Povești de Crăciun - FINALIZATĂ

Capitolul 14

-Și acum ce facem?

-Nimic..

-Nimic? Mamă, te ai tâmpit? Cum să facem nimic când e posibil ca-

-Știu si eu ce e posibil și ce nu e posibil să fie sau să se întâmple.

-Atunci ce ai de gând?

-Îți spun sincer?

-Chiar te rog.

-Trist.

-Trist?

-Trist.

-Dar de ce?

-Pentru că e trist.

-Să mor de înțeleg ceva din ce discutați voi două.

-Știu că e complicat Alec, dar așa este viața, mereu a fost complicată.

-Viața nu se rezumă la sor-mea ce pune întrebări tâmpite și la mama moartă ce îi răspunde cu chestii și mai idioate.

-Alec!

-Da, Sam?

-Îmi dai statueta?

Băiatul aprobă și îi întinse statueta dându-i-o, iar fata o lua și zâmbind o pune la pieptul său și se apucă să o steargă de sânge.

-Cum a ajuns aici?

-Pai, nu știu să vă explic exact. Dar cert e că îmi apartine.

-La fel ca și cartea ta?

-La fel ca și cartea mea.

Spune femeia total paralelă cu cei doi in timp ce dădea paginile unei cărți vechi din piele plină ochi cu zeci de rune de toate felurile.

-Ce e în carte?

-Vrăji.

Absentă, Iris dădea paginile în căutarea vrăjii mult dorită de dânsa.

-Am găsit!

Strigă tare veselă după în jur de un sfert de oră în care se lăsă tăcerea în încăpere.

-Ce ai găsit?

-O cale să il readuc la normal dacă chiar este Wiliam.

-Și dacă nu este?

-Ei bine, o să fie interesant de dureros pentru noi. Deci să sperăm că e taică-tu.

Zâmbind matern, femeia le explicase celor doi planul și învăță pe Samina vraja necesară.

-Iar toate astea când trebuie făcute?

-Înainte de răsărit.

-Când e răsăritul?

-În jumătate de oră. Harry când ajunge?

-În patruzeci și cinci de minute.

-Ne am dat dracu'... Hai s o facem.