pe frunte și o trase mai în spate sprijinindu-se cu ea de un perete.
Samina se întoarse cu fața la el, una din ghirlande i se agăță de braț, atunci o carte căzu. O dată cu cartea peretele se întoarse precum o ușă, ducând cei doi gemeni într o cameră total necunoscută lor.
—Zi-mi că e o glumă și tu exersezi iar vrăji de iluzie...
—Sincer? Nu... Acum chiar nu... Roșcata stătea ghemuită în brațele brunetului. Ambii priveau atât speriați cât și fascinați la multitudinea de cărți de pe rafturile a ceea ce părea o bibliotecă.
Se apropiară ușor de un birou mare pe care stătea așezat un pergament încă neterminat de scris.
Acesta conținea o limbă necunoscută pentru ei. Lângă birou o canapea uriașă pe care s-a așternut de-a lungul anilor patul.
Încăperea era luminată de o fereastră ce dădea spre grădină. Cum de nu au observat fereastra de afară până acum? Se întrebau. Analizară mai bine camera, apoi se cutremurară când îi văzu ei tabloul, era aievea ea.
—E...
—Tabloul ei...
Nu era nevoie de mai multe cuvinte, nu avea nevoie să fie numită. Copii își întoarseră capetele spre birou când auziră o bubuitură, călimara de cerneală se lovi de podea atrăgându-le atenția. Pe scaunul de mătase era ea, îi privea cu un zâmbet larg, matern.
—Bună, copii.
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
