♡
Suntem un grup de 4 autoare, dornice să vă facă Crăciunul întâmpinării anului 2022 plin de iubire, prietenie, magie, familie și nu în ultimul rând, plin de zăpadă.
Ne-am aliniat aici pentru a concepe o carte bazată pe 4 poves...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Crăciunul s-a dus l-a fel de repede ca-n anii trecuți, însă spre deosebire de-acele vremuri de demult – cumva – acest an a rămas impregnat în sufletul meu cu un singur regret și-o singură dezamgire. Negăsirea surorii mele. Dar sunt o fire pozitivă – tind să cred – și n-o să renunț l-a a mai visa la asta.
Astfel, știind că nu totul s-a terminat – în special pentru că nici anul nu s-a încheiat încă – astăzi am coborât din pat ceva mai relaxată decât în ziua anterioară. Și cumva, fără să vreau ci doar dintr-un obicei nebunesc m-agăț iarăși de cel mai dezamăgitor sentiment uman posibil, speranța.
Gândurile ce se aștern pe hârtie devin din cele mai multe, iar sentimentele crezute îngropate adânc în interiorul meu cu o zi în urmă, acum iau forme mai mari și cumva înfricoșătoare.
Dacă voi suferi din nou o decepție datorită răspunsului lor negativ?
Astfel, îmi trag nasul și-nchid jurnalul punându-l l-a locul lui, dar nu înainte de a-mi însemna cumva ultima pagină spre a-mi aminti mereu ziua aceasta. Cel mai trist nou început din viața mea, cea mai dificilă parte dintr-o nouă zi..
Îngândurată, tristă și-ngrozită de ideea începerii unui an nou fără tine surioară, pășesc alene pe podeaua din lemn îndreptându-mă către baie. Ca după tabieturi, să-mi aleg o ținută formată dintr-un colant vătuit de culoare neagră și-o bluză vătuită l-a fel de simplă și albă ca cea de ieri, doar că aceasta are aplicat un trandafir mare și roșu pe mijlocul ei.
Astfel, părăsesc dormitorul și cobor treaptă cu treaptă l-a parter pentru micul dejun. Și deși nu simt deloc pofta mâncării, totuși continui să am acea nevoie imensă de-a nu mă simți singură. Vreau să-i văd pe membrii familiei în fața mea, pentru nu simți lipsa ta, Aiy.
— Bună dimineața! salut cu jumătate de glas, neavând nici măcar forța de a-i privi pe cei din bucătărie.
Pentru că n-am nevoie s-o fac. Știu deja cine e aici.
— Neața, Alma! mă salută vocea caldă a mamei lui Gamze, zgomotul pașilor ei pe podea dându-mi de înțeles că se apropie. Cum ai dormit? mă-ntreabă, făcând rapid referire l-a ziua anterioară.
Și pășesc înăuntrul bucătăriei spațioase, lovindu-mă de cineva. Ca ridicându-mi ochii într-ai intrusei, să mă lovesc dure de asemănarea perfectă a servitoarei ce se aseamănă atât de tare cu sora mea, toate memoriile de ieri revenind înainte ochilor minții mele, în timp ce-amintirea căzăturii mele în mâlul durerii și-al disperării mă lovește în creștetul capului ca un bumerang.
Ce-ntrebare! Cum e posibil să fi dormit, oare? gândesc apoi îmi ridic privirea din podea, privind-o în timp ce-mi schițez un zâmbet mincinos, forțat și vizibil prefăcut.
