Povești de Crăciun - FINALIZATĂ

11. Așa arată un Crăciun fericit

           Zâmbesc. Privindu-l pe el în ochi și retrospectiv în trecutul meu, realizez că de fapt are dreptate. Nu pot să mă mai tem, n-am de ce și în mod evident nu există scuză posibilă de care să m-agăț spre a nega spusele lui.

             Și deși crăciunul m-a găsit într-o situație ca ce-a de-a fi din nou în același loc de care am fugit vreme de atâția ani, totuși sunt fericită. Spre deosebire de momentele copilăriei mele, în acest crăciun chiar mă simt bine. Sănătoasă, mulțumită de alegerile mele, împlinită din punct de vedere emoțional și fericită să am alături o familie frumoasă precum a lui Angel.

             Deci da, dacă altora Moș Crăciun le aduce bunătăți de tot felul și cadouri sub orice forme, mie în acest an mi-a adus fericirea în dar, adusă l-a rândul ei de-o familie frumoasă, bună, caldă și primitoare. Pentru că eu niciodată nu mi-am imaginat un crăciun mai frumos, sau întâlniri cu oameni mai bună decât ei.

             Astfel, cu zâmbetul larg pe față și știind cine sunt, am devenit doar datorită luptelro mele cu tine, viață; îndrăznesc a-i lua palmele mari ale brunetului în căușul alor mele și-l privesc în acei ochi cumva îngrijorați de gestul meu. Îngrijorare care, însă se schimbă rapid în relaxare.

            Dar apoi, ceva se schimbă în mine. Surprinzător, sau poate nu, memoria mă lovește fix în creștetul capului ca un bumerang amintindu-mi ceva esențial deciziei mele de a pleca de-acasă. Sora mea. Și mă-ntristez din nou. Simplul gând că ea e undeva acolo, în lumea asta mare, de una singură și poate l-a fel de nefericită ca mine pentru lipsa ei; e îngrozitor.

        — S-a întâmplat ceva? vine și-ntrebarea menită probabil a mă face să mă simt mai bine, însă eu..., de ce o simt atât de profundă încât mă doare mai mult decțt amintirea ta, surioara mea?

             Și tac. Tot ce fac, este să păstrez o tăcere scufundată în întuneric, frici și memorii care îmi paralizează orice simț și-orice cale de a spune ceva. Inclusiv ce-a de-a încerca să vorbesc. Și vreau să spun ce mă doare. Am încredere că Angel mă va ajuta și-n privința ta, surioară. Însă oare cât de mult pot abuza eu de bunătatea lui și-a familiei sale?

        — Nu, răspund sec asta deși știu că probabil și-a dat seama de minciuna mea.

             Și vreau așa de tare să nu insiste!

             Pumnii mi se strâng din nou în jurul trupului pe sub pilota albă ce m-acoperă de l-a mijloc în jos, Dinții mi-s strânși doar pentru a mă obliga să păstrez tăcerea gânduriloe ce mă-mping spre a le face cunoscute, iar frica existentă în interiorul meu îmi pulsează bătăile inimii mai rapid decât niciodată. Atât de rapide, încât aș jura în orice secundă că aceasta mi-ar sări din piept și-ar fugi cât mai departe de Angel și curiozitățile lui.

            Dar eu nu sunt o lașă și nici nu voi permite fricilor mele să mă-nvingă. Astfel că, înghițind în sec și fiind sigură că sunt în locul potrivit, m-agăț rapid de gândul l-a Gamze care îmi amintește că de câteva ore bune eu nu știu nimic despre ea.

            Unde ești, Gam? Cum? Dar m-ai ales, de ce nu ai venit încă să mă vezi?

       — Ești sigură? mă-ntreabă brunetul în schimb, eu înghițind în sec pentru o a doua oară.

             În timp ce-n timpanele mele răsună vocea conștiinței care-mi repetă să-i povestesc totul, inima mea bate ca o nebună în pieptul meu, iar gândul că am mai multe de zis decât povestea mea e singurul care cumva mă ține bine ancorată în prezent, actualitate și realitate.

