Povești de Crăciun - FINALIZATĂ

Capitolul 3

În fața lor se afla ceva, cineva. Cei drept, semăna cu însăși Moartea, însă nu avea coasă. .

Samina încă ușor adormită îl privea confuză, șoptindu-i lui Alec că nu o va face să creadă dacă îl deghizează pe Harry.

Creatura auzi, se întoarse cu viteza lumini către cei doi ce acum tremurau sub brad. Oaspetele ce ardea la propriu cu întunericul etern se aplică sceptic către cei doi și le poruncii să iasă.
Gemeni ieși mai mult cu chiu cu vai, niciunul nu spuse nimic sau îndrăzni să-l privească.

Creatura își trecuse una din gheare pe umeri lor, ceea ce trebuia să fie o mângâiere se transformă într-o răscolire ale sufletelor lor urmată de fiori reci pe șira spinării. Asta până când băiatul observă lacrimi în ochi fetei.

Nu erau nevoie de cuvinte, roșcata era din toate punctele de vedere definiția rebeliuni și a spiritului năstrușnic, dar sufletul său era unul pur inocent ce fuse distrus de prea multe ori în trecut. Îi era frică de ce se întâmplă, Alec știa, mereu știa.

Băiatul se strecură afară de sub brad și își lua sora în brațe strângând-o protectiv cât ambii se puseră purcește.
Creatura îi privi atent, după aceea luă pur și simplu din sac cărbuni, ignorându-le privirile și începu să le
așeze în dreptul cadourilor ce inițial erau pentru amândoi.

—Tu cine ești? Samina intreba cu o ușoară reținere, creatura în forma umbrei o privi fix și de ai fi văzut gura ai fi jurat că rânjește.

—Moș Crăciun.

—Da, că te și cred. Fata își dădu ochi peste cap și se întoarse la atenția fratelui său.

—Auzi fără urechi?

—Da.

—Ca proful meu de fizică, fain. Replică Alec sarcastic.

—Îți place fizica.

—Știu. Afirmă sărutând-o pe frunte pe roșcată.

Cei doi revenindu-și în simțiri îl privi din nou pe așa zisul Moș Crăciun.

—Ce faci acolo?

—Împart cadouri.

Cu o nonșalanță exactă creatura le scotea cadourile din cutii și înlocuia cu cărbune.

—Dar nu e corect ce faci!

—Nu există corect sau incorect.

—Ne dai la propriu cărbune!

—Putem face diamante din ele...

—Nu ajuți, Alec...

—Nu sunt acel gen de cărbune.

—Auzi, nu mai bine iei toate bucățile astea arse de mesteacăn și ne dai ceva ce ne dorim cu adevărat?

Fata se afirmă sărind în picioare lângă creatura de doi metri ce o privea ca pe cea mai nesimnificativă creatură.

—Nu fac așa ceva, pe gratis.

—Deci vrei ceva?

—Vă dau ce vreți, iar apoi o să iau ce vreau.

—Și anume?

Alec o trage în brațe pe sora sa privindu-l protectiv pe Moș.

—Voi, trebuie să mănânc și eu.

Își arătă gura într-un rânjet, colți lungi ca sabia puteau fi văzuți. Gemenii înghițiră în sec.

—Sunteți siguri că doriți ceva cu atâta arduare?

Cei doi se privi reciproc apoi aprobară din cap.

—Și ce anume?

—Pe mama.