Povești de Crăciun - FINALIZATĂ

12. Dorința de Crăciun

          O simt atât de adânc în inima mea, încât pot jura că dacă cineva ar încerca să mă despartă de ea sau să-mi fure acest sentiment, nu știu de ce aș fi în stare. E exact ca atunci când cineva mi-ar fi furat aerul în copilărie. Chiar dacă acel aer era „furat" de el și pedepsele lui..

             Și-i dau drumul încetișor luându-i fața în căușul palmelor mele, adâncindu-mă tot mai mult în ochișorii ei triști. Îi șterg lacrimile curajoasă, apoi îmi las puțin capul pe-o parte privind-o tot mai fix. De parcă aș încerca să văd ce e în mintea ei.

             Deși știu atât de bine cât de imposibil e asta!

        — Gam, zic cu jumătate de glas de parcă cineva mi-ar fi furat parte din voce, de cât timp stai l-a ușa salonului? o-ntreb direct, știind că ea nu mă va minți.

             Un copil nu minte niciodată!

        — Două zile, îmi răspunde ea făcându-mi ochii să se mărească din cauza șocului.

             Ce naibii? Nu erau doar câteva ore? Sau Angel m-a..., mințit?! Gândesc, înghițind în sec.

        — Serios? mă-ntreb cu voce tare, putând-o observa pe Gamze afirmând spusele mele printr-o mișcare scurtă a capului.

             Și atunci înțeleg că minciuna este o parte pur existențială a vieții umane, chiar dacă eu am sperat, dorindu-mi din prima clipă să n-o mai întâlnesc niciodată. Dar viața nu e corectă, nici cu mine și cred că nu e cu nimeni altcineva din moment ce am văzut asta cu ochii mei încă din secunda părăsirii casei părintești.

        — Bine, iubito! zic trăgându-mi nasul și-alegând astfel să alung toate gândurile negativiste din mintea mea. Ce spui dacă îmi povestești ce-am ratat pân-acum? o-ntreb schițându-mi cel mai fals și prefăcut zâmbet din câte dețin, fețișoara ei luminându-se precum bradul de sărbători.

             Și iubesc acest entuziastm din ochii ei care-mi amintește cât de pură, inocentă și sinceră e ea față de unchiul ei, sau comparativ cu mine, în zilele de astăzi. Astfel, știind că un copil poate reprezinta lumea întreagă dacă te uiți atent în sufletul lui, înțeleg pentru o a doua oară că Gam e mai mult de atât. Mai intensă decât un adult, foarte sinceră și-onestă, numeros de-atentă și delicată, plină de-o căldură care te topește pur și simplu.

        — Nimic, Al, spune ea cu zâmbetul larg pe față. Nu s-a întâmplat nimic în lipsa ta, continuă apoi făcându-mă s-o privesc confuză, cu o sprânceană ridicată, pentru că oricum. Ce crăciun e acela fără tine în viața noastră, nu? spune ea încheindu-și frazarea cu o întrebare, furându-mi astfel o lacrimă.

             Ce copil de nici șase anișori este atât de drăguț față de o necunoscută? Care copil nu se mișcă nici doi centimetri de l-a ușa celei care l-a adus pe el în spital, doar ca l-a nici câteva minute distanță să intre ea în locul său? Astfel, descoperind că nu am nici un răspuns pentru aceste întrebări pline de sens, logică și realitate; mângâi chipul angelic al fetiței de l-a marginea patului meu și mă trag mai mult spre înapoi astfel încât s-o pot privi mai în amănunt.

        — Nu știu cum ar fi crăciunul fără mine, însă știu cât de urât a fost fără tine în viața mea! exclam mândră, dându-i o șuviță rebelă după ureche.

             Doar ca l-a atingerea mea, să-i fur un chicot de fericire. Ochii îi strălucesc puternic, emanând mai multă cădlură decât aș fi putut vedea în propria familie de exemplu, zâmbetul ei larg îmi spune cât de fericită e să mă vadă bine, iar inimioara ei bate atât de puternic în pieptul firav încât aproape c-o pot auzi de l-a cei nici câțiva centimetri distanță.