        — Gamze! așa că rostesc primul nume ce-mi traversează mintea în aceste secunde cruciale pentru mine, din privirea lui Angel înțelegând confuzia lui. Voiam să întreb, zic făcând o mică pauză vocală doar pentru a-mi trage puțin răsuflarea, unde e Gamze? reiau terminându-mi fraza în timp ce-mi cobor privirea spre a nu se citi mai multe pe chipul meu palid de frică.

        — Oh! exclamă el, relaxat. Afară, spune forțându-mă să-mi ridic confuză privirea în ochii lui care caută orice alt punct în salon, decât ai mei. Nu a plecat nici o secundă de l-a ușă, încă din secunda în care te-am adus aici! exclamă cu același zâmbet larg pe față, furându-mi astfel nu doar relaxarea absolută ci și un zâmbet destul de sincer și larg.

             Dar știu că fericirea aceasta, zâmbetul furat și realaxarea trezite în mine de către Angel, sunt aduse de fapt doar de-o fetiță drăgălașă, mică și frumoasă foc.

        — Pot să o văd? întreb din nou, plină de speranța revederii.

        — Desigur, spune Angel și-l văd ridicându-se spre a părăsi salonul.

             Dar conștiința băgăcioasă nu îmi dă pace nicicum, împingându-mă rapid să preiau inițiativa agățându-i rapid încheietura caldă și-acoperită de un ceasc bărbătesc, cenușiu, atrăgându-i astfel întreaga atenție a brunetului.

        — S-a..., dă el să spună ceva, dar eu i-o tai rapid.

        — Mulțumesc, Angel! exclam cu zâmbetul pe față, înneându-mă în privirea lui strălucitoare și-ntunecată ca o seară senină de vară.

             Și mă simt emoționată. Pentru prima dată după mult timp, îmi simt tot corpul în flăcări și simt cum în mintea mea se linișteșc furtunile de zi cu zi. Însă mă simt bine așa, îmi place acest sentiment nou pe care el mi-l arată și știu că sunt în siguranță. El e singurul meu ajutor real în aceată viață.

             Deci, mulțumesc soartă! Îți mulțumesc din suflet pentru că m-ai făcut să-l întâlnsc!

        — Cu plăcere! exclamă el, după câteva secunde de tăcere. Apoi îl privesc părăsind în aceiași liniște, salonul.

             Nu după mult, ușa se redeschide încetișor, iar pe ea își face apariția îngerașul vieții mele. Ferița cu obrăjorii roșii de frig și un zâmbet uriaș dar și călduros ca al unchiului ei, mă privește din ușa de lemn alb având mânuțele ei delicate încrucișate l-a piept. O privesc confuză, păstrând aceiași tăcere ca și ea și-ncerc cumva să descopăr l-a ce se gândește analizându-mă atât de profund. Dar nu pot. E ca și când ochii ei mi-ar bloca orice tentativă de a-i citi gândurile.

             Astfel, observând că nu va spune nimic și nici nu vine spre mine, aleg din nou să fac eu primul pas către ea. Și-mi scot mâna dreaptă de sub pilotă, ridicând-o încetișor în timp ce-i fac semn să se apropie. Ca-n secunda-n care o observ mai îndeaproape, să citesc o teamă ciudată ascunsă după lacrimile din ochișorii ei negri.

             Sufletul mi se face bucăți bucățele, inima mi se topește de dragul ei, iar gândul că s-a temut pentru viața mea în fiece secundă, mă face să-nnebunesc pur și simplu. Așa că imediat ce se apropie mai mult și mai mult de pat, o agăț cu toată forța de care dispun și-o trag în brațele mele îmbrățișând-o cu mult dor și drag. Așa cum mama mea nu a făcut niciodată cu mine, în astfel de mod cum nici n-aș fi crezut că se poate iubi cineva.

             Deci da. În mod clar, așa arată dragostea și atât de mult o iubesc eu pe această copilă cu părul ca noaptea și ochi ciocolatii.