Povești de Crăciun - FINALIZATĂ

6. O altă viață

           Mă agit prin cameră ca o nebună de cel puțin un sfert de oră, neavând nici cea mai mică idee dacă el a plecat sau nu..

             Ce se petrece cu mine? Credeam că sunt mai puternică de atât!

             Însă viața nu e corectă, decizile nu sunt ușor de luat, iar presiunea ce atârnă pe umerii mei mici mă-ndeamnă l-a păcate de neimaginat. Și știu că dacă voi greși acum fiind atât de aproape de-atingerea țelului propus, voi muri.

             Și nu vreau să mor. N-aș rezista să mă plimb iarăși prin diferite spitale sub diverse scuze, încercând să acopăr relele tratative primite. Nu voi rezista unui alt șoc oferit de tine, viață!

             Astfel că imediat ce mă asigur de ceia ce vreau, agățându-mă de speranța libertății, liniștii și-a protecției pe care mi-o doresc atât de mult, încep să pășesc încet și cu picioarele tremurânde de fereastra din cameră. Și oricât aș vrea să știu ce se întâmplă jos, afară sau chiar în mintea mea acum cu certitudine, realizez destul de rapid că nici măcar nu am cea mai vagă idee despre modul în care am ajuns acolo, sau pe post de spion.

             Căci da. Deși nu vreau să admit, cam asta fac în aceste secunde. Spionez curtea exterioară a casei precum adevărat James Bond, doar că-n varianta feminină.

             La naiba!

             Și e greșit asta, știu. Mi-am dorit o viață distinctă și cu ce m-am ales? Cu frici multitple care se aglomerează mai mult și mai mult cu zi ce trece, amintindu-mi tot mai tare cine sunt? Sau cu ideea că stând în această casă și-acceptând ajutorul unui străin, nu voi ajunge una din fetele care-și vând trupul pentru siguranța lor?

             La naiba! Deja am obosit gândindu-mă l-a asta!

             Ca stând lângă fereastră și-admirând îngândurată priveliștea liniștită de-afară, să am parte destul de rapid de un nou șoc. Ca prin minune îl văd mergând relaxat către poarta din fier forjat ce desparte curtea de restul străzii, avându-l lângă el și glumind împreună – desigur, ce m-ar mai putea surprinde? – pe brunetul care m-a ajutat necondiționat până acum.

             Așa că fac rapid doi pași în spate simțindu-mi trupul lipindu-se de peretele din spatele meu, inima mea pulsând ca o nebună bătăile accelerate în pieptul firav. Și-mi duc mâna dreaptă pe lângă corp coborând-o pe lângă peretele alb în timp ce-mi strâng pumnul cu forță, simțindu-mi maxilarul încleștându-mi-se și lacrimile reci formându-se în ochii mei.

             Da. Mă tem, nu mi-e rușine să spun asta. Mi-e frică pentru viața lui Angel, mai mult decât spre binele meu. Nu vreau să pățească ceva el, sau familia lui. Și am tot dreptul din lume să consider asta, l-a cât de bine îl cunosc pe acel bărbat.Dar sunt conștientă că trebuie să controlez ceia ce simt, l-a fel cum am nevoie să nu le-arăt lui Angel și ceilalți cine sunt părinții mei sau de ce mă tem eu de ei. Astfel că, imediat ce mă asigur că el a plecat scap un mic oftat printre buze și-mi duc mâna la inimă încercând să-i potolesc cumva bătăile nebune.

             Ușa camerei se deschide și ea cu rapiditate forțând-o să se lipească dur de toc și pe mine să tresar, iar pe ea își face apariția o tânără domnișoară cu păr șaten, ochi ciocolatii și ten alb care mă privește cu un zâmbet uriaș, până aproape de urechi.

      — Tu ești fata pe care unchiul Ange a adus-o acasă, nu? spune vocea ei melodioasă, furându-mi astfel un zâmbet sincer.