***

             Nu știam ce e fericirea, până s-o întâlnesc. Nu cunoșteam semnificația iubirii, până să privesc în ochișorii ei strălucitori. Și nu aveam nici cea mai mică idee despre viitorul care ava să m-aștepte dincolo de porțile casei mele, dar acum știu.

             Fericirea este privirea plină de căldură și iubire a lui Gamze, liniștea e în cadrul restrâns al familiei ei, iar bucuria de a fi acasă se găsește în atențiile galante și-adânci ale lui Angel. Bărbatul care m-a luat cu el, deși nu ne leagă nimic în afara unei coincidențe precum acel accident l-a care am fost cumva martori amândoi.

             Și dacă până să-i cunosc pe Ange și ceilalți îmi doream măcar un crăciun liniștit și lipsit de evenimentele cu care bărbatul ce mi-a dat viață ne-a obișnuit pe mine și mama, acum tot ce vreau e să merg mai repede acasă, alături de Angel și familia lui. Pentru că astăzi, în prima zi de crăciun, am descoperit ce înseamnă cu adevărat să ai o familie. Un cadrul restrâns, dar plin de căldura sărbătorilor ce ne vestesc nașterea Domnului.

             Însă, dacă mi s-ar fi spus acum mulți ani în urmă că dorințele nu se îndeplinesc niciodată, acum știu că nu e așa. Ele devin realitate, în special de crăciun. Atunci când îngerii coboară în număr și mai mare spre a ne oferi sprijinul, fericirea, iubirea și tot ce e mai frumos pentru a construi noi cu mâinile noastre raiul pe care nici măcar nu-l cunoaștem.

             Astfel, avându-le alături pe Ana-Maria – sora lui Angel și mama lui Gül – Meryem – cumnata acestuia – Neylan – sora mai mică și mama lui Gamze și-a surorii ei, Ebru – împachetez relaxată puținele lucruri pe care le am cu mine și știu. Ele niciodată nu vor întreba nimic legat de trecutul meu, pentru a evita să nu mă supere.

             Eram de față când Ange le-a spus cum stau lucrurile și le-a interzis să mă insulte sau altele!

        — Acesta cred că e cel mai urât crăciun din viața mea, spune brusc vocea cumnatei lui Angel atrăgând toate privirile curioase către ea.

             Și chiar sper că nu se referă l-a mine!

        — De ce? o-ntreabă tăindu-mi proproziția, mama lui Gamze în timp ce eu o privesc zâmbind fals.

        — Tu de ce crezi? o-ntreabă roșcata cu ochi albaștri și păr creț. Ce căutăm noi într-o zi precum prima zi a crăciunului, într-un spital? continuă ea, pumnii mei strângându-se pe fermoarul de închidere a genții de pe pat.

        — Ce vrei să spui, Mer? întreabă Ana, vizibil deranjată de cuvintele cumnatei sale.

             Dar îmi așez mâna peste a ei, observându-i linia curbată ce-i unește sprâncenele și simt că oricât aș încerca să o conving, nu prea reușesc. La naiba, Angel! Am atâta nevoie de tine aici, acum! gândesc în sinea mea, coincidența făcând ca ușa salonului să se deschidă chiar înainte ca răspunsul așteptat de bruneta de lângă mine să se facă auzit.

        — Mami, m-am plictisit afară! spune vocea zglobie a fetiței cu păr de aur care-și face rapid prezența în salon.

             Astfel, încercând să liniștesc măcar cât d ecât spiritele vizibil încinse din jurul meu, îi zâmbesc larg și-i fac semn lui Gamze să alerge spre mine, sărindu-mi direct în brațe.

        — Gam, ai grijă să nu..., spune Ana însă eu o opresc din nou.

        — E în regulă, spun zâmbind, strângându-i progenitura în brațe. Mă simt bine și pot s-o țin! exclam fericită, furându-le amândurora câte-un zâmbet larg și plin de lumină.

             Deși, oricât de rău mi-ar fi și-oricât de departe ai fi tu de mine sora mea; știu că reacțiile tale în ceia ce mă privește nu ar fi deloc mai prejos decât ale Anei. Nu-i așa?