49

590 38 28
                                    

      — Îmi pare rău că ai fost nevoită să cari proiectul după tine, până aici, spune Chang Kyun în timp ce mergea cu el în mână, spre ieșirea din liceu. Și dacă am provocat probleme între tine și Tae Hyung. Chiar nu am vrut.

      — Eu și Tae suntem ok, nu-ți face griji. Cât despre proiect, m-a adus el de dimineață, deci nu m-a incomodat. Problema e până la cafenea, deoarece avem de mers cu autobuzul și dacă începe și ninsoarea... Nu știu cum o să supraviețuiască, spune Whee In și îi deschide ușile mari care marcau ieșirea din liceu.

      — Să sperăm că avem noroc, spune șatenul și ridică din umeri.

      După ce fata a închis ușile în urma lor, au început să coboare scările cu grijă, pentru a nu aluneca și cădea, iar între timp i-au văzut pe Ye Eun și Hyun Jin îndreptându-se spre mașina blondului. I-au strigat și le-au făcut cu mâna, iar cei doi s-au oprit în dreptul mașinii, făcându-le semn să meargă spre ei. Cât timp Chang Kyun și Whee In mergeau spre ei, blonda îi explica ceva lui Hyun Jin, care aproba din cap, semn că a înțeles.

      — Hei, spune Ye Eun și le zâmbește. Mergeți să faceți proiectul, nu? întreabă și privește macheta din brațele băiatului.

      — Cam da, spune Whee In și oftează.

      — Dacă vreți vă lăsăm unde vreți să mergeți să îl faceți, se oferă Hyun Jin și le zâmbește amabil.

      — Dacă nu vă deranjăm, e ok, spune Chang Kyun.

      — Hyun Jin ne e prieten, nu s-ar oferi dacă l-am deranja. Ne-ai ajuta enorm, Hyun Jin. Scăpăm de un drum măcar, după ce terminăm cred că îl putem suna pe Tae, spune Whee In.

      — Să mergem atunci, spune Ye Eun și se urcă pe locul din dreapta șoferului.

      Hyun Jin urcă la volan, iar cei doi pe bancheta din spate, pornind spre cafeneaua la care voiau aceștia să meargă, după ce l-au informat pe blond de ea. Aleseseră o cafenea liniștită, ce avea niște separeuri gândite mai mult decât bine, pentru puțină intimitate. Pe lângă acest lucru, era un loc în care puteai găsi și diferite cărți, nu exagerat de multe, însă interesante. Cafeneaua era mai mult un loc destinat elevilor pentru a învăța, deci era perfect pentru proiectul lor.

      — Ya, potolește-te! spune Ye Eun și se uită urât la Hyun Jin.

      — Tu ai început! spune blondul revoltat și o ciupește mai tare de picior.

      — Au, a durut! Asta o să lase vânătaie! se plânge blonda și își freacă locul ciupit.

      — Zici că sunteți copii mici, spune Whee In și își dă ochii peste cap.

      — Ye Eun este, ea a început, spune Hyun Jin și se uită încruntat la ea.

      — Și tu dai dovadă de foarte multă maturitate dacă ai continuat, își dă ochii peste cap prietena lor. Apropo, nu te-am mai văzut atât de jucăușă de ceva timp, Ye Eun, continuă aceasta cu o sprânceană ridicată.

      — Oh, îmi face zile negre. Zici că a intrat un copil mic în ea, spune blondul chicotind.

      — Dacă nu-ți plăcea nu mai stăteai cu mine, deci taci, spune blonda și își dă ochii peste cap.

      — Sunteți împreună? întreabă confuz Chang Kyun, neauzind de vreun iubit din partea lui Ye Eun, dar de când au început liceul îl tot vede pe el luând-o cu mașina.

      — Nu, spun la unison cei doi. Încă, completează Hyun Jin și rânjește, iar Ye Eun se încruntă.

      — Am un deja vu, spune Whee In cu sprâncenele ridicate, privind-o pe prietena ei, dar aceasta doar neagă din cap. Cu siguranță nu, murmură pentru ea.

Break her walls; jjk | highschool auWhere stories live. Discover now