             Astfel că, ceva mai calmă – deși nu suficient – mă apropii de ea zâmbind și m-aplec rapid pe călcâie spre a fi l-a aceași nivel cu ea. Ochișorii ei mici, frumoși și-acoperiți de două perechi de gene subțiri și negre îmi amintesc de sora mea, iar fața sa alungită și perfectă îmi spune cât de frumos era să fim copii.

             Dar conștientizând l-a ce mă gândesc în ciuda a ceia ce mi-am propus, îmi dau două palme mintal și-mi ridic mâna spre chipul ei îndrăznind să-i dau o șuviță rebelă după ureche. Mi-aș dori ca și eu să fi fost crescută ca ea, îmi doresc ca sora mea să fie undeva aproape pentru a o putea vedea chiar și pentru o ultimă dată.

       — Da, eu sunt! exclam sigură pe mine, ochii ei spunându-mi că nu se teme de mine.

             Nu ca mine, atunci când el făcea asta!

       — Bună! mă salută ea, veselă. Mami spune că nu poate merge l-a cumpărături acum, așa că m-a trimis afară să mă joc! exclamă ea din nou, într-un ton ceva mai trist decât anteriorul. Dar eu nu vreau asta! exclamă din nou, făcând botic în timp ce-și coboară tristă privirea în podea.

             Amintirile sărbătorilor mele triste, pline de lacrimi și pedepse în loc de căldura, iubirea și lumina sărbătorilor mă lovesc în plin precum un bumerang, iar eu îmi simt rapid ochii umplându-mi-se de lacrimi. Dar le alung rapid din ochii mei triști și-mi trag nasul, apoi îmi așez mâinile pe umerii ei mici privind-o cu drag.

       — Bine, îi spun privind-o în ochi și pierzându-mă-n labirintul de speranță din ei, dar tu ce vrei? o-ntreb direct, bănuind cumva ce are să-mi spună.

             L-a auzul întrebării mele, fața i se luminează precum beculețele de crăciun atârnate afară și ochii încep să-i sclipească. Nu știu dacă părinții ei conștientizează bucuria ce sălășluiește în acest copil, însă-n mod sigur au o mică idee despre cine e fiica lor.

        — Mergem l-a cumpărături? vine și-ntrebarea ei, menită să-mi fure nu doar un zâmbet cât și și iubirea pe care n-aș fi crezut vreodată că sunt capabilă s-o simt.

             Dar mai presus de zâmbet și această iubire de care nici nu știam că o posed, simt cumva de parcă această copilă cu ochi cafenii mă-ncurajează să simt și-altceva decât ură, dispreț, furie și teamă față de umanitate. Și îmi place asta. Descopăr în mine nu doar emoții noi, ci și-o iubire pură și frumoasă care-mi luminează sufletul precum instalația din bradul aflat în living. Dar mai presus de zâmbet și această iubire de care nici nu știam că o posed, simt cumva de parcă această copilă cu ochi cafenii mă-ncurajează să simt și-altceva decât ură, dispreț, furie și teamă față de umanitate. Și îmi place asta. Descopăr în mine nu doar emoții noi, ci și-o iubire pură și frumoasă care-mi luminează sufletul precum instalația din bradul aflat în living.

             Astfel, descopăr că mi-am atins cumva țelul propus l-a plecarea de acasă, dar și pe cel din clipa luării acelei decizii. Fiind acum aici, mi-am descoprit nu doar emoții noi ci am întâlnit și o nouă viață care-mi va schimba definitiv de-această dată toate prejudecățile despre oameni, sărbătorile de iarnă și toate celelalte de până acum.

             Copila care fugea mereu de aniversări, sărbători și evenimente de genul, astăzi am devenit adultul care se îndrăgostește din nou de acestea și-și dorește pentru viitorul său nu doar ca totul să se schimbe-n viața sa, ci și ca viața să nu mă mai surprindă cu mici teste d egenul celor prin care am trecut.

             Și e așa de frumos să fii îndrăgostit de sărbători!

        — Da! îi răspund zâmbind și știu.

             Tocmai fac o faptă bună pentru altcineva decât mine.