Break her walls; jjk | highschool au

36

      — Cu acestea fiind spuse, semestrul acesta s-a încheiat. Pe timpul vacanței aveți datoria să fixați bine materia care v-a fost predată până acum pentru simulările care urmează la sfârșitul lui februarie. Sunteți în ultimul an, ar trebui să luați în serios acest lucru, spune serios dirigintele, iar elevii aprobă. Vacanță plăcută, dragii mei! Ne vedem în ianuarie! continuă zâmbind, iar aceștia se ridică deodată de pe scaune, îmbulzindu-se spre ieșire.

      După cum reiese și din ce a spus dirigintele, tocmai ce au încheiat primul semestru și au intrat în vacanța de iarnă. Ceea ce însemna că erau în decembrie, pe la sfârșitul acestuia. Ye Eun a ieșit printre ultimii, cu ochii în telefon, încruntată. Avea câteva apeluri nepreluate de la Jung Kook, aproape din minut în minut. De ce o sunase dacă știa că e în oră? Era pregătită să îl sune, însă șatenul i-a luat-o înainte, așa că nu a stat pe gânduri și i-a răspuns, dregându-și glasul.

      — Ce s-a întâmplat, Jung Kook? Nu trebuia să te pregătești de zbor acum? întreabă Ye Eun și se oprește la dulapul ei pentru a-și lua toate lucrurile.

      — Înainte să-ți spun, trebuie să-mi promiți că nu te enervezi, începe acesta precaut.

      — Spune mai repede, Jeon. Din moment ce m-ai pus să promit că nu mă enervez, înseamnă că e ceva nasol, oftează aceasta și se uită după Whee In.

      — Am pierdut avionul. Aparent zborul meu a fost acum o oră. Și trebuie să aștept câteva zile pentru altul pentru că e perioada sărbătorilor și toate au fost rezervate, spune acesta pe un ton de copil mic, apoi depărtează telefonul de ureche, știind că urma un țipat.

      — TU VORBEȘTI SERIOS? țipă la telefon și se oprește în mijlocul holului, atrăgând câteva priviri asupra ei. Cum poți să încurci ora propriului zbor, Jung Kook?!

      — Pur și simplu am pierdut noțiunea timpului, Ye Eun. Îmi pare rău..., murmură acesta și își mușcă buza.

      — Da, și mie. Sună-mă peste câteva zile, când prinzi zborul, spune nervoasă.

      Închide apelul, lovind telefonul și băgându-l în buzunar. A văzut-o și pe Whee In într-un final, așa că a mers spre ea și a tras-o de braț, luând-o de lângă colegele ei și au luat-o spre ieșire. Prietena ei s-a încruntat și i-a înlăturat mâna, mergând totuși după ea, deoarece a observat că e nervoasă.

      — Ye Eun, ce s-a întâmplat? întreabă Whee In curioasă și confuză.

      — Jung Kook s-a întâmplat. Cât de prost poate fi? A pierdut zborul, evident. Trebuia să mă aștept la un lucru de genul. Și cică următorul zbor e peste câteva zile din cauza sărbătorilor. Minunat, ce pot să zic, explică nervoasă și pufnește, apoi se uită urât la câteva fete care se holbau la ea.

      — O Doamne, oftează fata cu păr albastru și dă negativ din cap. Înainte de toate, te rog, calmează-te. Nu rezolvi nimic așa, oricum. În plus, va veni.

      — Știu, Winnie. Dar îmi spunea aproape zilnic cum abia așteaptă să vină și acum mă sună să-mi spună că a pierdut zborul? își dă ochii peste cap și împinge ușa uriașă, ieșind din liceu.

      Nu au apucat să facă doi pași, căci în fața lor a apărut Hyun Jin, zâmbind larg. A luat-o scurt în brațe pe Whee In, apoi a trecut la Ye Eun, strângând-o tare la pieptul lui. Pe parcusul lunii care a trecut aceștia s-au reîmprietenit, iar Hyun Jin nu a mai făcut niciun gest care să dea de înțeles altceva, pe lângă complimente spontane sau momente în care se oferea să o ajute la ce avea de făcut. Ceva normal, oricum. Părea că blondul chiar a înțeles ce i s-a spus și că nu mai avea de gând nimic. Ba chiar aveau o prietenie destul de strânsă. Dar doar atât.