Povești de Crăciun - FINALIZATĂ

Capitolul 15

—De ce sunt eu momeala?

—Pentru că eu fac vraja..

—De ce nu mama?

—E aproape răsăritul, e din ce în ce mai slabă de puteri, nu are energia necesară și curând va pleca.

—Dacă spui tu...

Băiatul înghiți în sec apoi păși în sufragerie, atrăgând atenția creaturi ce încă se delecta din corpul
femeii.

—Nu crezi că ești puțin cam prea macabru?

Nu primi un răspuns, doar o mârâitură lungă și apăsată ce îi zgârie timpanul.

—Mă mulțumeam cu un simplu nu.

Alec făcu un pas mai în față spre el, putând astfel să îi analizeze întunericul ce îi concepea corpul. Sângele ce înconjura camera nici măcar nu îl atinsese.

Aruncând o privire rapidă pe șemineu, putu observa aceeași statuetă a Fecioarei, doar că comparativ
cu totul din jurul ei era curată. Nu era murdărită de sânge ca celelalte lucruri.

Oare pentru ca Samina o curățase? Se întrebă. Înghițind in sec, îl privi direct în negura ce o avea în ochii ca mărgelele.

—Nu ne ai spus numele tău.

—Nu trebuie.

Mai mult ca o mârâitură îi sună afirmația, apoi sări pe el să îl jupoaie. Însă, norocul lui Alec și ghinionul bestiei se potriveau.

Umbra ajunse prinsă în prima rază de lumină ce se strecură prin
fereastră când Alec trase jaluzelele.

—Sam, acum!

Roșcata ieșind ca de nicăieri răsărită in spatele lui se apucă să recite din carte pe limba demonică ce i-o arătase Iris.

Creatura fu învăluită de o lumină uriașă, una ce nu putea fi văzută cu ochiul liber cauzând astfel
orbirea de la cât de puternică era. Cei doi, extenuați de la noaptea albă ajunseră să leșine când în fata ochilor i se arătară lumina puternică.

Când se treziră în jurul orei opt se uitau confuzi unul la altul. Camera de zi, tot o dată și întreaga casa erau într o perfectă ordine.Pe chipurile lor se putea citi doar o întrebare: Oare chiar s a întâmplat?